Doctorul în Achiziții din Timișoara recomandă – Doctorul în Achiziții din București răspunde – Episodul 24 (5/26) Episodul 5 din 2026 – „Cerințe obligatorii: tratament sau contraindicație?”

Despre autori

Episodul 24 (5/26)

Episodul 5 din 2026 – „Cerințe obligatorii: tratament sau contraindicație?”

Doctorul din Timișoara închide fișa pacientului și oftează:

— Bun, am stabilit că lipsa planificării e boala de fond.
Dar spune-mi, dragă coleg, ce facem când autoritatea, speriată de trecut, prescrie tratamente excesive?
Cerințe „obligatorii” peste cerințe „obligatorii”, până când pacientul nu mai respiră.

Doctorul în Achiziții din București răspunde

Dragă Doctorule din Timișoara,

Doctorul din București zâmbește scurt:

— Atunci nu mai vorbim de prevenție, ci de supradoză administrativă.
Și aici Legea nr. 98/2016 e foarte clară, pentru cine o citește până la capăt.

Își potrivește halatul și continuă:

— Art. 2 alin. (2) din Legea 98/2016, care transpune principiile Directivei 2014/24/UE, nu e decorativ.
Vorbește despre tratament egal, transparență și proporționalitate pentru toate procesele de achiziții publice.

👉 Asta înseamnă că nu orice cerință poate fi declarată „obligatorie” doar pentru că sună ferm.

Mai mult, art. 155 din Legea 98/2016 obligă autoritatea să asigure corelația între cerințele impuse și obiectul contractului, evitând sarcini excesive care ar restricționa artificial competiția.

Cerința obligatorie: claritate sau arbitrariu

Doctorul din Timișoara aprobă:

— Exact. Directiva 2014/24/UE nu definește noțiunea de „mandatory requirement”, dar art. 56 alin. (1), reflectat în art. 163 și următoarele din Legea 98/2016, obligă autoritatea să verifice respectarea cerințelor stabilite în documentație, nu să inventeze altele la evaluare.

Și mai e ceva esențial:
👉 dacă o cerință este calificată drept obligatorie, trebuie să fie clară, precisă și neechivocă.
Altfel, nu mai servește egalității de tratament, ci arbitrariului.

Doctorul continuă:

— Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în Cauza C-336/12 (Manova) că principiul transparenței implică formularea clară a tuturor condițiilor procedurii, astfel încât ofertanții rezonabil informați să le poată înțelege exact.

Obligatoriu scris cu pixul, interpretat cu emoția

Doctorul din București ridică o sprânceană:

— Aici apare problema clasică:
„trebuie” scris cu pixul, dar interpretat cu emoția.

Dacă o cerință tehnică este formulată ca minim absolut și nu este îndeplinită, autoritatea are obligația de a respinge oferta, nu libertatea de a o puncta mai jos.

Doctorul din Timișoara confirmă:

— Perfect compatibil cu Legea 98.
Art. 134 alin. (3) interzice acceptarea ofertelor care nu îndeplinesc cerințele minime.
Nu există „merge și-așa” pentru cerințe esențiale.

Dar atenție: nu orice cerință esențială este automat criteriu de calificare.

Conform art. 58 din Directiva 2014/24/UE, operatorul economic trebuie să demonstreze la depunerea ofertei îndeplinirea criteriilor de calificare, însă condițiile de executare (autorizații, spații, logistică, personal) pot fi îndeplinite după atribuirea contractului.

👉 Aici e distincția vitală:

• „a fi capabil” (calificare),

• „cum vei opera” (executare).

Confuzia dintre ele provoacă inflamația procedurii.

Respingere automată sau clarificare?

Doctorul din București intervine:

— Exact aici se rupe filmul.
Legea 98/2016 nu permite respingerea automată pentru orice imperfecțiune formală.
Mecanismul clarificărilor există tocmai pentru a separa defectele reale de detaliile neesențiale.

Conform Hotărârii CJUE în Cauza C-27/15 (Pippo Pizzo), autoritatea nu poate exclude un ofertant pentru nerespectarea unei obligații care nu rezultă expres din documentația de atribuire sau este ambiguă în contextul jurisprudenței.

În plus, art. 209 din Legea 98/2016 precizează că autoritatea:

• nu poate solicita documente noi,

• dar are obligația de a remedia vicii de formă.

👉 O respingere fără o tentativă de „resuscitare” prin clarificări, acolo unde legea permite, este malpraxis administrativ.

Diagnosticul final

Doctorul din Timișoara concluzionează:

— Autoritățile cad frecvent în capcana de a declara „obligatoriu” tot ce nu vor să mai analizeze la evaluare.
Dar dacă cerința nu e esențială pentru obiectul achiziției, respingerea devine disproporționată și contrară art. 2 din Legea 98/2016.

👉 Diagnosticul e dublu:

• dacă cerința obligatorie e clară și esențială, nerespectarea ei impune respingerea;

• dacă cerința e ambiguă sau neesențială, respingerea automată încalcă proporționalitatea.

Doctorul din București notează concluzia finală:

— Exact ce spun Directiva 2014/24/UE și Legea 98/2016, pentru cine le citește fără panică:
problema nu este existența cerințelor obligatorii, ci folosirea lor fără discernământ juridic.

Pe hol, înainte să plece, Doctorul din Timișoara adaugă:

— Să nu uităm: cerințele prost formulate se întorc întotdeauna sub formă de contestații sau corecții financiare.
Iar pacientul… plătește tratamentul din bugetul public.

n.a. Articolul (al douăzeci și patrulea) face parte din seria
„Doctorul în Achiziții din Timișoara recomandă – Doctorul în Achiziții din București răspunde”.

p.s. S-a folosit AI pentru crearea imaginilor vizuale (pozele) din articol.