Andrei Botiș: Piața de capital paralizată – investitorii fug, listările lipsesc, statul încasează tot

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

📲Rămâi conectat la cele mai importante știri, interviuri, analize și oportunități din mediul de afaceri / antreprenoriat. Urmărește Club Antreprenor pe WhatsApp.
👉 Abonează-te la Club Antreprenor pe WhatsApp.

Autor: Andrei Botiș, CEO al Appraisal & Valuation SA (NAI Romania & Moldova)

Deși indicii bursieri au bifat un nou maxim local, în iunie 2025, investitorii români au continuat să își mute banii în titlurile de stat emise de Ministerul Finanțelor.  Piața de capital a pierdut teren în fața dobânzilor garantate de stat și a unei fiscalități în creștere pentru câștigurile din investiții private.

Astfel, cu toate că Bursa merge în sus, interesul investitorilor (în acțiuni, nu titluri de stat) merge în jos!

Raportul lunar publicat de Bursa de Valori București (BVB) arată o creștere de 2,35% a indicelui BET, în iunie 2025, semn al unui climat economic aparent favorabil. Capitalizarea bursieră a crescut ușor, până la 396 miliarde RON, iar media zilnică a tranzacțiilor a depășit 175 milioane RON. Totuși, în spatele acestor cifre optimiste se ascunde o realitate îngrijorătoare.

Valoarea tranzacționată pe acțiuni a fost de doar 1,6 miliarde RON, cu aproape 7% mai puțin față de lunile anterioare. La rândul său, numărul de tranzacții a scăzut cu aproape 7%, reflectând o prudență accentuată în rândul investitorilor.

În paralel, Ministerul Finanțelor a continuat să capteze atenția investitorilor prin programul Fidelis, iar până la finalul lunii iunie valoarea totală atrasă prin emisiunile de titluri de stat depășise 10,7 miliarde RON din care:

  • 4,3 miliarde RON, în februarie, un record istoric de subscriere;
  • 1,64 miliarde RON, în iunie, chiar și în lipsa unei promovări la fel de intense ca în trecut.

Dobânzile oferite, până la 7,80% în RON, respectiv 6,25%, în EUR, scutirea de impozit și garanția Statului au transformat Fidelis în alternativa sigură la volatilitatea bursei.

Dacă, în trecutul recent, investitorii la BVB erau motivați de IPO-uri spectaculoase, precum Hidroelectrica sau Premier Energy, anul 2025 aduce o realitate diferită.

Până în iunie 2025, nicio companie nu s-a incumetat să intre pe piața principală a BVB.

Creșterile de taxe pe câștigurile de capital și dividende, anunțate în noul pachet fiscal, au redus și mai mult apetitul pentru risc.

Investitorii vad în titlurile de stat un refugiu fiscal și emoțional, câtă vreme, într-un an cu instabilitate politică și taxe în urcare, garanția Statului bate orice PER sau dividend yield.

În ciuda unor performanțe tehnice solide ale pieței de capital, fluxurile de bani se duc în direcția opusă Bursei, înspre Ministerul Finanțelor. Cu listările în pauza și fiscalitatea în ofensivă, piața locală de acțiuni riscă să devină tot mai puțin atractivă pentru români. 

Conform statisticilor publicate de BNR, depozitele cumulate ale gospodăriilor populației și ale societăților nefinanciare, la sfârșitul lunii mai 2025, depășesc 680 miliarde lei. Într-un context de încredere în potențialul de dezvoltare al economiei românești, în predictibilitatea și stabilitatea regimului fiscal, o mică parte din aceste depozite ar putea fi atrase către finanțarea economiei prin piața de capital, ceea ce ar conduce la o creștere semnificativă a capitalizării bursiere.

Așadar, întrebarea pe care ar trebui să ne preocupe, nu mai este „Când va crește BET-ul?”, ci „Când va reîncepe încrederea în Bursă?”

Despre Appraisal & Valuation

Fondată în 2010, Appraisal & Valuation SA (listată la BVB, sub simbolul APP) deține brandul NAI Romania, fiind unul dintre liderii de piaţǎ pentru servicii de evaluǎri și în același timp, reprezentantul exclusiv al NAI Global în România şi Republica Moldova. NAI Global reprezintǎ o rețea de companii imobiliare comerciale independente și unul dintre cei mai mari furnizori de servicii imobiliare comerciale din întreaga lume, formată din 5.000 de profesioniști și 375 de birouri, aflate în 55 de țări din întreaga lume.

Portofoliul de servicii al companiei include: evaluări imobiliare, evaluarea companiilor, evaluarea obiectelor de artă, a terenurilor agricole, a fermelor de producție, a halelor de depozitare și producție, a hidrocentralelor și microhidrocentralelor, a parcurilor eoliene și fotovoltaice, precum și a echipamentelor tehnice. APP a evaluat toate activele celui mai mare emitent listat pe BVB, SPEEH Hidroelectrica SA (simbol: H2O), în cei doi ani premergători listării și continuă evaluarea după listarea companiei.

Appraisal & Valuation SA este membru corporativ al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați (ANEVAR), organizație profesională de utilitate publică, fără scop patrimonial, din care fac parte evaluatorii autorizați care dobândesc această calitate, în condițiile legii.

- NEWSLETTER -
Urmărește-ne:

Pentru cele mai relevante știri, interviuri, analize și oportunități din mediul de afaceri / antreprenoriat, urmărește Club Antreprenor pe WhatsApp.
👉 Abonează-te la Club Antreprenor pe WhatsApp.

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

Scrie un comentariu
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Fragedo transavia sa Aniversare 35 ani

Ultimele Știri

Allianz-Țiriac și ING lansează ING Travel Protect, prima asigurare disponibilă 100% online în aplicația mobilă Home’Bank

Allianz-Țiriac încheie un parteneriat cu ING Bank România și lansează ING Travel Protect, o asigurare de călătorie care poate...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni