sâmbătă, 15 februarie, 2025

Delegația Biroului Inspectorului General al Băncii de Export-Import a SUA, în vizită la Curtea de Conturi a României

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Președintele Curții de Conturi a României a primit, la sediul central al instituției, o delegație a Biroului Inspectorului General al Băncii de Export-Import a Statelor Unite ale Americii (IG EXIM), condusă de Excelența Sa doamna Parisa Salehi, inspector general.

În cadrul vizitei oficiale, președintele Curții de Conturi, domnul Mihai Busuioc, a avut o întâlnire bilaterală cu doamna Parisa Salehi, inspector general al Băncii de Export-Import a Statelor Unite ale Americii, urmată de o prezentare susținută de reprezentanții IG EXIM în Plenul Curții de Conturi.

Cu această ocazie au fost analizate mai multe aspecte privind activitatea specifică a instituției, cu accent pe mijloacele utilizate în prevenirea gestionării defectuoase a programelor și operațiunilor guvernamentale.

Printre subiectele atinse, membrii Plenului au fost interesați despre importanța distingerii corecte între prejudiciile cauzate de erori administrative sau de fraudă și colaborarea cu alte instituții în gestionarea riscurilor emergente.

Parisa Salehi, inspector general IG EXIM:

„Biroul Inspectorului General al Băncii de Export-Import a Statelor Unite ale Americii supraveghează activitatea EXIM prin setarea și monitorizarea unor standarde de integritate și eficiență a operațiunilor efectuate de organizație. Totodată, colaborăm în mod activ cu Oficiul pentru Responsabilitate Guvernamentală al SUA (instituția care definește standardele de audit în Statele Unite) și aplicăm în misiunile pe care le efectuăm ghidurile elaborate de aceasta.” 

Mihai Busuioc, președintele Curții de Conturi:

„Practica existentă la nivelul guvernului Statelor Unite, prin activitatea unei instituții responsabile de asigurarea supravegherii în timp real a modului de gestionare de către Executiv a fondurilor publice, reprezintă o bună practică și un instrument necesar pentru eficiența activității guvernamentale. Din analiza noastră, instituții similare există și la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, motiv pentru care încurajăm actorii responsabili de la nivel național să întărească buna funcționare și independența auditorilor interni de la nivelul tuturor ordonatorilor de credite prin implementarea unor modele instituționale care și-au demonstrat eficiența în țările partenere.” 

Discuțiile purtate la Curtea de Conturi a României au avut loc în contextul în care o delegație a Biroului Inspectorului General al Băncii de Export-Import a Statelor Unite ale Americii a efectuat, în perioada 26 – 29 februarie, o vizită în România, la invitația Direcției de Audit Public Intern a Ministerului Afacerilor Interne și cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Advertising Club Antreprenor

Ultimele Știri

Cupa Teleferic 2025: Cine sunt campionii competiției de schi alpin din Poiana Brașov

Cine sunt schiorii care au câștigat Cupa Teleferic Competiția „Cupa Teleferic la schi alpin”, ajunsă astăzi la cea de-a VII-a...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor