Interviu cu Ionuț Sabadac, VP Merchant Solutions, tbi bank
Cum ați putea descrie tbi bank pe scurt?
tbi bank este una dintre cele mai dinamice instituții financiare din Europa de Sud-Est, cu operațiuni în România, Grecia și Bulgaria, fiind prezenți și în Germania și Lituania. Prioritatea noastră este să ne poziționăm ca un adevărat partener pentru clienții noștri, indiferent dacă vorbim de retaileri sau de consumatori. Întotdeauna suntem aproape atât de unii, cât și de ceilalți, pentru că sunt importanți pentru noi în egală măsură.
Cum ați caracteriza cultura organizațională din cadrul tbi?
Sistemul bancar este foarte diferit de alte sectoare ale economiei. În general, există o teamă de a greși destul de mare, iar oamenii sunt extrem de prudenți chiar și când iau cele mai simple decizii. Noi, pentru că am încercat mereu să ne diferențiem, ne-am dat seama că greșelile sunt inerente atunci când vrei să inovezi. Nu poți să fii creativ, nu poți veni cu idei noi fără a face unele greșeli. Și atunci, ne-am dat seama că trebuie să le permitem oamenilor să greșească pentru a le permite să fie creativi. Principalul ingredient al succesului este să înveți din greșeli pentru a putea deveni mai bun și a putea crea soluții noi, diferite de cele ale competitorilor. Curajul și pasiunea ne definesc, alături de grija față de nevoile clienților și partenerilor noștri. Tocmai de aceea, chiar și când căutam angajați entry level, avem grijă să fie oameni dornici să evolueze, să gândească diferit.
Ce ne puteți spune despre metoda alternativă de plată „Cumpără acum, plătește mai târziu”, care câștigă teren în ultima perioadă?
De cele mai multe ori, când avea nevoie de o finanțare, clientul era obligat să meargă într-o sucursală bancară sau să intre online pe site-ul băncii, unde depunea o cerere. Ne-am gândit să oferim o variantă prin care să fim mereu aproape de client și nevoile sale. Așa am implementat soluția „Cumpără acum, plătește mai târziu”. Cu ajutorul acestui instrument, când dorește să cumpere ceva de pe site-ul unui retailer sau dintr-un magazin offline, clientul va găsi chiar acolo finanțarea de care are nevoie. Indiferent dacă vorbim de achiziția de electronice, electrocasnice, bibiclete sau servicii medicale, soluția este la îndemână chiar pe acel site, iar banii sunt obținuți rapid.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
În online sau offline, întregul proces de acordare a finanțării durează aproximativ 5 minute. Mai mult de atât, vorbim de instrumente care îi ajută atât pe retaileri, cât și pe consumatori. Comerciantul are la dispoziție acum mai multe metode de plată și își poate astfel mări substanțial baza de clienți.
Referitor la comercianți, cum abordați relația cu ei?
Relația cu retailerii este una extrem de importantă, dar, în mod cert, nu o putem analiza separat de cea cu clienții. Una din prioritățile noastre, în ultimii ani, a fost derularea unor programe de investiții în infrastructura IT, tocmai în ideea de a îmbunătăți experiența online a clienților. Iar această experiență online îmbunătățită stă și la baza unei relații foarte bune cu retailerii, pentru că una fără cealaltă nu ar fi posibilă.
Avem mereu grijă să îmbunătățim soluțiile noastre de finanțare online, chiar dacă ele sunt deja la un nivel foarte ridicat. Chiar dacă gradul de satisfacție atât al clienților, cât și al comercianților este la un nivel ridicat, ne dorim mereu să fim mai buni și să rămânem în top.
Am creat procese cât mai simple și campanii adaptate nevoilor clienților, care, pe lângă un suport profesionist acordat partenerilor și clienților, duc la o creștere și mai mare a gradului de statisfacție de ambele părți. În plus, avem o strategie incluzivă, care atrage noi categorii de clienți, cu efecte sociale pozitive.
Ce ne puteți spune despre modul în care este aprobată o finanțare de către tbi?
Una dintre proritățile noastre a fost să ne diferențiem de competiție. Astfel, am creat o experiență complet digitală, care se desfășoară extrem de rapid, cu minimum de efort și documente. La o bancă tradițională, clientul este nevoit să completeze un formular, unde trebuie să răspundă la mai multe multe întrebări și să ofere mai multe informații legate de locul de muncă și venituri, printre altele. La tbi, procesul de aplicare durează mai puțin de 2 minute și este complet digital. Clientul trebuie să ofere doar un minimum de informații pentru ca noi să stabilim cât de eligibil este. După ce primim aceste informații, putem lua o decizie în 2 sau 3 minute.










