Dentons, cea mai mare firmă de avocatură din lume, anunță parteneriatul cu Fundația United Way pentru a ajuta tinerii vulnerabili din România care urmează să iasă din sistemul de protecție socială și au nevoie de integrare socială și profesională. Noul program lansat 18.0 Unrevoked este destinat tinerilor care și-au petrecut copilăria în instituții de îngrijire finanțate de stat sau alte forme de protecție socială și se desfășoară pe o perioadă de doi ani. Conform legislației române, acești tineri ar putea fi „revocați” din sistemul de protecție socială la vârsta de 18 ani, dacă nu îndeplinesc anumite criterii (urmează o formă de învățământ sau sunt la risc maxim de excludere socială), existând posibilitatea să rămână fără o plasă de siguranță la o vârstă la care mulți nu sunt capabili încă să se întrețină singuri.
Dentons Europe Foundation a donat Fundației United Way România peste 35.000 euro, sumă ce va fi utilizată în primul an de proiect.
Programul va oferi unui grup de 30 de tineri care provin din medii dezavantajate din punct de vedere socio-economic din București și Ilfov consiliere pe termen lung pentru a-i ajuta să rupă ciclul de dependență de sistemul de sprijin social. Pe parcursul primului an al proiectului, tinerii vor beneficia de cursuri de specializare, cursuri de formare și consiliere profesională, de consiliere psihologică și vocațională, de sesiuni de educație financiară, dar și de sprijin material, în funcție de nevoi. De asemenea, vor lua parte la numeroase activități creative și recreative, vor efectua vizite la sediul unor instituții publice și private cu scopul de a le spori interacțiunea socială.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
17 iunie 2025: Future Energy Europe Summit, Ediția a V-a
17 iunie 2025: Gala Club Antreprenor
27 iunie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Alba – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
În al doilea an, companii din diferite industrii vor fi invitate să se alăture proiectului în calitate de potențiali angajatori și/sau parteneri în programe de instruire, practică profesională și programe de internship, în vederea integrării tinerilor pe piața muncii, respectiv obținerea și păstrarea locului de muncă.
„După ce tinerii sunt nevoiți să părăsească sistemul de protecție socială, deseori le lipsesc experiența și calificările necesare pentru a intra pe piața muncii. Au nevoie de sprijin și mentorat pentru a-i ajuta să se califice pentru locuri de muncă, să identifice oportunități de angajare, să aplice pentru anumite posturi și, odată angajați, să-și păstreze locurile de muncă. Suntem încântați să colaborăm cu United Way pentru a-i ajuta pe acești tineri să-și construiască un viitor mai bun”, a declarat Ionela Stan, inițiatoarea și coordonatoarea proiectului 18.0 Unrevoked în cadrul Dentons.
„Sprijinirea tinerilor din medii vulnerabile, în vederea integrării socio-profesionale, este o direcție de activitate importantă a Fundației United Way. Ne bucură să avem alături în această inițiativă firma de avocatură Dentons, de care ne leagă o colaborare strânsă și de durată. Copiii și tinerii sunt viitorul nostru, iar o mână de ajutor la momentul potrivit poate avea un impact real asupra vieții lor. Specialiștii noștri, psihologi și consilieri vocaționali au experiența necesară pentru a lucra cu tineri care provin din medii defavorizate și pentru a le oferi acel suport de care au nevoie întru a-și atinge potențialul”, a declarat Adriana Dobrea, Director Executiv al Fundației United Way România.
“18.0 Unrevoked reiterează angajamentul Dentons de a avea un impact pozitiv asupra comunității și de a promova integrarea tinerilor în viața profesională, indiferent de mediul socio-economic din care provin”, a declarat Perry V. Zizzi, Managing Partner în cadrul biroului Dentons din București.