- 98% dintre români consideră că un consum excesiv de zahăr dăunează, dar 32% nu renunță la acest obicei alimentar;
- Unul din doi români petrece prea mult timp pe telefonul mobil. Cu toate acestea, 93% știu că este dăunător să petreacă prea mult timp în fața telefonului;
- 91% dintre români știu că o amânare a somnului este dăunătoare, dar jumătate dintre ei continuă să păstreze acest obicei;
- 50% dintre români au tendința de a amâna lucruri (a procrastina) în viața de zi cu zi;
- Rezultatele unui sondaj la care au participat aproape 3.000 de respondenți a evaluat perspectiva românilor asupra diverselor obiceiuri din viața de zi cu zi.
Românii sunt conștienți că obiceiuri precum un consum excesiv de zahăr, mult timp petrecut pe telefon sau lipsa de somn suficient le afectează sănătatea, însă, în pofida acestui lucru, mulți dintre ei continuă să mențină aceste obiceiuri în rutina zilnică, arată un sondaj realizat de APPA – Asociația pentru Promovarea Asigurărilor. În multe situații, au încercat să renunțe la ele, dar fără succes.
Sondajul, la care au participat aproape 3.000 de respondenți, a fost realizat cu prilejul campaniei ”Luna Asigurărilor de Sănătate” și a evaluat perspectiva românilor asupra mai multor obiceiuri cu efect asupra sănătății, dar și gradul în care consideră că se confruntă cu acestea, precum și dacă își doresc să renunțe la ele.
Consumul de zahăr, considerat mai nociv decât timpul petrecut pe telefon sau somnul insuficient
98% dintre români consideră că un consum excesiv de zahăr poate aduce probleme de sănătate, cu 73% estimând că problemele sunt produse într-o mare măsură. Procentul este mai mare decât al celor care cred același lucru despre timpul petrecut pe telefon (93%), amânarea somnului (91%) sau procrastinarea (64%), indicând o conștientizare mare a pericolului adus de consumul de zahăr pentru sănătate. Cu toate acestea, 1 din 3 români (circa 32%) consumă excesiv zahăr sau dulciuri.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
27 mai 2025: Forumul antreprenorilor din sectorul agricol și industria alimentară, Ediția a IV-a
12 iunie 2025: Criminalitatea cibernetică în perioada digitalizării economiei și în vreme de război, Ediția a IV-a
17 iunie 2025: Future Energy Europe Summit, Ediția a V-a
17 iunie 2025: Gala Club Antreprenor
27 iunie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Alba – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Din fericire, intenția de a renunța la acest obicei este, însă, destul de mare, conform sondajului. Întrebați dacă au dorit să reducă zahărul din alimentație, 49% au declarat că au făcut acest lucru și au reușit să mențină consumul redus, în timp ce 35% dintre participanții la sondaj au încercat să renunțe la acest obicei, dar nu au reușit (sau au reușit doar pentru o perioadă scurtă de timp). 10% își propun să facă acest lucru în următoarele 3 luni.
Un român din doi petrece prea mult timp pe telefonul mobil
93% dintre participanții la sondaj sunt de acord că prea mult timp petrecut zilnic pe telefon poate aduce probleme de sănătate (48%, într-o mare măsură). Cu toate acestea, 1 român din 2 (49%) recunoaște că petrece multe ore zilnic utilizând telefonul mobil – fie pe rețelele sociale, fie jucând jocuri online, urmărind video-uri, conversând prin mesaje și nu numai.
Și în acest caz, se remarcă o intenție de a renunța la acest obicei. Deși 36% dintre respondenți au încercat, dar nu au reușit să reducă din timpul zlinic petrecut pe telefon (sau au reușit doar pentru o perioadă scurtă de timp, revenind apoi la situația de dinainte), 45% și-au propus acest lucru și au declarat că au reușit să mențină timpul redus. De asemenea, 10% își propun să facă acest lucru în următoarele 3 luni.
