duminică, mai 26, 2024

Studiul KilometrulBine despre siguranța rutieră pietonală în România

Evenimente Club Antreprenor

Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.
  • Atât pietonii, cât și șoferii încalcă regulile de siguranță rutieră și pietonală, reiese dintr-un studiu derulat la cererea KilometrulBine;
  • Traversarea neregulamentară a străzii se situează în topul comportamentelor negative, cu o pondere de 67,7%
  • 70,6% dintre respondenți afirmă că traversează strada în afara trecerii de pietoni când strada e complet liberă;
  • KilometrulBine, cu susținerea Dacia, lansează campania de conștientizare și responsabilitate rutieră «Primul Pas Contează»

KilometrulBine, platforma de responsabilitate socială a mărcii Dacia, a lansat un studiu amplu ce și-a propus să aducă în prim plan informații despre siguranța rutieră pietonală în România. Analiza s-a concentrat asupra comportamentului și a percepției pietonilor în ceea ce privește respectarea regulilor de siguranță rutieră și pedestră în contextul specific al comunității locale.

Pe un plan general, rezultatele studiului au arătat că aproape 60% dintre respondenți merg pe jos peste 30 minute zilnic, însă doar 12% dintre aceștia se simt în siguranță ca pietoni în orașul lor de reședință. În același timp, peste 30% dintre participanți au declarat că se simt parțial sau deloc în siguranță.

Studiul a evidențiat comportamente neregulamentare atât din partea pietonilor, cât și a șoferilor. Peste 60% dintre respondenți au observat șoferi care încalcă regulile rutiere, iar jumătate dintre aceștia au remarcat și comportamentul neglijent al pietonilor, cum ar fi traversarea străzii în ciuda semaforului roșu sau galben.

Cifrele arată, de asemenea, că traversarea neregulamentară a străzii se situează în topul comportamentelor negative, cu o pondere de 67,7%. Printre motivele care determină pietonii să traverseze neregulamentar se numără prezența unei străzi complet libere (în peste 70% dintre cazuri), distanța mare până la trecerea de pietoni (47,5%) și presiunea timpului (29%). În opinia respondenților, principala cauză a accidentelor rutiere este neatenția pietonilor (80,4%), urmată de viteza excesivă a vehiculelor și comportamentul neglijent al șoferilor.

Potrivit studiului, deși o parte dintre români sunt conștienți de statistici și de riscurile la care se expun, mulți dintre ei aleg în continuare, din grabă sau comoditate, să nu respecte regulile de traversare a străzii.

Totodată, o pondere de 36,3% consideră eficiente campaniile de conștientizare a riscurilor și declară că i-ar motiva să respecte mai strict regulile alături de prezența mai multor treceri de pietoni și amenzi mai mari.

Rezultatele acestui sondaj furnizează o perspectivă clară asupra situației actuale și constituie un punct de plecare esențial pentru inițiativele de îmbunătățire a siguranței în trafic.

Astfel, platforma de responsabilitate socială KilometrulBine, cu susținerea Dacia, lansează campania de conștientizare și responsabilitate rutieră « Primul Pas Contează », campanie care își propune să atragă atenția asupra unor comportamente nesigure în trafic si să încurajeze pietonii să adopte un comportament responsabil alegând conștient să respecte regulile de siguranță pietonală.

Mai multe informații despre campanie și studiul integral sunt disponibile pe platforma kilometrulBine. Răspunsurile au fost colectate de la 808 respondenți, la nivel național, în perioada 17 – 24 aprilie 2024. Rezultatele obținute au o eroare de maxim 3,4% pentru un interval de încredere de 95%.

Despre KilometrulBine

KilometruBine este platforma digitală de educație și sustenabilitate lansată de compania Dacia în 2021. Platforma kilometrulbine.ro reflectă toate inițiativele companiei Dacia în materie de responsabilitate socială corporativă. Editorial, prin secțiunile și rubricile permanente, cititorii pot selecta informații din sfera celor două axe strategice: mediul și incluziunea socială prin educație. Lunar, website-ul gazduieste interviuri cu angajați, reprezentanți ai societății civile, autorități, lideri de opinie, jurnaliști, bloggeri.

Urmărește-ne:

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 2024

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -RoHealth

Latest News

Președinta Fundației Scheherazade, doamna Wajiha Haris, a prezidat panelul intitulat “Environmental Diplomacy – a tool for cross-boarder ecological security and peace”

Președinta Fundației Scheherazade, doamna Wajiha Haris, a prezidat panelul intitulat: “Environmental Diplomacy – a tool for cross-boarder ecological security...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -reclamaTa advertisement oferta advertising Club Antreprenor revista evenimente

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT 2024 Club Antreprenor Ziarul Pozitiv