Răzvan Ungureanu a fost promovat ca Partener al EY România în cadrul departamentului de Consultanță Fiscală începând cu luna iulie 2025. Cu o experiență de aproape 17 ani în domeniul consultanței fiscale în cadrul EY România, Răzvan este specializat în impozitarea directă a companiilor, atât local, cât și internațional.
Răzvan conduce echipa de consultanță în impozitare internațională a EY România. Principalele arii de expertiză includ planificare fiscală internațională, optimizare fiscală, restructurări de afaceri, conformitate fiscală, precum și o serie de alte aspecte legate de impozitarea companiilor.
Alex Milcev, Partener, liderul departamentului Asistență fiscală și juridică, EY România: „Promovarea lui Răzvan Ungureanu la nivel de Partener al EY România în cadrul departamentului de Consultanță Fiscală subliniază nivelul de complexitate tot mai ridicat al aspectelor ce țin de impozitarea internațională și angajamentul EY de a sprijini clienții în gestionarea provocărilor fiscale cu care se confruntă. Sistemele de impozitare la nivel mondial au trecut prin transformări importante în ultimii ani și este de așteptat să continue într-un ritm accelerat și în perioada următoare. Un accent tot mai important se pune pe o transparență cât mai ridicată în ceea ce privește veniturile obținute și impozitele plătite de contribuabili în diverse țări, pentru a constata eventuale dezechilibre, mai ales în contextul în care afacerile transfrontaliere s-au dezvoltat masiv, de multe ori fără ca prezența fizică a companiilor respective să reflecte în mod similar dimensiunea afacerilor lor în diferite părți ale lumii.”
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
17 iunie 2025: Future Energy Europe Summit, Ediția a V-a
17 iunie 2025: Gala Club Antreprenor
27 iunie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Alba – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
„Digitalizarea în domeniul fiscal este o necesitate, și vedem un volum mult mai mare de date pe care contribuabilii sunt nevoiți să îl transmită autorităților fiscale, dar și o modernizare a infrastructurii și modului de interacțiune a autorităților cu contribuabilii. În condițiile în care taxele și impozitele constituie resursa primordială a țărilor de a acoperi cheltuielile și investițiile publice, România este la coada clasamentului în ceea ce privește nivelul taxelor colectate ca procent din PIB, ceea ce conduce la măsuri ale Guvernului în direcția creșterii taxelor – și vedem chiar în prezent anumite măsuri în acest sens. În acest context tumultuos, atât la nivel național, cât și internațional, este important pentru companii să aibă o strategie de afaceri care să țină cont de aceste provocări și oportunități, iar echipa noastră va continua să fie un partener strategic al clienților noștri și al comunității de business din care facem parte”, a declarat Răzvan Ungureanu.
Răzvan Ungureanu a absolvit programul de Masterat în Finanțe Corporative din cadrul Academiei de Studii Economice din București și este licențiat în Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul ASE. Este de asemenea membru al Asociației Contabililor Autorizați din Marea Britanie (ACCA) și al Camerei Consultanților Fiscali din România.
Despre EY România
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 392.995 de angajați în peste 700 de birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 51,2 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2024. Rețeaua lor este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia îi ajută să le ofere clienților servicii prin care să beneficieze de oportunitățile din întreaga lume.
Prezentă în România încă din anul 1992, EY furnizează, prin intermediul celor peste 1.000 de angajați din România și Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistență fiscală, juridică, strategie și tranzacții, consultanță către companii multinaționale și locale.
Avem birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an, în luna iunie, la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informații, vizitați: www.ey.com