vineri, martie 29, 2024

Tazz și Iancu Guda lansează HoReCa în mișcare, un program de consultanță de business pentru restaurantele din platformă

Evenimente Club Antreprenor

Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Tazz lansează HoReCa în mișcare, un program de consultanță pentru partenerii săi, în colaborare cu Iancu Guda, expert financiar și vicepreşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiari Bancari. Astfel, noul program își propune să ajute restaurantele partenere din platformă să afle care este cel mai sănătos mod de a-și construi și gestiona afacerea de food delivery în acest moment. Scopul programului este unul de consiliere și de educare, venind în sprijinul partenerilor din HoReCa.

HoReCa în mișcare, un nou pas în continuarea misiunii Tazz de susținere a antreprenorilor în procesul de digitalizare

După lansarea programului de investiții Tazz Republic, compania continuă planul de contribuție la redefinirea modelului de business în HoReCa orientat spre inovație, oferind antreprenorilor din ecosistemul Tazz un program de educație financiară și informare – HoReCa în mișcare. Programul vizează o mai bună înțelegere a conceptului de food delivery și a procesului de gestionare a businessului digital.

Programul de educare și sprijin în digitalizare se desfășoară din octombrie și până la finalul anului și implică mai multe acțiuni – o serie de webinarii pentru restaurantele de pe platformă, dar și un program de diagnostic prin care 300 dintre cele mai performante restaurante vor primi o analiză tehnică pe indicatori financiari, împreună cu o serie de recomandări și sugestii de business de la Iancu Guda și echipa Tazz.

Așadar, restaurantele care vor participa la webinarii vor afla informații utile despre gestiunea eficientă a capitalului de lucru, despre ciclul de conversie, gradul optim de îndatorare și nu numai. De asemenea, partenerii vor avea ocazia să pună întrebări specifice, particularizate pe afacerile lor, în baza temelor discutate.

Suntem un business în mișcare și ne dorim să creștem împreună cu partenerii noștri. Așadar, lansarea proiectului HoReCa în mișcare, alături de Iancu Guda, a venit ca un pas natural în relația cu restaurantele de pe platformă, cărora ne dorim să le oferim informații valoroase pentru afacerile lor, dar și o înțelegere mai aprofundată a întregului model de business de food delivery. Ne bucurăm că vor avea ocazia să afle toate aceste lucruri de la unul dintre cei mai buni specialiști în domeniu, Iancu Guda, să primească recomandări utile și să își răspundă la întrebări esențiale pentru extinderea businessului lor”, a declarat Alin Șerban, CEO Tazz.

În ciuda problemelor din ultimii ani, sectorul HoReCa rămâne un contributor important la formarea PIB, cu un aport de cca. 5%. Provocările rămân complexe, de la scumpirea energiei și a materiilor prime, majorarea salariilor și incertitudinea fiscală și a consumului într-un mediu inflaționist ridicat. Într-un asemenea context, direcția HoReCa devine evidentă: antreprenorii au nevoie de soluții practice și moderne pentru eficientizarea prin digitalizare, extinderea vânzărilor cu ajutorul food delivery și perfecționarea deciziilor de gestiune financiară a afacerii, de la intuiție la precizie chirurgicală. Sunt onorat să pot contribui la construirea și livrarea acestor soluții alături de Tazz, un lider în digitalizarea serviciilor de food delivery, prin intermediul acestui parteneriat educațional. Sper ca proiectul nostru să ajungă la cât mai mulți antreprenori din HoReCa, pentru accelerarea creșterii profitabile a sectorului și afacerilor”, a declarat expertul financiar Iancu Guda.

Despre Iancu Guda

Iancu Guda este doctor în Finanţe şi Bănci, cu diploma obţinută în cadrul Centrului European de Excelenţă şi absolvent al Univeristăţii Sheffield, specializarea de Administraţie, Afaceri şi Management. În prezent, Iancu Guda ocupă poziția de vicepreşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiari Bancari din România şi este producătorul și prezentatorul emisiunii de educație financiară “Banii în mişcare”, difuzată la Digi 24. Cu o experiență de aproape 20 de ani în managementul riscului de credit, Iancu este responsabil pentru dezvoltarea liniilor de servicii Coface Credit Management Services, ocupând funcția de CEO. Iancu Guda este lector asociat în cadrul IBR și ISF și IMBA (ASE), predând cursuri de specialitate și este de asemenea autorul mai multor cărți de analiză financiară apreciate de către critici, precum De ce eşuează companiile” sau “Banii în mișcare. Prosperitatea în 10 pași”.

Despre Tazz

Tazz este platforma locală de livrare rapidă care oferă la doar un click distanță preparate de la cele mai bune restaurante din țară, dar și produse diverse: de la cumpărături zilnice, medicamente și flori, la cărți, articole sportive, produse de îngrijire personală și înfrumusețare. Utilizatorii Tazz au parte de beneficii exclusive – comandă de grup, evenimente culinare cu chefi locali și plată cu toate cardurile de masă disponibile. Cea mai descărcată aplicație „Food & Drink” din România, Tazz poate fi accesată din aplicațiile de mobil Android și iOS, dar și online pe www.tazz.ro, din peste 33 de orașe din țară. 

 

Urmărește-ne:

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 2024

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -RoHealth

Latest News

Analiză Wines of Romania: Busuioaca de Bohotin și Fetească Neagră, cele mai căutate vinuri în mediul online

1 din 3 căutări online de vinuri autohtone provine din Capitală Cele mai multe căutări se fac în...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -reclamaTa advertisement oferta advertising Club Antreprenor revista evenimente

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT 2024 Club Antreprenor Ziarul Pozitiv