luni, martie 4, 2024

Etex Building Performance a realizat o cifră de afaceri de 357 de milioane de lei în 2022, în creștere cu 17% față de 2021

Evenimente Club Antreprenor

Producătorul de sisteme de gips-carton, tencuieli și gleturi Etex Building Performance (Siniat România), parte a Grupului Etex, a înregistrat în  2022 o cifră de afaceri de 357 milioane lei, în creștere de la 295 milioane lei în 2021. Creșterea este, în parte, consecința modificării prețurilor, dar este și rezultatul capacității Etex Building Performance de a se adapta la volatilitatea cererii pentru a putea să continue livrările către clienții săi și să mențină sub control serviciile și stocurile. Pentru acest an, Etex Building Performance apreciază că volatilitatea și incertitudinea se vor menține, în special în ceea ce privește cererea, prețul energiei și al materiei prime.

Anul 2022 a fost unul provocator și a necesitat un efort susținut de adaptare la incertitudinea care a marcat industria construcțiilor. Piața încă se recuperează după pandemia COVID-19, războiul din Ucraina a provocat sincope în lanțurile de aprovizionare cu materii prime, iar criza energetică și rata tot mai mare a inflației ne-au forțat să transferăm costurile suplimentare în piață. Am obținut rezultate bune în ciuda mediului nefavorabil pentru că am manifestat atenție sporită și respect față de nevoile clienților noștri, am ajustat prețurile dar cu atenție crescută pentru a putea rămâne competitivi și lucrăm activ pentru îmbunătățirea proceselor din lanțurile de aprovizionare ” a declarat Andrei Popa, Director General SEE al Etex Building Performance. 

În 2022, Etex Building Performance a făcut o investiție majoră de 1 milion de euro într-o nouă instalație de uscare și micronizare a gipsului la fabrica de la Aghireșu și a continuat investițiile la Rovinari, unde costurile pentru instalația de uscare a șlamului la Centrala Termoelectrică au crescut, mai ales în a doua jumătate a anului, și au ajuns să depășească, sub impactul inflației, estimările inițiale cu aproape 25%.  

2022 a adus profituri record și grupului Etex. La nivel global, în ciuda hiperinflației și a deteriorării activității Etex din Ucraina și Rusia, Etex a înregistrat venituri record de 3,714 miliarde de euro, ceea ce corespunde unei creșteri de 25,0% față de anul 2021. Creșterea se datorează atât performanței liderului european în domeniul izolațiilor URSA, achiziționat recent, cât și activităților din Australia în domeniul plăcilor de gips-carton, alături de volume stabile și prețuri medii de vânzare în creștere. 

“Sunt mândru să raportez că Etex a înregistrat din nou o creștere semnificativă în 2022, și asta pentru al cincilea an consecutiv. După un an 2021 excepțional, am obținut noi rezultate record, inclusiv în ceea ce privește veniturile, REBITDA și profitul net recurent. Soluțiile noastre de construcții ușoare se dovedesc a fi foarte potrivite pentru a răspunde nevoilor actuale, atât în cazul renovărilor, cât și al construcțiilor noi, având în vedere valoarea lor intrinsecă durabilă. Produsele Etex sunt cu până la 45% mai puțin poluante decât metodele tradiționale de construcție, oferă o izolare termică și fonică de până la șapte ori mai bună, ceea ce sporește eficiența energetică și emisiile, și sunt mai reciclabile, flexibile și adaptabile. Pe scurt, în 2022, Etex a abordat în mod corespunzător provocările urgente de pe o piață volatilă, urmând în același timp o cale de creștere către un viitor sustenabil cu portofoliul nostru de construcții ușoare” a spus Bernard Delvaux, CEO Etex.

REBITDA a avut în 2022 cea mai mare valoare absolută înregistrată vreodată, 645 de milioane de euro, ceea ce reprezintă o creștere de 13,2%, determinată în principal de creșterea veniturilor și de impactul pozitiv al achiziției liderului european în domeniul izolațiilor, URSA. Profitul net recurent (cota Grupului) a ajuns  la 275 milioane de euro, cu 2,9% mai mult față de anul precedent. În ceea ce privește datoria financiară netă, a ajuns la 1,031 miliarde EUR față de 214 milioane EUR în 2021, determinată în principal de achiziția URSA, dar parțial compensată de generarea de fluxuri de numerar libere.

Despre Grupul Etex 

Etex este un producător global de materiale de construcții și un pionier în domeniul construcțiilor ușoare. Etex dorește să inspire oamenii din întreaga lume să construiască spații de locuit sigure, durabile, inteligente și frumoase. 

Înființată în 1905, cu sediul central în Zaventem, Belgia, Etex este o companie de familie cu peste 13.500 de angajați la nivel global. Aceasta operează peste 140 de unități în 45 de țări și a înregistrat venituri de 3,7 miliarde de euro și un REBITDA de 645 de milioane de euro în 2022. Etex încurajează o cultură de colaborare și grijă, un spirit de pionierat și o pasiune de a face mereu mai bine pentru clienții săi. 

Etex are cinci centre de cercetare și dezvoltare care sprijină cinci divizii globale: 

  • Building Performance: soluții pentru construcții uscate, inclusiv plăci de gips-carton și plăci de fibrociment, tencuieli și produse formulate, protecție pasivă împotriva incendiilor și produse asociate. 
  • Exteriors: o gamă de materiale estetice din fibrociment pentru utilizare în agricultură, arhitectură și exteriorul rezidențial.
  • Industry: produse de protecție împotriva incendiilor și de izolare de înaltă performanță pentru industria construcțiilor și OEM (Original Equipment Manufacturer).
  • Insulation: vată minerală de sticlă și polistiren extrudat (XPS) pentru izolare termică și acustică.
  • New Ways: soluții modulare offsite de înaltă tehnologie bazate pe cadre din lemn și oțel.

Portofoliul global al Etex include mărci comerciale de top precum Cedral, Durlock, Equitone, Eternit, Gyplac, Kalsi, Pladur, Promat, Siniat, Superboard și URSA.

În România, Etex operează două unități de producție de materiale de construcții sub brandul Siniat: fabrica de gips-carton de la Turceni și fabrica de ipsosuri, gleturi și tencuieli pe bază de ipsos de la Aghireșu. Compania furnizează produse din ipsos și sisteme de gips-carton pentru numeroase proiecte din industria hotelieră, clădiri de birouri, clădiri rezidențiale, spitale, centre comerciale și spații industriale.

Urmărește-ne:

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 2024

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -RoHealth

Latest News

CMS a asistat Grupul Cicor în achiziția societății Evolution Medtec din România

Firma internațională de avocatură CMS a oferit consultanță Grupului Cicor (Cicor), unul dintre dezvoltatorii și producătorii de electronice de...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -TargetareRO Listă firme din România gratuit
- Advertisement -reclamaTa advertisement oferta advertising Club Antreprenor revista evenimente

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT 2024 Club Antreprenor Ziarul Pozitiv