joi, 11 septembrie, 2025

ProCredit Bank și FEI au semnat un acord de garantare în cadrul programului InvestEU pentru susținerea IMM-urilor

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

ProCredit Bank, bancă dedicată sectorului IMM, a semnat cu Fondul European de Investiții (FEI) acordul de garantare pentru programul InvestEU cu cele două componente, Sustenabilitate și Competitivitate

Acordul semnat reprezintă un pas semnificativ în sprijinirea demersurilor ProCredit Bank de finanțare avantajoasă a clienților săi, întreprinderi mici și mijlocii din România, prin oferirea de garanții de până la 70% din valoarea finanțărilor  

Cu sprijinul Programului InvestEU vor fi acordate finanțări clienților care investesc în infrastructură durabilă.

Astfel, se vor susține investițiile verzi într-o gamă largă de proiecte care acoperă multiple domenii, de la energia regenerabilă și eficiența energetică la mobilitate și agricultură.

Ele vor viza îndeosebi întreprinderile care se confruntă cu costuri tot mai mari ale noilor tehnologii, cu riscuri percepute tot mai ridicate în ceea ce privește provocările legate de schimbările climatice și cu lipsa disponibilității finanțării.

Componenta Competitivitate are în vedere facilitarea accesului la finanțare pentru IMM-uri, oferind sprijin pentru capitalul necesar întreprinderilor care au fost afectate de Covid-19. 

„În contextul economic actual plin de provocări, ProCredit Bank înțelege nevoile de dezvoltare ale antreprenorilor din România și vine în sprijinul lor cu soluții de finanțare potrivite prin noua colaborare cu FEI.

Începând cu 2013, ProCredit Bank a acordat clienților săi credite în parteneriat de garantare cu FEI în valoare totală de peste 430 milioane de Euro.

De asemenea, componenta de sustenabilitate joacă un rol crucial în susținerea strategiei ProCredit în contextul schimbărilor climatice și a urgenței de decarbonare.

Aceasta ne oferă oportunitatea de a contribui la atenuarea riscurilor asociate schimbărilor climatice și de a sprijini tranziția către o economie sustenabilă. Suntem conștienți de impactul nostru direct și indirect asupra mediului, în calitate de consumatori de resurse, instituție de finanțare și parte a mediului de afaceri.” a declarat Ștefan Manole, Director General. 

Fondul European de Investiții sprijină prin Programul InvestEU investițiile durabile, inovarea și crearea de locuri de muncă în Europa.

InvestEU ajută la mobilizarea investițiilor private pentru principalele priorități politice ale UE: dezvoltarea infrastructurii durabile, extinderea companiilor de cercetare, inovare și digitalizare și facilitarea accesului la finanțare pentru IMM-uri.

Fondul InvestEU își propune să mobilizeze peste 372 de miliarde de Euro de investiții. Pentru realizarea acestui obiectiv, 26,2 miliarde de Euro din bugetul UE vor fi alocați drept garanții pentru investiții finanțate cu sprijinul partenerilor de implementare, printre care se numără și ProCredit Bank.

Sprijinul oferit în cadrul acestui program va crește capacitatea partenerilor financiari de a suporta riscurile asociate finanțării investițiilor eligibile, totodată încurajând întreprinderile să acceseze împrumuturile necesare pentru acestea.

De la înfiinţarea sa, FEI a furnizat finanţare în valoare de 3,1 miliarde de Euro prin 119 contracte în România, în timp ce BEI a oferit expertiză şi finanţare pentru 179 de proiecte de investiţii în valoare de 17,73 miliarde de Euro în România, începând cu 1991.

ProCredit Bank România

ProCredit Bank România este parte a grupului ProCredit, orientat spre dezvoltare, care este format din bănci comerciale pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri).

ProCredit Holding AG, cu sediul în Frankfurt am Main, Germania, este compania-mamă a grupului ProCredit. Pe lângă concentrarea sa operațională asupra Europei de Sud-Est și de Est, grupul ProCredit este, de asemenea, activ în America de Sud și în Germania.

Acțiunile companiei sunt tranzacționate pe segmentul Prime Standard al Bursei de Valori din Frankfurt.

Acționarii principali ai ProCredit Holding AG includ investitorii strategici Zeitinger Invest și ProCredit Staff Invest (vehiculul de investiții pentru personalul ProCredit), KfW, societatea olandeză DOEN Participaties BV și, recent, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

În calitate de companie mama a grupului, conform Legii bancare germane, ProCredit Holding AG este supravegheată la nivel consolidat de Autoritatea de Supraveghere Financiară Federală Germană (Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht, BaFin) și de Bundesbank din Germania.

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Materiale și structuri durabile pentru hangare de avioane moderne

Industria aeronautică impune standarde înalte nu doar pentru avioane și echipamente, ci și pentru infrastructura care le găzduiește. Hangarele...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA