- Acțiunea s-a desfășurat în parteneriat cu inițiativa Plantăm fapte bune în România, în ziua în care planeta a sărbătorit Ora Pământului
OSCAR Downstream, cea mai mare companie independentă de distribuție a carburantului din România, s-a alăturat inițiativei Plantăm fapte bune în România, susținând financiar împădurirea a 3 hectare de pădure în localitatea Cenei, din județul Timiș, în ziua în care planeta a sărbătorit Ora Pământului.
Pe 23 martie, angajații OSCAR Downstream s-au alăturat echipei Plantăm fapte bune în România pentru a da startul a ceea ce va însemna 15.000 puieți de sălcioară, mojdrean și arțar tătăresc. Evenimentul a început la primele ore ale dimineții cu o sesiune de instructaj despre tehnica de plantare corectă și informații utile despre modul în care funcționează ecosistemul forestier. Au urmat apoi circa 3 ore de lucru în echipe de câte 2-3 voluntari, asistați de inginerii silvici din cadrul organizației gazdă.
„Cu ocazia Orei Pământului, ne dorim să creștem nivelul de conștientizare asupra problemelor de mediu care ne afectează pe toți. Am demarat această acțiune pe un teren care a prins dintr-o dată viață și care va deveni, peste câțiva ani, pădure.”, a declarat Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream. Mulțumim echipei Plantăm fapte bune în România, alături de care vom continua să punem umărul la creșterea pădurilor din România, fără de care nu poate exista un viitor curat și sustenabil”.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
3 octombrie 2024: Viitorul afacerilor de familie în România, Ediția a III-a
15 octombrie 2024: Soluții pentru finanțarea companiilor, Ediția a III-a
19 octombrie 2024: Concurs de șah
24 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor, Ediția a IV-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
„Am crescut în această regiune și mă leagă multe amintiri frumoase de pădurile de la Cenei. Comuniunea cu natura este foarte importantă pentru oamenii din zonă și mă bucur că am participat la această acțiune de împădurire.’’, a menționat Manuel Stănescu, Area Sales Manager OSCAR Downstream.
„Pe o vreme frumoasă cu mult soare și voie bună s-au plantat, la câmpie, 28.500 de puieți forestieri (sălcioară, mojdrean, arțar tătăresc) cu scopul de a regenera terenul neproductiv și degradat din comuna Cenei, Timiș. Cu ajutorul celor 300 de voluntari prezenți s-au plantat 7.500 de puieți forestieri, iar cu ajutorul zilierilor s-a finalizat restul. Mulțumim angajaților companiei OSCAR Downstream care au contribuit, prin efortul personal, la plantarea celor 1.500 de puieți forestieri alocați.”, a declarat Andreia Schneider, Coordonator pe județul Timiș, Plantăm fapte bune în România.
Acțiunea de la Cenei continuă tradiția OSCAR Downstream de voluntariat și implicare civică în comunitățile în care compania își desfășoară activitatea. Printre inițiativele recente se mai numără acțiunea de renovare a liceului Sextil Pușcariu din Bran, județul Brașov, și acțiunea de renovare, dotare și decorare a școlii gimnaziale și a grădiniței din localitatea Drașov, Jud. Alba.
Despre OSCAR Downstream
Cu o istorie de peste 22 de ani, OSCAR Downstream este cea mai mare companie independentă de distribuție a carburantului din România, aflată în top 5 jucători, cu peste 5.000 de clienți din industrii cheie, precum transport, construcții, industrie sau agricultură și cu un portofoliu vast de servicii și produse B2B și o dezvoltare naturală spre B2C.
Rețeaua sa de benzinării a depășit 110 de stații distribuite strategic la nivel național: 30 de stații proprii dedicate segmentului de clienți B2B sub brandul OSCAR Drive, poziționate de-a lungul principalelor drumuri comerciale și peste 80 de benzinării în franciză sub brandul RO concept OSCAR, pentru clienții B2C, lansat în 2017.
Strategia sa de sustenabilitate este construită pe cinci piloni de acțiune, fiecare cu inițiative separate – Oscar pentru angajați (implicare prin acțiuni de voluntariat), Oscar pentru comunitate (promovarea artei și a culturii, dar și numeroase programe de voluntariat din alte zone), Oscar pentru Educație (implicarea activă pentru susținerea educației copiilor și tinerilor), Oscar pentru sănătate (inițiative pentru îmbunătățirea și modernizarea sistemului medical) și Oscar pentru Mediu (inițiative pentru politici sănătoase și măsuri de siguranță).
OSCAR Downstream face parte din grupul antreprenorial 100% românesc Alfa Group, fondat de Alin Niculae. Pentru alte detalii, accesați website-ul oscars.ro sau pagina oficială de LinkedIN.
Pentru alte detalii, accesați website-ul oscars.ro sau pagina oficială de LinkedIN.
Despre Plantăm fapte bune în România
Din 2011 și până în prezent, 50.000 de voluntari și firme de împădurire au plantat și îngrijit peste 3.495.000 de puieți pe o suprafață de 825 hectare, preponderent pe terenuri publice neproductive în localități din 36 de județe ale României.