Despre autori

Doctorul în Achiziții, Episodul 13

Dragă Doctorule din București,

Am citit cu atenție răspunsul ADR nr. 11321/11.11.2025 și am zâmbit amar la întrebarea retorică:

„Ce autoritate contractantă ar dori să nu se protejeze de anumite riscuri acoperite de o garanție de participare solicitată?”

Și m-am întrebat: oare protecția invocată nu e, de fapt, o iluzie birocratică?

Pentru că, dacă ne uităm la cele patru situații de reținere din art. 37 din HG nr. 395/2016 și art. 43 din HG nr. 394/2016, garanția se reține doar dacă:

1. Ofertantul își retrage oferta;

2. Nu constituie garanția de bună execuție;

3. Nu deschide contul convenit pentru rețineri succesive;

4. Refuză să semneze contractul.

Dar un ofertant „antrenat” poate evita toate acestea printr-un simplu gest: nu răspunde la ultima solicitare de transmitere a documentelor suport DUAE.

Comisia nu poate reține garanția, pentru că oferta nu e formal finalizată.
Așadar, întrebarea revine: ce protecție reală oferă această garanție?

Doctorul în Achiziții din București răspunde

Dragă Doctorule din Timișoara,

Îți dau dreptate și ridic o altă întrebare:

Dacă garanția de participare nu rămâne la instituție, ci se virează ca venit la Bugetul de Stat, atunci care e beneficiul real pentru autoritatea contractantă?

Mai mult, în contextul în care legiuitorul ne „stimulează” cu termene stricte – 20 de zile lucrătoare pentru procedura simplificată, 60 de zile pentru licitația deschisă – orice verificare suplimentară a garanției devine o frână.

🧾 Verificarea garanției: între formă și fond

Când comisia de evaluare are garanții de participare de verificat, trebuie să analizeze:

• forma;

• cuantumul;

• valabilitatea;

• emitentul;

• compatibilitatea cu legislația națională.

Dar dacă garanția vine de la o instituție bancară sau nebancară din UE, se intră în zona gri: solicitări, validări, confirmări… uneori chiar și 10 zile lucrătoare pierdute.

Am avut cazuri în care confirmarea unei garanții bancare din alt stat UE a durat 10 zile lucrătoare.

Și atunci, întreb: merită să investești 5.000 – 30.000 lei, rezultați din tergiversare, pentru o garanție care aduce riscuri membrilor comisiei de evaluare?

🗣️ Dialog continuu

Doctorul din Timișoara:

Exact! Și să nu uităm că S.I.C.A.P. ne obligă practic să evaluăm cu ADMIS / RESPINS și să completăm Anexa 1B, chiar dacă nu am solicitat garanție de participare.
E ca și cum ai fi obligat să verifici existența unei umbrele într-o zi senină, doar pentru că „statistic” plouă.
Și atunci, întreb din nou: nu cumva această „protecție” e doar o formalitate care complică, dar nu apără?

Doctorul din București:

Și mai e ceva: chiar și în rarele cazuri în care garanția se reține, instituția nu recuperează nimic.
Nu se compensează timpul pierdut, nu se acoperă prejudiciul procedural, nu se repară imaginea afectată.
Așadar, întreb și eu: dacă nu protejează, nu compensează și nu rămâne la instituție… de ce să o mai solicităm?

⚖️ Concluzie comună

Garanția de participare, în forma actuală, e mai degrabă un ritual decât un instrument.
Un gest administrativ care consumă timp, dar nu oferă certitudini.

Și atunci, între Kafka și Excel, între SEAP și realitate, între protecție și paradox, rămâne o întrebare:

Chiar merită acest demers?

✒️ Semnat:
🖋️ Doctorul în Achiziții din Timișoara – cu garanție de umor și luciditate
🖋️ Doctorul în Achiziții din București – semnătură garantată, valabilă până la următoarea O.U.G. retroactivă

Articolul (al treisprezecelea) face parte din seria „Doctorul în Achiziții din Timișoara recomandă – Doctorul în Achiziții din București răspunde” – o colecție de reflecții umoristice și realiste despre lumea achizițiilor publice din România și nu numai.
S-au folosit imagini generate cu ajutorul inteligenței artificiale.