Piața imobiliară din România a încheiat anul 2024 cu o creștere semnificativă a prețurilor, conform datelor din studiul de piață pentru T4 2024 lansat de The Concept.
Prețul mediu pe metrul pătrat a ajuns la 1.699 euro, marcând un avans de 14% față de 2023. Pe termen lung, între 2014 și 2024, prețul mediu a crescut cu 139,6% în valori absolute.
Totuși, ajustarea cu inflația arată o creștere mai moderată, de 52,1% în ultimii 10 ani și 8,5% în ultimul an, ceea ce indică o piață cu o evoluție sustenabilă. Aceste date sugerează că, deși creșterea prețurilor pare abruptă, în realitate, accesibilitatea locuințelor s-a menținut mai stabilă decât s-ar putea crede.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
3 aprilie 2025: Acces la Capital – Finanțare și Fiscalitate pentru Antreprenori
16 aprilie 2025: Criminalitatea cibernetică în perioada digitalizării economiei și în vreme de război – Ediția a IV-a
15 mai 2025: Forumul antreprenorilor din construcții și imobiliare – Ediția a II-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
„În ultimul an, cererea s-a menținut ridicată, în special în marile orașe, iar revenirea creditării a alimentat creșterea prețurilor. În ciuda provocărilor economice, imobiliarele rămân un activ de încredere pentru investiții,” a declarat Daniel Tudor, CEO The Concept Group și CIO Hubix Investment.
Pentru 2025, piața imobiliară ar putea fi influențată de noi factori, precum politica monetară și dinamica dobânzilor. Cu toate acestea, tendințele pe termen lung indică o stabilitate generală, cu un echilibru între creșterea prețurilor și accesibilitatea locuințelor.
Creșterea tranzacțiilor imobiliare în 2024 – Cine cumpără locuințe?
După un an 2023 mai temperat, piața imobiliară din România a revenit în forță în 2024, cu 168.960 tranzacții ale unităților invididuale, în creștere cu 6,6% față de anul anterior. Bucureștiul a înregistrat 50.884 tranzacții, în creștere cu 4,7%, în timp ce orașe precum Iași (+38,5%) și Constanța (+17,8%) au raportat creșteri spectaculoase.
Această revenire este susținută de o combinație între cererea rezidențială și o creștere a accesului la finanțare. Tranzacțiile prin credit ipotecar au revenit la 51% din total, după o perioadă în care achizițiile cash dominau piața.
„Vedem o tendință clară de creștere a apetitului pentru locuințe, în special în orașele unde infrastructura și oportunitățile economice se dezvoltă rapid. Creșterea tranzacțiilor din Iași și Constanța confirmă că aceste orașe devin tot mai atractive pentru cumpărători,” explică Daniel Tudor, CEO The Concept Group și CIO Hubix Investment.
Această evoluție demonstrează că piața imobiliară din România își păstrează atractivitatea, cu diferențe semnificative între orașe, ceea ce oferă multiple oportunități pentru investitori și cumpărători.
Randamentele imobiliare în 2024 – Unde merită să investești în chirii?
Investițiile în imobiliare continuă să fie o opțiune solidă pentru români, iar datele pentru T4 2024 confirmă acest lucru. Randamentele brute din chirii variază semnificativ între orașe, iar Bucureștiul rămâne lider, cu 6,39% pentru garsoniere, 6,63% pentru apartamentele cu două camere și 6,70% pentru cele cu trei camere.
În orașele regionale, randamentele sunt mixte. Constanța oferă randamente între 5,86% și 6,45%, beneficiind de cererea sezonieră și infrastructura în dezvoltare. Iași rămâne atractiv pentru investitori, cu randamente de 6,18% pentru garsoniere și 5,74% pentru apartamentele cu două camere, datorită creșterii economice și a cererii venite din zona academică. Pe de altă parte, Cluj-Napoca continuă să aibă cele mai mici randamente, cu aproximativ 4,26% pentru garsoniere, în contextul prețurilor ridicate.
„Piața închirierilor rămâne solidă, dar vedem diferențe semnificative între orașe. Investitorii care caută randamente mari trebuie să analizeze atent evoluția chiriilor și să urmărească orașele în creștere, cum ar fi Iași și Constanța,” explică Daniel Tudor, CEO The Concept Group și CIO Hubix Investment.
În 2025, tendințele pe piața de închirieri vor fi influențate de cererea venită din segmentul de tineri profesioniști și studenți, precum și de modificările economice care ar putea afecta prețurile și profitabilitatea investițiilor în imobiliare.