Interviu cu Silvia Vlăsceanu, Directorul Executiv al Asociaţiei Producătorilor de Energie Electrică – HENRO 

Lipsa de predictibilitate legislativă și

ineficiența instituțională sunt probleme

ce ar trebui rezolvate urgent

Asociaţia Producătorilor de Energie Electrică – HENRO a fost constituită în iunie 2021, reunind principalii producători de energie electrică –  Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Electrocentrale București (Elcen) şi Complexul Energetic Oltenia. Ce impact au aceste companii strategice în economia noastră?

Membrii HENRO sunt cei mai mari producători de energie electrică din România. Aceștia dețin 63% din puterea instalată la nivel național și asigură circa 70% din energia electrică livrată în România.

Din punct de vedere al contribuției la bugetul de stat, în 2022, companiile membre HENRO au plătit taxe și impozite în valoare de 22 miliarde lei, ceea ce înseamnă aproximativ 1,6% din PIB-ul României în 2022. 

Pe plan social, aceste companii asigură aproximativ 24.000 de locuri de muncă pe tot teritoriul țării, iar nevoia de personal este în continuă creștere, ca urmare a proiectelor de investiții ambițioase.

De asemenea, companiile din sectorul energetic au un rol strategic pentru economia națională, deoarece întreaga activitate economică a țării este bazată și pe utilizarea energiei electrice. Funcționarea sigură a sistemului electroenergetic, cu întreruperi cât mai reduse în alimentare și cu o calitate a energiei electrice cât mai bună sunt, astfel, esențiale pentru desfășurarea activității economice în condiții de eficiență și profitabilitate maximă. Prin urmare, membrii HENRO, companii care produc energie electrică, în cea mai mare parte, în bandă sau continuu, sunt furnizori de securitate pentru sectorul energetic și contribuie la funcționarea sigură și eficientă a sistemului electroenergetic.

Ultimii 3-4 ani au fost cei mai agitați în sectorul energetic, după anii 1998-2000 când a avut loc o restructurare masivă a producătorilor și distribuitorilor de energie electrică. Cum vedeți parteneriatul / colaborarea dintre reglementatori – Parlament, Ministerul Energiei, ANRE, ANRM, ACROPO, Consiliul Concurenței, etc. și principalii jucători din piață?

În ceea ce privește colaborarea dintre instituții și mediul privat, mai sunt, cu siguranță, multe aspecte de îmbunătățit. Legislația din ultimii ani în domeniul energetic a demascat, prin inconsecvența sa, lipsa unei consultări reale a mediului economic și lipsa unei analize de impact a reglementărilor. Există, de asemenea, probleme și în colaborarea interinstituțională, care încetinesc realizarea proiectelor importante. Toate aceste obstacole nu fac decât să reducă apetitul investitorilor pentru România. Lipsa de predictibilitate legislativă și ineficiența instituțională sunt probleme ce ar trebui rezolvate urgent, pentru a debloca realizarea de investiții importante în sectorul energetic.

Liberalizarea pieței de energie, care este parte a angajamentelor europene asumate de România, conform unui calendar stabilit prin Legea energiei electrice și a gazelor naturale, a survenit într-un context dramatic, de criză pandemică și de scumpire a produselor energetice la nivel european. Cum vedeți evoluția prețurilor la energie electrică în următorii ani, ținând cont de investițiile preconizate și de deschiderea unor noi capacități de producție?

În primul rând, piața de energie electrică din România este complet liberalizată din anul 2007, de când toți consumatorii de pe teritoriul țării au dreptul să-și aleagă orice furnizor de energie electrică doresc. Fenomenul, ce a început la 1 ianuarie 2021, reprezintă o dereglementare a pieței de energie electrică, deoarece prețul pe care îl plătesc utilizatorii nu mai este reglementat de ANRE, ci este negociat între furnizor și utilizator. Evident, în acest moment, acest proces este distorsionat prin schema de plafonare / compensare precum și prin mecanismul de achiziție centralizată – MACEE.

