marți, 10 februarie, 2026

BCR și Erste Group finanțează cu 58,5 milioane euro proiectul de energie eoliană onshore, de 49,8 MW dezvoltat de Greenvolt Power

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro
  • BCR contribuie cu 29,25 milioane de euro la construcția parcului eolian din Săcele, Constanța

Banca Comercială Română (BCR) acordat o finanțare de 29,25 milioane euro către Greenvolt Power, parte a Greenvolt Group, dezvoltator global de proiecte eoliene și solare, dar și de sisteme de stocare a energiei în baterii. Compania dezvoltă un proiect eolian onshore de 49,8 MW, în Săcele, județul Constanța, cu data estimată de finalizare a construcției în a doua jumătate din 2026. 

Valoarea totală a finanțării se ridică la 58,5 milioane euro și este asigurată de BCR și Erste Group Bank AG. În cadrul tranzacției, BCR contribuie atât printr-o finanțare pe termen lung de 29,25 milioane euro, dar și prin alte două facilități de finanțare destinate susținerii fazelor de construcție și operare ale proiectului.

„Această finanțare evidențiază expertiza BCR în proiecte de energie și capacitatea noastră de a oferi soluții bancare pentru investiții în infrastructură de mari dimensiuni. Colaborarea cu Erste Group ne permite să punem la dispoziția clienților tichete de finanțare mari, contribuind totodată la securitatea energetică regională, la dezvoltarea comunităților și la competitivitatea economică a României. Ne bucurăm să fim partenerul bancar al Greenvolt și un facilitator al investițiilor în energie regenerabilă din țara noastră”, a declarat Manuela Trisnevschi, Head of Energy and Utilities, Banca Comercială Română. 

„Europa Centrală și de Est, în special România, rămân piețe strategice pentru Greenvolt, unde continuăm să implementăm și să livrăm proiecte de înaltă calitate, cu un impact clar asupra tranziției energetice – esențială atât din motive de mediu, cât și pentru consolidarea independenței și securității energetice, care devin factori tot mai importanți pentru creșterea și stabilitatea fiecărui stat”, a declarat João Manso Neto, CEO al Greenvolt Group.

„Prin susținerea acestui proiect, Erste Group își consolidează angajamentul de a sprijini și dezvolta infrastructura de energie regenerabilă din România. Această finanțare reflectă încrederea noastră în istoricul Greenvolt și în fundamentele solide ale pieței românești de energie regenerabilă” a spus Ladislav Tolmáči, Executive Director Corporate Finance, Erste Group Bank.

Finalizarea cu succes a acestei tranzacții confirmă rolul BCR în mobilizarea capitalului pentru sectorul energiei regenerabile din România, sprijinind tranziția către o economie sustenabilă, cu emisii reduse de carbon. 

Tranzacția a beneficiat de suportul mai multor consultanți, printre care Clifford Chance Badea, în calitate de consultant juridic al băncilor finanțatoare, și PwC, ca auditor al modelului financiar.

BCR este una dintre băncile mari și principalul partener bancar pentru proiectele în domeniul energiei dezvoltate în România, oferind o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 20 centre de afaceri și 18 birouri mobile dedicate companiilor și 297 unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 73% sunt unități unde operațiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). BCR este una dintre principalele bănci pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de o rețea națională extinsă de ATM-uri și mașini multifuncționale – aproximativ 2.000 de echipamente, și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce. 

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

- NEWSLETTER -
Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Fragedo Forbes for Kids

Ultimele Știri

A treia ediție a programului educațional ABCdar pentru viitorii profesioniști continuă pentru elevii din județele Argeș, Buzău și Vrancea

Peste 200 de elevi din județele Argeș, Buzău și Vrancea vor participa și în acest an școlar la...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni