- Saipem va executa lucrări de proiectare, achiziții, construcție, instalare și punere în funcțiune (EPCIC)
- Valoarea contractului este estimată la circa 1,6 miliarde euro
OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Sud-Estul Europei, a semnat cu Saipem S.p.A. si Saipem Romania SRL (Saipem) un contract pentru lucrări de proiectare, achiziții, construcție, instalare și punere în funcțiune, în valoare de aproximativ 1,6 miliarde euro.
Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „Cu semnarea acestui contract facem un pas important pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep – practic, acesta marchează începerea fazei de execuție. Vom continua sa lucram în ritm susținut astfel încât sa producem volumele de gaze așteptate, in siguranță, începând cu 2027.”
Alessandro Puliti, CEO Saipem: „Suntem mândri că am fost selectați, în urma unui proces competitiv, ca furnizori în cadrul contractului EPCIC pentru dezvoltarea Neptun Deep. Aceasta confirmă încrederea clienților noștri în competențele noastre principale și în flota de echipamente de înaltă tehnologie pentru dezvoltarea sigură, sustenabilă și complexă a zăcămintelor. Vom folosi echipa noastră locală, din cadrul Centrul Tehnologic de lângă Ploiești, pentru testarea materialelor care vor fi utilizate pentru instalațiile offshore. Acest Centru reunește 200 de cercetători și experți, iar 95% dintre ei sunt români.”
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
17 iunie 2025: Future Energy Europe Summit, Ediția a V-a
17 iunie 2025: Gala Club Antreprenor
27 iunie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Alba – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor offshore de gaze naturale Domino și Pelican Sud include 10 sonde, 6 în ape adânci (~1000m) și 4 în ape puțin adânci (~100m), 3 sisteme de producție submarine și rețeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore in zona de apa cu adâncimea de 100 de metri, conducta principală de gaze către țărm (~160km) si stația de măsurare a gazelor Tuzla.
Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Marii Negre. OMV Petrom și Romgaz vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului. Neptun Deep va genera o producție de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale, țara devenind astfel cel mai mare producător de gaze naturale din UE.
În cadrul contractului, Saipem va furniza servicii de management, proiectare, achiziții, fabricare, asamblare, transport maritim, instalare, testare si punere în funcțiune pentru instalațiile maritime din cadrul proiectului.
În plus, contractul implică testarea si punerea în funcțiune, pentru stația de măsurare a gazelor naturale, și secțiunile de lângă țărm și de pe uscat ale conductei de producție gaze, care vor fi construite de alți contractori. Atribuirea contractului s-a făcut in urma unui proces public de achiziție.
Costurile aferente contractului se vor împărți in mod egal intre cei doi parteneri, OMV Petrom si Romgaz.
Despre OMV Petrom
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.