vineri, 27 iunie, 2025

Elevii români învață bazele creării jocurilor video la Game Development Week (6-10 iunie)

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Industria dezvoltatoare de jocuri video din România este pe locul 5 in Europa ca număr de angajați (peste 6.000 de specialiști) și există un potențial mare de creștere, atât privind numărul lor cât și a valorii și complexității jocurilor video pe care le produc.

Industria locală de dezvoltare de jocuri video a atins în 2020 o cifră de afaceri record, peste 218 milioane de dolari, fiind una din cele mai puternice industrii creative de la noi din țară. Cu toate acestea, numărul specialiștilor care doresc să lucreze în industrie este limitat, în primul rând din cauza lipsei de awareness asupra existenței industriei, carierelor posibile și potențialului de viitor și în al doilea rând lipsei unor cursuri formale de educație digitală în licee și facultăți care să-i pregătească pe tineri în specializări precum artă, design sau producție.  

Din acest motiv, RGDA – Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România, lansează Game Development Week, un eveniment dedicat elevilor de liceu care dorește să îi familiarizeze pe aceștia cu meseriile din industrie și să le ofere workshopuri de inițiere în game development (arta, game design etc).

Prima ediție a Game Development Week îi aduce laolaltă pe elevii de liceu din România pasionați de artă, tehnologie și jocuri video, care vor să cunoască bazele game development-ului sau care deja doresc să dezvolte titluri pe care milioane de utilizatori din întreaga lume să le joace. În cadrul evenimentului, care se va desfășura online între 6 și 10 iunie, tinerii vor putea participa la o serie de workshop-uri și prezentări susținute de specialiști din domeniu și vor învăța noțiunile de bază ale disciplinelor din industria creativă cu cea mai spectaculoasă creștere din ultimii ani.  

Evenimentul este organizat de Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (RGDA) și susținut de UniCredit Bank. Participarea la eveniment este gratuită, dar necesită înscriere prealabilă pe siteul rgda.ro. Evenimentele se vor desfășura online pe Zoom, pe pagina de Facebook a RGDA și pe canalele de Twitch și YouTube ale creatorilor de conținut de gaming Bobospider și Werty.

“Industria dezvoltatoare de jocuri video se bazează pe creativitatea și ingeniozitatea noilor generații. Credem în potențialul tinerilor de a crea valoare pentru industria din România și vrem să le oferim cât mai multe resurse pentru a îi introduce în acest domeniu. La rândul ei, industria dezvoltatoare de jocuri video poate oferi șanse de dezvoltare profesională reale. Industria locală numără peste 6000 de profesioniști (locul 5 în Europa) cu un potențial de creștere foarte mare, fiind industria creativă cu cea mai mare cifră de afaceri din România, 218 milioane de dolari în 2020. Game Development Week este doar începutul unui efort susținut de RGDA de a face mai cunoscută dezvoltarea jocurilor video în rândul elevilor”, a precizat Andreea Medvedovici Per, director executiv RGDA.

Programul Game Development Week: 

  1. Luni, 6 iunie ora 20:00 – Andreea Medvedovici Per, Director Executiv la RGDA, va povesti cu Bobospider despre oportunitățile existente pentru elevii care doresc încă de la această vârstă să se perfecționeze și să facă primii pași în game development, alegând una din discipline: programare, artă, level design sau game design, printre multe altele.
  2. Marți, 7 iunie ora 20:00 – Adrian Mărăloiu, Level Design la studioul KillHouse Games, va prezenta, pe streamul lui Bobospider, rolul hărților și a misiunilor în povestea unui joc video, luând ca exemplu titlul de succes creat de studioul românesc: seria Door Kickers.
  3. Miercuri, 8 iunie ora 21:00 – Mădălina Pompărău, 3D artist la AMC România, discutând cu Werty, îi introduce pe tineri în noțiunile de bază ale creării artei 3D într-un joc video și pregătirea pe care trebuie s-o urmeze aceștia pentru a crea lumi fantastice memorabile.
  4. Joi, 9 iunie, ora 20:00 – Ionuț Solomon, Lead Designer la Ten Square Games, va vorbi cu Bobospider despre importanța de a fi un bun povestitor atunci când faci game design. 
  5. Vineri, 10 iunie, ora 21:00 – Patrice (v0lt), elev la Colegiul Tehnic de Arhitectură I.N Socolescu în clasa a 12-a, face game development în engine-ul Unity de 2 ani și a realizat jocul Dungeon Quest în timpul său liber. În cadrul stream-ului lui Werty, Patrice va povesti despre tool-urile pe care le-a folosit pentru a crea acest dungeon crawler game, în care misiunea jucătorului este să devină “Ultimate Knight”.

Discuțiile se vor desfășura pe canalele de Twitch și YouTube ale unora din cei mai cunoscuți streameri de gaming din România, Bobospider (Bogdan Timuș) și Werty (Paul Bolog). 

În plus, în fiecare zi, mai mulți mentori de la cele mai renumite studiouri de game development românești vor susține workshopuri gratuite pe diverse discipline din domeniu.

Aurelian Tălpășanu, Game Designer la Fortis, va ține în zilele de marți și joi, 7 și 9 iunie, două ateliere separate despre Game Design pentru cei interesați.

Miercuri, 8 iunie, Gabriel Stancu, Executive Producer la Amber, va susține un workshop de Introducere în Game Development

De asemenea, cei cu veleități artistice se pot înscrie la workshopul Intro in 3D Environment Art for Games: From Zero to Hero alături de Vicențiu Popescu, Environment Artist la AMC România. Workshopul de artă 3D va avea loc online miercuri și vineri, 8 și 10 iunie.

Workshopurile sunt gratuite, dar necesită înscriere prealabilă pe www.rgda.ro/game-development-week

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

eLog intră pe piața din România cu un nou spațiu de depozitare și birouri în CTPark Bucharest North

CTP consolidează hub-ul logistic din București cu un nou client internațional în sectorul ambalajelor pentru retail CTP, cel...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor