- Seceta, provocarea numărul unu pentru cultivatori, depășind cu 30% preocupările legate de costurile inputurilor
- 73% dintre fermierii cultivatori își diversifică deja culturile, iar 71% introduc soiuri rezistente la secetă
- 86% dintre fermierii cultivatori au planuri concrete de dezvoltare pentru perioada 2026-2028, prioritizând tehnologii noi și măsuri de reziliență climatică
- Irigațiile devin obligatorii, doar 23% dintre ferme au deja sisteme de irigații automatizate, dar aproape jumătate (48%) plănuiesc investiții în astfel de dotări

Agricultura din România se află într-un punct de inflexiune, în care adaptarea la schimbările climatice nu mai este o opțiune, ci o condiție esențială pentru supraviețuire și profitabilitate. Conform studiului „Fermier în 2026: Priorități, Provocări și Perspective”, realizat de MKOR la comanda ALCEDO, cel mai longeviv brand din agribusiness-ul românesc, seceta a devenit principala provocare a agriculturii moderne.
Cercetarea, desfășurată în septembrie 2025 pe un eșantion reprezentativ de 250 de persoane de decizie din ferme care gestionează minimum 100 de hectare, arată că majoritatea au început deja implementarea unor măsuri strategice de adaptare, prioritizând reziliența și investițiile în tehnologie.
Clima, de la excepție la prioritatea zero
Factorii climatici extremi, în special seceta, domină topul provocărilor cu care se confruntă cultivatorii. Fenomenele climatice extreme sunt percepute ca fiind cu 30% mai critice decât provocările financiare tradiționale, cum ar fi costul inputurilor sau presiunea prețurilor la vânzare.
Evenimente 2026 - Club Antreprenor:
19 februarie 2025: Impactul fiscalității asupra antreprenorilor, Ediția a IV-a
19 februarie 2026: Gala Club Antreprenor, Ediția Nr. 27
24 februarie 2026: Forumul antreprenorilor din turism și HoReCa, ediția a III-a și lansarea unui site axat pe turism și HoReCa
27 februarie 2026: Pilonii de dezvoltare ai județului Timiș – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi Calendarul Evenimentelor 2026
Semnalul este clar: fermierii nu mai tratează clima drept o variabilă ocazională, ci ca pe o constantă de business în jurul căreia trebuie să planifice strategic. 
„Studiul confirmă ceea ce vedem zilnic în câmp: fermierul modern a devenit un manager de risc, iar clima este variabila principală. Deciziile nu se mai iau doar pe baza tradiției, ci pe date, reziliență și tehnologie. Rolul nostru la ALCEDO este să fim parteneri strategici în această tranziție, oferind nu doar inputuri, ci soluții integrate – de la hibrizi adaptați la secetă, până la consultanță agronomică personalizată, și facilitarea accesului la finanțare. Succesul în agricultura de mâine depinde de capacitatea de a transforma provocările climatice în oportunități de eficientizare.” – a declarat Radu Voinea, Director General ALCEDO
Răspunsul din teren: adaptare și investiții
Reacția fermierilor la presiunea climatică este concretă:
- 73% au diversificat deja culturile pentru a reduce riscul
- 71% au introdus soiuri rezistente la secetă sau schimbări climatice, iar
- 63% au redus suprafața cultivată, preferând să cultive mai puțin dar mai sigur
Peste jumătate (54%) au apelat la soluții financiare (credite, cooperative, compensări cu cereale) pentru a susține aceste transformări. În schimb, investițiile în irigații și tehnologii pentru conservarea apei rămân limitate: doar 37% au implementat astfel de măsuri în infrastructură.
În planurile de dezvoltare pentru perioada 2026-2028, direcția este clară: 86% dintre respondenți au planuri de investiții, iar acestea se concentrează pe tehnologizare și extindere. Investițiile în echipamente și tehnologii agricole noi sunt primele pe listă (66%), urmate de achiziția (63%) sau arendarea (50%) de noi terenuri. 