În ceea ce privește evoluția viitoare a prețurilor, în condițiile geopolitice actuale și având în vedere multitudinea de factori care pot influența prețurile, cred că orice proiecție este hazardată. Evoluția prețurilor la energie electrică va depinde, în mare măsură, de evoluția cadrului legislativ și a modului în care statul înțelege să se implice în susținerea tuturor investițiilor, esențiale pentru economia româneasă și pentru dezvoltarea sectorului energetic care trebuie să acopere consumul de energie. 

Cu ajutorul unor mecanisme precum CfD (contracte pentru diferență), care să asigure predictibilitate economică pentru investiții mari, ca Unitățile 3 și 4, sau a contractelor pe termen lung, ar trebui ca prețul energiei electrice să se mențină într-o marjă rezonabilă de suportabilitate. Trebuie înțeles că prețul cu care energia electrică ajunge la consumatorul final nu depinde doar de prețul de producție ci și de strategia de achiziție a furnizorilor care cumpără energie din piață, dar le este permis să încheie și contracte directe. Producătorii mari își doresc contracte pe termen lung, cel puțin pentru o parte din cantitatea de energie pe care o pot produce, abordare pe care ar trebui să o aibă și furnizorii care au un portofoliu important de clienți. În schimb, prețurile pe piețele spot sunt foarte volatile, suntem interconectați cu piața europeană și variațiile pot fi semnificative, funcție de variabilitatea surselor regenerabile de energie, incidente în funcționarea sistemelor electroenergetice, intervalele cu consum sau producție fie în exces, fie în deficit și alți factori impredictibili. 

România s-a angajat prea repede să scoată din funcţiune minele de cărbune, existând pericolul să recurgem la importuri. Din informațiile dumneavoastră, în cât timp vor putea fi înlocuite capacitățile închise?

Când vorbim de înlocuirea unor capacități de producție de tipul termocentralelor, care funcționează în bandă, ar trebui să considerăm, ca alternativă, capacități de generare care să poată menține stabilitatea sistemului electroenergetic, cu funcționare continuă și predictibilă și cu emisii scăzute de gaze cu efect de seră. Un astfel de exemplu îl reprezintă centralele nucleare. Investițiile companiei Nuclearelectrica prevăd construirea a două noi unități la CNE Cernavodă, până în anul 2031, cu putere instalată de 1.400 MW, și proiectul reactorelor mici modulare de la Doicești (SMR), de 462 MW, care ar trebui să fie finalizat tot până în anul 2030.

De asemenea, în condițiile mixului actual de producere a energiei electrice, cu o pondere tot mai ridicată de surse regenerabile în mixul energetic și fără o capacitate de stocare suficientă, este nevoie de unități de generare flexibile. Astfel, centralele pe gaz reprezintă o soluție de tranziție către zero emisii de gaze cu efect de seră. Complexul Energetic Oltenia are în plan punerea în funcțiune a 1.325 MW în centrale pe gaze cu ciclu combinat, până în 2026, iar Romgaz are în derulare realizarea unei centrale pe gaze cu ciclu combinat cu o putere instalată de 430 MW. Electrocentrale București, de asemenea, va construi o termocentrală în cogenerare de înaltă eficiență, cu ciclu combinat, cu putere instalată de 617 MW. 

În ceea ce privește investițiile Hidroelectrica, pe lângă proiectele hidro noi, prin care vor fi integrați în SEN până la 300 MW, compania și-a propus diversificarea porofoliului. Astfel, Hidroelectrica are prevăzute investiții în noi parcuri eoliene on-shore, în plus față de cel de la Crucea, și off-shore cu o putere instalată de până la 1.000 MW și în parcuri fotovoltaice pe uscat și flotante cu o putere de până la 2.000 MW.

Nu trebuie neglijate nici proiectele ELCEN care, pe lângă modernizarea grupurilor existente își propune să instaleze panouri fotovoltaice în toate centralele termoelectrice din portofoliu și să analizeze potențialul geotermal din zona Capitalei.

