marți, iulie 16, 2024

Peste 10.000 de participanți din întreaga țară se întrec în finala Esports Kings, cel mai mare turneu de esports din România

Evenimente Club Antreprenor

Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Organizatorii au pregătit premii în valoare de 15.000 de euro

 A doua ediție a turneului Esports Kings, găzduit în 7 centre comerciale din portofoliul NEPI Rockcastle, se apropie de încheiere. Finala competiției se va desfășura pe 27 și 28 iunie, joi și vineri, începând cu ora 12:00, la Mega Mall București. Peste 10.000 de participanți vor avea șansa să-i întâlnească pe cei mai îndrăgiți influenceri din lumea gamingului, precum Jaxi, iSilent și imoGen care vor veni însoțiți de Theo Zeciu, invitatul special.

Nu mai puțin de 1300 jucători din 17 orașe ale țării au participat la etapele competiției de anul acesta. Aceștia s-au întrecut în jocurile League of Legends și Counter-Strike 2, concurând pentru premii în valoare de 15.000 de euro. 10.000 de spectatori și-au susținut echipele preferate în cadrul etapelor turneului de esports din centrele comerciale NEPI Rockcastle.

Ediția actuală a competiției a debutat pe 23 mai în Ploiești Shopping City, urmând apoi etapele din Shopping City Râmnicu Vâlcea, Brăila Mall, Shopping City Timișoara, City Park Mall Constanța și Promenada Craiova. La finalul acestei săptămâni se vor reuni cele 12 echipe finaliste pentru competiția finală din Mega Mall. Vârsta medie a finaliștilor este de 22 de ani, cel mai tânăr jucător având 16 ani, iar cel mai înaintat, 30 de ani.

Evenimentul Esports Kings este o oportunitate excelentă pentru comunitatea jucătorilor de esports din România de a se reuni, de a interacționa, de a concura și de a-și împărtăși reciproc noi competențe și abilități de joc. Proiectul își propune să recompenseze tinerele talente și să promoveze spiritul de echipă. Esports Kings devine spațiul ideal pentru iubitorii de jocuri video care își doresc să-și valorifice potențialul.

Surprizele continuă în aplicația SPOT, astfel încât utilizatorii pot intra în cursa pentru cele 20 de scaune de gaming, începând cu 27 iunie, ora 10:00 până pe 28 iunie, ora 16:00, moment în care va avea loc extragerea.

În 2023, la prima ediție Esports Kings, 390 de echipe au participat în competiții video de renume precum Counter-Strike: Global Offensive și League of Legends, totalizând 68 de ore de joc. Peste 8000 de vizitatori ai centrelor comerciale au asistat la turnee, dintre care peste 6000 au concurat pentru premiile puse in joc.

Esports Kings este un eveniment al NEPI Rockcastle powered by Old Spice și susținut de Vodafone, George, KFC, Cinema City, PRO Arena, Sport.ro si Virgin Radio. Evenimentul este organziat de Dăescu Borțun Olteanu și Nexus Gaming.

Mai multe informații despre evenimentele găzduite de Mega Mall pot fi găsite pe site-ul oficial și pe paginile de Instagram și Facebook.

Despre Mega Mall București

Mega Mall București este unul dintre cele mai moderne centre comerciale din București, inaugurat în urma unei investiții de 165 de milioane de euro. Centrul acoperă în total cca. 200.000 metri pătrați și face parte din portofoliul NEPI Rockcastle. Mall-ul dispune de un spațiu închiriabil de aproximativ 76.000 de metri pătrați, dispuși pe 5 niveluri, și găzduiește peste 200 de magazine, dar și o parcare cu o capacitate de aproximativ 3.000 de locuri dispuse pe 7 niveluri, dintre care 1.000 sunt situate pe acoperiș.

Centrul comercial propune un mix complet de branduri de renume național și internațional pentru toate nevoile și interesele, precum și diverse opțiuni de relaxare și petrecere a timpului liber: un food court de 10.000 mp cu o varietate de restaurante, fast food-uri și cafenele pentru toate gusturile, o sală de fitness WorldClass, de 2.500 de metri pătrați, dotată cu o piscină semi olimpică, un cinematograf Cinema City cu 14 săli ultra moderne și tehnologia 4Dx, un concept modern de spații de distracții, operat de TrickShot Mega Mall, sală de jocuri deschisa non-stop, dar și un loc de joacă, adus de Gymboland, pentru copiii de toate vârstele.

Aici sunt prezente unele dintre cele mai mari reprezentanțe ale magazinelor de fashion, încălţăminte, îngrijire şi accesorii din țară, printre care H&M, Zara, Mango, Peek & Cloppenburg, Guess, POEMA, DIKA, New Yorker, Pull&Bear, C&A, LC Waikiki, Bershka, Notino, Sephora, Mayoral, Stradivarius, Bigotti, Adidas, Nike, JD Sports, Foot Locker, Lee Cooper, Douglas, Nala, NEXT, Tommy Jeans, Hervis, ECCO, HUMANIC, Benvenuti, Sportisimo, Intersport, MAC, Aldo, B&B Collection, Kultho sau iStyle. Oferta de foodcourt cuprinde cafenele precum Manufaktura și, din 2017, restaurante ca Taco Bell, McDonalds și Trickshot Mega Mall, care include și o zonă de petrecere a timpului liber, cu biliard și bowling. Tot la Mega Mall Bucuresti au fost deschise primele magazine Reserved Man, Pupa, Sport Vision, Buzz și Burger King din România. În decembrie 2019, a fost inaugurată cafeneaua-concept Starbucks, amenajată sub formă de insulă. Începând cu noiembrie 2022, vizitatorii Mega Mall București pot descoperi primul magazin fizic epantofi.ro la parter cu zonă Modivo la nivelul 1.

Mega Mall a lansat SPOT, o aplicație mobilă ce recompensează utilizatorii cu puncte de loialitate pentru fiecare sesiune de cumpărături, oferindu-le astfel acces la oferte și beneficii exclusive, în funcție de statutul atins în program. Aplicația mobilă de recompensare a clienților loiali este disponibilă în 17 centre comerciale ale grupului NEPI Rockcastle din România: Promenada Mall, Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu, Shopping City Timișoara, City Park Mall Constanța, Brăila Mall, Shopping City Galați, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva, Shopping City Piatra Neamț, Shopping City Satu Mare, Shopping City Târgu Mureș, Ploiești Shopping City, Shopping City Râmnicu Vâlcea, Vulcan Value Centre.

Aplicația SPOT este gratuită și poate fi descărcată atât din Google Play, cât și din App Store.

 

Urmărește-ne:

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 2024

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -RoHealth

Latest News

„My ANCOM”: spațiu virtual privat pentru operatorii de comunicații electronice și servicii poștale

ANCOM implementează o modalitate de comunicare a documentelor destinate furnizorilor de comunicații electronice, de servicii poștale, precum și altor...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT 2024 Club Antreprenor Ziarul Pozitiv