Irigațiile și digitalizarea: investiții obligatorii pentru viitor
Deși dotările de bază precum echipamentele de tratament (85%) și spațiile de depozitare (74%) sunt larg răspândite, infrastructura modernă este încă la început. Doar 23% dintre fermele analizate dețin sisteme de irigații automatizate și doar 21% folosesc sisteme digitale de monitorizare.
Conștientizarea acestui deficit este însă ridicată. Pentru perioada 2026-2028, investițiile în sisteme de irigații și conservarea apei reprezintă o prioritate pentru aproape jumătate dintre fermieri (48%), confirmând că agricultura performantă nu mai poate fi făcută fără un management controlat al apei și al resurselor.
„Datele din studiu ne transmit un mesaj clar: clima nu mai e o variabilă cu care să negociezi, ci o constantă în jurul căreia trebuie să-ți construiești întregul business agricol. Faptul că aproape jumătate dintre fermieri au în plan să investească în sisteme de irigații sau tehnologii de conservarea apei, deși doar un 23% le au acum, arată că există o conștientizare acută a riscului, dar și o nevoie urgentă de soluții concrete. Mă bucur să văd că jucătorii importanți din agribusiness înțeleg valoarea informațiilor din teren și a percepțiilor fermierilor – pentru că cele mai bune decizii se iau în mod informat, acolo unde realitatea și datele se întâlnesc.” – a declarat Cori Cimpoca, Fondatoare MKOR.
Fermele medii: Mai puține ca număr, dar mai rapide în reacție
Deși fermele cu suprafețe de 100–299 ha sunt cele mai răspândite (67%), studiul arată că fermele medii (300–999 ha, 28%) se remarcă printr-un ritm mai alert de adaptare și investiții.
Fermele medii combină resursele necesare investițiilor cu agilitatea implementării deciziilor, fără birocrația specifică operațiunilor foarte mari. Acest segment reacționează rapid la schimbările climatice și de piață și poate fi considerat un indicator relevant al tendințelor viitoare în agricultura performantă din România.
Descărcați studiul complet de aici: https://alcedo.ro/studiu-fermier-2026
Metodologia studiului
- Tip proiect: Market Audit
- Obiectiv: Identificarea principalelor provocări, tendințe și perspective ale fermierilor români
- Metodologie: Sondaj telefonic (CATI) & online (CAWI), realizat de MKOR
- Eșantion: 250 de respondenți, persoane de decizie din ferme cu activități agricole / horticole, care gestionează minimum 100 de hectare
- Reprezentativitate: Națională, pe macro-regiuni, în funcție de numărul de ferme active (conform datelor publice oficiale)
Studiul MKOR & Alcedo – Fermier în 2026: Priorități, Provocări și Perspective
Despre ALCEDO
ALCEDO (https://alcedo.ro/) este cel mai longeviv brand din domeniul agribusiness din România, activând pe piață din 1990. Compania colaborează cu furnizori de renume internațional pentru a oferi clienților produse de calitate superioară, asistență tehnică și consultanță specializată. Cu o experiență de 35 de ani, ALCEDO a devenit un jucător important în sectorul agricol, promovând activ practicile agricole sustenabile și adaptându-se constant la nevoile pieței și inovațiile din domeniu.
Despre MKOR
MKOR (https://mkor.ro/) este o agenție de cercetare de piață inovativă, care combină experiența practică în afaceri, know-how-ul la nivel MBA și expertiza de top pentru a oferi o înțelegere aprofundată a mediului de business. În activitatea sa, MKOR acoperă toate tipurile de cercetare și oferă o flexibilitate crescută clienților săi, cu scopul înțelegerii și livrării celor mai detaliate perspective asupra pieței.
MKOR dezvoltă o serie de proiecte de cercetare proprii, pe care vă invităm să le parcurgeți în mod gratuit pe site-ul agenției: https://mkor.ro/studii-piata-proprii/