2 români din 10 nu intenționează să renunțe la obiceiul de a „amâna” somnul
91% dintre participanții la sondaj sunt de acord că o atitudine de ”amânare a somnului” (tendința de a merge la culcare târziu, deși le este somn, pentru a ”câștiga” timp) creează probleme de sănătate (cu 56% estimând că aduce probleme într-o mare măsură).
Amânarea orei de culcare este o formă de procrastinare prin care persoanele încearcă să recupereze timp pentru ei înșiși. Deși reprezintă o tehnică de maximizare a timpului liber și de recreere, aceasta „costă” din punctul de vedere al sănătății: amânarea somnului influențează atât funcționarea cognitivă, cât și echilibrul emoțional. Lipsa somnului adecvat poate duce la scăderea capacității de concentrare, afectarea memoriei și creșterea nivelului de stres. Pe termen lung, privarea de somn este asociată cu un risc crescut de afecțiuni cardiovasculare, diabet de tip 2 și slăbirea sistemului imunitar.
1 din 2 români (49% dintre respondenți) declară că are tendința de a amâna somnul în viața de zi cu zi. În ceea ce privește intenția de a renunța la acest obicei, 39% au încercat, dar nu au reușit să reducă din tendința de a amâna somnul (sau au reușit doar pentru o perioadă scurtă de timp), însă 22% (2 din 10 români) nu intenționează să facă acest lucru.
Procrastinarea, văzută ca o problemă de doar 64% dintre români
Conform sondajului realizat în cadrul campaniei „Luna Asigurărilor de Sănătate”, doar 64% dintre respondenți sunt de părere că o atitudine de amânare a lucrurilor și sarcinilor pe care trebuie să le rezolve (procrastinare) poate aduce probleme de sănătate (dintre care doar 22% consideră că acest lucru se întâmpă într-o mare măsură).
Procrastinarea, definită ca amânarea intenționată a sarcinilor importante, are consecințe negative în special asupra sănătății mintale, dar și a performanței generale. Această tendință este frecvent asociată cu niveluri crescute de stres, anxietate și scăderea stimei de sine. În timp, procrastinarea poate duce la scăderea productivității, dificultăți în luarea deciziilor și sentimentul de pierdere a controlului, afectând echilibrul personal și profesional.
50% dintre români au tendința de a amâna lucruri (a procrastina) în viața de zi cu zi. În ceea ce privește intenția de a renunța la acest obicei, 36% au încercat, dar nu au reușit să reducă din tendința de a amâna lucruri (a procrastina) (sau au reușit doar pentru o perioadă scurtă de timp). 15% nu intenționează să facă acest lucru. De partea cealaltă, 39% declară că au reușit să reducă tendința de a procrastina.
Eșantion
La sondajul desfășurat de APPA în „Luna Asigurărilor de Sănătate” au participat 2930 de respondenți, dintre care 55% femei și 45% bărbați, majoritatea din categoria 26 – 65 de ani (41% între 41- 55 de ani, 25% între 26 – 40 de ani, 19% între 56 – 65 de ani). 34% dintre respondenți au un venit total al gospodăriei între 1500 – 3500 lei, 35% dintre respondenți, între 3500 – 7000 lei, iar 12%, între 7000 – 12000 lei. Răspunsurile au fost colectate online, în perioada martie – aprilie.
Despre campanie
Campania naţională de informare şi educaţie financiară “Luna Asigurărilor de Sănătate” este organizată de APPA – Asociaţia pentru Promovarea Asigurărilor cu sprijinul UNSAR – Uniunea Naţională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România şi UNSICAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România.
Partenerii ediției din acest an a campaniei au fost METROPOLITAN Life, ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări, GROUPAMA Asigurări, SIGNAL IDUNA, GRAWE România, MEDIHELP Broker, GARANTA Asigurări, ASIGEST Broker, DESTINE Broker și HOBBIT Broker.
Mesajele campaniei au fost transmise de RFI Romania, Revista BIZ şi ziuaveche.ro, în calitate de Parteneri media.