Prin urmare, având în vedere toate aceste proiecte de investiții și multe altele la nivel național, tranziția către o energie curată, până în anul 2030, pare a fi realizabilă. Cu toate acestea, există multe variabile care stau la baza acestei tranziții. Evoluția războiului dintre Rusia și Ucraina, progresul tehnologic, evoluția cadrului legislativ, implementarea de soluții viabile în zonele monoindustriale în care se exploatează cărbune, cadrul legislativ european și național  sunt doar câțiva dintre factorii care vor influența modul în care cărbunele va fi eliminat din mixul energetic. Este esențial ca, simultan cu dezvoltarea sectorului de producție, să se dezvolte și infrastructura de transport și distribuție și capacitățile de stocare, pentru a face față la noile provocări aduse de integrarea masivă a surselor regenerabile în SEN.

Este capabil sectorul energetic să facă față valului imens de investiții care se anunță? Există suficienți angajați care să construiască noile capacități? 

Din păcate, în sectorul energetic și, în special în sectorul producerii de energie electrică, ne confruntăm cu o criză acută de personal tânăr și specializat. Pentru a realiza toate centralele nucleare, hidroelectrice, eoliene și fotovoltaice până în 2030, este nevoie de peste 30.000 de angajați. Avem în desfășurare acțiuni prin care să atragem elevi și studenți către acest domeniu: programe de învățământ dual, burse, internship-uri, oportunități de formare continuă, campanii de promovare.

Sectorul energetic poate face față noilor investiții, dar acest lucru necesită o abordare planificată, gestionarea adecvată a resurselor și colaborarea între mediul legislativ, mediul economic și cel academic, pentru a asigura succesul și sustenabilitatea proiectelor energetice.

Au companiile energetice de stat un Project Management eficient, astfel încât să se realizeze investițiile la timp? 

Răspunsul este afirmativ, managementul companiilor ce fac parte din HENRO este unul eficient, ce a permis demararea multor investiții de importanță națională și regională, aflate în diferite stadii de lucru, unele întârziate din motive care nu țin de management ci de cadrul legislativ modificat pe parcurs, nu doar cel specific ci și în legislația de mediu, achiziții publice sau fiscală. Iar rezolvarea anumitor aspecte de mediu sau de expropiere poate dura ani, la fel cum procesele de achiziție publică sunt complicate, necesită timp îndelungat și resurse umane, motiv pentru care, cel puțin în cazul proiectelor de interes național, ar trebui să există proceduri specifice.

Nu în ultimul rând, companiile specializate în realizarea obiectivelor de investiții din sectorul energetic se confruntă cu un deficit de forță de muncă calificată, fiind unul din motivele pentru care și numărul acestor companii a devenit alarmant de mic.

Din păcate, țara noastră nu a avut o viziune strategică în energie, care să fie armonizată cu o politică eficientă de reidustrializare și de creștere a exporturilor. Credeți că vom reuși să eliminăm greșelile făcute și să recuperăm terenul pierdut?

Pe cât de importantă este producția de energie electrică, pe atât de importantă este și utilizarea acesteia. În prezent, România este pe ultimul loc în UE la cantitatea anuală de energie electrică utilizată per locuitor, aceasta fiind de doar 2,7 MWh în 2020. Utilizarea redusă de energie electrică este o consecință a declinului activităților economice, fie că vorbim de industrie, servicii sau agricultură moderne și a creșterii gradului de sărăcie energetică. Știm că întreaga Europă se confruntă cu un mare deficit de producție la numeroase componente esențiale pentru dezvoltarea economică și tranziția energetică, precum panouri fotovoltaice, chip-uri pentru contoare inteligente și alte echipamente, acumulatori etc. În cazul României însă, se adaugă lipsa unei strategii energetice care să aibă în vedere consumul viitor al unor ramuri economice din sectorul industrial, agricol, de transporturi, terțiar pe care ne propunem, ca țară, indiferent de culoarea politică dintr-un anumit moment, să le dezvoltăm pentru că vrem și putem să fim competitivi la nivel european și internațional.