miercuri, 18 februarie, 2026

Dental Elite a tratat peste 24.000 de pacienți în ultimii trei ani. Interesul românilor pentru prevenție crește 

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Cea mai recentă analiză internă a Dental Elite, lanț de clinici stomatologice ce oferă tratamente dentare complete în București și Brașov, arată un interes în creștere al românilor pentru prevenție în ceea ce privește sănătatea orală, în ultimii 3 ani. Între 2023 și 2025, medicii Dental Elite au tratat peste 24.000 de pacienți, în cele 4 clinici din București și Brașov.

Prevenție în focus: creștere de 32% a numărului de abonamente pentru sănătatea orală

Între 2023 și 2025, interesul pacienților pentru abonamente stomatologice a generat o creștere de 32% a numărului de pachete achiziționate, ceea ce indică o atenție tot mai mare față de prevenție. În 2025, o treime dintre dintre cei peste 9.000 de pacienți Dental Elite achiziționaseră astfel de pachete.

Acestea includ, de regulă, controale regulate, igienizări profesionale și evaluări periodice, care permit depistarea problemelor dentare în stadii incipiente. În plus, între 2023 și 2025, și numărul de pacienți din clinicile Dental Elite a crescut cu 28%, ajungând la un total de 24.000, potrivit studiului.

Tot mai mulți pacienți ajung în clinicile noastre pentru că vor să-și evalueze sănătatea orală în mod preventiv – iar asta e foarte important pentru noi. Înseamnă că pacientul a devenit mai matur și mai responsabil și nu mai vine la dentist doar atunci când îl doare. E semnul că au înțeles că prevenția este cel mai bun – și cel mai ieftin – tratament, și că este parte din rutina de sănătate, așa cum sunt și analizele de sânge. În plus, accesul la toate serviciile medicale de care au nevoie, în același loc, cu siguranță funcționează ca o motivație în plus să se împrietenească cu medicul dentist, astăzi mai mult ca oricând, și vedem asta în creșterea constantă a numărului nostru de pacienți”, declară Bogdan Ciucu, cofondator Dental Elite.

Peste 21.000 de plombe realizate în ultimii 3 ani și o creștere de 55% a implanturilor

Conform aceleiași analize, cei mai mulți pacienți ai clinicilor Dental Elite ajung în cabinet pentru obturații (plombe), radiografii dentare și igienizări. Între 2023 și 2025, în cele 4 clinici au fost realizate peste 21.000 de obturații, cu o creștere de 30% a acestor intervenții în ultimii 3 ani. Cele mai frecvente cauze ale cariilor sunt igiena orală precară, consumul de alimente bogate în zahăr și depunerile de placă bacteriană.

Radiografiile și igienizările sunt etape esențiale în conturarea unui plan de tratament corect și complet pentru fiecare pacient, fiind recomandate de medici înaintea altor intervenții. Acestea stau la baza tratamentelor interdisciplinare din clinicile Dental Elite, ce reunesc, pentru același pacient, medici din mai multe specializări, precum ortodonție, protetică, chirurgie și altele.

În plus, de la inaugurare, în clinicile Dental Elite au fost efectuate peste 20.000 de implanturi dentare. Între 2023 și 2025, numărul acestora a crescut cu 55%. În general, implantul este soluția preferată de medici pentru înlocuirea unui dinte pierdut, pentru că redă pacientului aceleași funcționalități precum dintele natural, fiind și mai rezistent în timp, cu o igienă adecvată.

Sănătate orală pe tot parcursul vieții: pacienți între 1 an și 98 de ani

Analiza companiei arată că grija pentru sănătatea orală nu ține cont de vârstă, iar părinții vin cu cei mici în clinici încă de la primii dinți, astfel că cel mai tânăr pacient Dental Elite are  vârsta de numai 1 an. De altfel, în perioada analizată, numărul pacienților cu vârsta de până la 12 ani a crescut constant, depășind 1.900 de copii în 2025, adică 21% din numărul de pacienți activi. Cel mai des, părinții vin cu copiii în clinică pentru tratamente de sigilare a dinților, de tratare a cariilor, dar și pentru consultul de acomodare cu medicul dentist

Prevenția cea mai eficientă se face în copilărie, pentru că este momentul ideal pentru formarea obiceiurilor corecte. Tot mai mulți părinți îi aduc pe cei mici la dentist, pentru a le oferi o dantură sănătoasă mai târziu în viață. Creșterea numărului de copii care ajung în clinicile noastre arată și o schimbare de mentalitate în rândul părinților, dar și că au încredere în medicii noștri. Părinții înțeleg tot mai clar că prevenția începe devreme și că o relație bună cu medicul stomatolog reduce anxietatea celor mici și crește șansele unei danturi sănătoase la vârsta adultă”, adaugă Bogdan Ciucu.

Pe de altă parte, evoluția tehnologică și tratamentele minim invazive înseamnă că tot mai multe proceduri sunt sigure și pentru seniori. În 2025, cel mai vârstnic pacient tratat în clinicile Dental Elite avea 98 de ani. În 2024 au fost tratați doi pacienți în vârstă de 93 de ani, iar în 2023, unul în vârstă de 95 de ani.

Planuri de extindere pentru lanțul de clinici stomatologice Dental Elite în 2026

La finalul anului 2025, grupul Dental Elite a ridicat una dintre cele mai mari finanțări de tip growth capital pentru domeniul sănătății orale din România, din partea fondului Accession Capital Partners Credit, parte din ACP Group, în vederea dezvoltării și extinderii afacerii la nivel național.

Investiția din partea ACP Credit va sprijini grupul Dental Elite să accelereze creșterea la peste 20 de clinici la nivel național, în următorii 5 ani. De altfel, grupul se pregătește pentru deschiderea de noi clinici în Voluntari, Ploiești și Buzău anul acesta, ceea ce va aduce capacitatea totală la peste 40 de scaune.

Astfel, grupul Dental Elite țintește afaceri de peste 20 de milioane de euro în următorii 5 ani.

- NEWSLETTER -
Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Fragedo Forbes for Kids

Ultimele Știri

Google lansează Pixel 10a, noul telefon din seria A

Google anunță lansarea noului telefon Pixel 10a, cel mai accesibil dispozitiv din gama de telefoane Pixel, dotat cu cele...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni