sâmbătă, 27 septembrie, 2025

Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere menținerea facilităților pentru angajații din agricultură și exceptarea construcțiilor agricole de la ”taxa pe stâlp”

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Alianța pentru Agricultură și Cooperare, formată din organizațiile Federația Națională PRO AGRO, LAPAR – Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, UNCSV – Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal, și AFF – Asociația Forța Fermierilor, solicită Guvernului amânarea cu un an a prevederilor din „Ordonanța-Trenuleț” care au impact în sectorul agroalimentar: eliminarea facilităților pentru angajații din agricultură și industria alimentară, precum și aplicarea „taxei pe stâlp” pentru mijloacele fixe care au legătură cu producția agricolă.

Unul dintre subiectele centrale ale campaniei electorale recent încheiate dar și al campaniei pentru alegerile prezidențiale de anul viitor a fost și va fi dezechilibrul cronic al balanței comerciale cu produse agroalimentare. Exportăm materii prime agricole, cu valoare adăugată mică, și importăm produse alimentare, finite, cu valoare adăugată mare. Acest dezechilibru are un impact direct asupra consumatorului final, asupra fiecărui român. Îi îmbogățim pe alții în timp ce ai noștri sărăcesc, vă amintiți tema această de campanie, doamnelor și domnilor guvernanți, nu? Știți ce impact a avut în rândul alegătorilor, nu?

Pentru întreg mediul de afaceri din agricultura românească este nevoie ca o schimbare guvernamentală să NU aducă același tip de schimbări pompieristice, propuse de pe azi pe mâine. Firmele și-au făcut planurile de afaceri și bugetele cu mult timp înainte, iar astfel de măsuri fiscale vor dezechilibra totul. Deja mediul de agribusiness este bulversat de contextul agroclimatic și regional, astfel că propunem amânarea măsurilor fiscale care vor prăbuși mediul de afaceri din agricultură. FALIMENTE sau revenire în agricultura?!

Antreprenorii din agricultură și din industria alimentară avertizează Guvernul și coaliția politică care îl susține că efectele introducerii pârjolului fiscal în sectorul agroalimentar va avea rezultate catastrofale pentru fiecare român, indiferent că activează sau nu în acest sector. O balanță comercială cu produse agroalimentare și mai strâmbă decât în prezent, subminarea gravă a securității alimentare prin dependența masivă de importuri, falimentele în lanț din agricultură și din procesare, stoparea marilor investiții în sector, toate acestea se vor vedea în cifrele dezastruoase ale execuției bugetare din următoarele luni și, mai grav, îi vor vulnerabiliza și îi vor înfuria și mai tare pe români. 

În condițiile unui an agricol 2024 extrem de dificil, în care mulți fermieri au evitat, milimetric, insolvența, anul 2025 va însemna lacăt pe majoritatea fermelor din România, dacă aceste măsuri fiscale, care au fost propuse peste noapte, vor fi și adoptate. Drept urmare, „taxa pe stâlp” în agricultură va aduce zero încasări la bugetul de stat, măcar asta știți și dumneavoastră, doamnelor și domnilor guvernanți! Și atunci de ce vreți să distrugeți agricultura națională? 

Facilitățile pentru angajații din sectorul agroalimentar au fost introduse recent, în comparație cu sectorul IT și construcții. Considerăm că este o decizie rezonabilă amânarea cu un an a eliminării acestor facilități pentru agricultură și industrie alimentară, pentru a permite și antreprenorilor din acest sector să rămână pe linia de plutire în 2025. Reamintim că agricultura și industria alimentară reprezintă peste 12% din PIB-ul României, iar o prăbușire a acestor ramuri economice înseamnă garantat recesiune economică majoră în 2025. Vă asumați acest dezastru, doamnelor și domnilor guvernanți?

În numele tuturor membrilor și organizațiilor membre ale celor 4 organizații.

PRO AGROIonel ARION

LAPARNicolae VASILE

UNCSVMircea BĂLUȚĂ

AFF – Vlad MACOVEI

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Doctorul în Achiziții din Timișoara recomandă – Doctorul în Achiziții din București răspunde – Episodul 5 – „AI-ul din caietul de sarcini : între...

Autori: Ovidiu Slimac – Timișoara; și Alin Izvoran – București Episodul 5 – „AI-ul din caietul de sarcini : între robot și magician” Într-o miercuri...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA