vineri, septembrie 30, 2022

Cum poți divorța și partaja bunurile comune pe cale amiabilă în România?

Must Read

Una dintre modalitățile prevăzute de lege pentru desfacerea căsătoriei în România este divorțul pe cale amiabilă și partajarea bunurilor comune pe cale amiabilă existând un număr mare de persoane care preferă să urmeze procedura divorțului și partajului pe cale notarială în România în detrimentul procedurii în fața instanței de judecată din România, motivele fiind evidente, ele fiind atât de ordin pecuniar, cât și emoțional. Astfel, Societatea de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații recomandă apelarea la serviciile unui avocat specializat în dreptul familiei, precum și divorțuri și partaje, care să te ajute să înțelegi care sunt efectele divorțului în România, precum și să te asiste în procedura partajului dintre soți în România.

Procedura divorțului în fața notarului public

Astfel cum rezultă din dispozițiile Codului Civil, procedura divorțului pe cale notarială în România, în fața notarului public din România, nu presupune condiții speciale de admisibilitate, fiind permis inclusiv în situația în care soții au copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei, sau adoptați.

Pentru a parcurge procedura divorțului pe cale amiabilă în România, trebuie să existe un acord între soți, care să vizeze inclusiv aspectele accesorii divorțului, cum ar fi: numele de familie pe care îl vor purta după desfacerea căsătoriei, aspectele referitoare la exercitarea autorității părintești, în situația existenței copiilor minori.

Conform dispozițiilor Codului Civil, cererea de divorț se depune la notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților. Cererea de divorț se depune de soți împreună, se înregistrează de către notarul public, acordându-li-se un termen de reflecție de 30 zile.

Cererea de divorț se poate depune la notarul public și prin mandatar cu procură autentică, existând posibilitatea ca un avocat specializat în dreptul familiei, divorțuri și partaj să poată reprezenta soții exclusiv în această fază procedurală, urmând ca aceștia din urmă să se prezinte la notarul public la finalul termenului de 30 zile.

Notarul public va elibera certificatul de divorț, după admiterea cererii de divorț și după ce va analiza condițiile condițiile referitoare la consimțământul soților, acordul lor cu privire la copiii minori, dacă există, precum și la numele de familie.

Partajul pe cale amiabilă

Principalul efect al divorțului în raporturile patrimoniale dintre soți constă în încetarea regimului matrimonial.

Partajul reprezintă o operațiune juridică prin care se sistează starea de proprietate comună asupra bunurilor dintre soți. Prin partaj, bunurile stăpânite în comun se împart între aceștia.

Partajul se poate realiza pe cale notarială, prin încheierea unui contract de partaj, atunci când copărtașii se înțeleg asupra cotei-părți ce revine fiecăruia dintre ei, urmând ca fiecare să devină proprietarul exclusiv asupra unei cote-părți, ori asupra unui bun, în funcție de decizia lor.

În cazul partajării unui bun imobil, sunt necesare mai multe documente pentru a fi analizate de către notarul public. Pavel, Mărgărit și Asociații Societate Românească de Avocatură recomandă să vă adresați unui avocat specializat în divorțuri și partaj care să vă îndrume în strângerea documentelor necesare și să vă asiste în cadrul acestei proceduri, ori chiar să vă reprezinte în fața notarului. 

Existența copiilor minori în situația divorțului

În situația în care soții au copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, acordul soților trebuie să vizeze inclusiv aspecte referitoare la exercitarea autorității părintești, cum ar fi:

  • exercitarea în comun a autorității părintești, nefiind așadar posibil acordul exercitării autorității părintești exclusiv de către unul dintre foștii soți;
  • stabilirea locuinței copiilor după divorț;
  • modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii;
  • stabilirea contribuțiie părinților la cheltuielile de creștere, educare și pregătire profesională a copiilor.

În luarea acestor decizii este esențial să primeze interesul superior al copilului, avându-se în vedere nevoile sale de dezvoltare.

În situația în care soții nu se înțeleg asupra acestor aspecte, soluționarea cererilor privind efectele divorțului va fi de competența instanțelor judecătorești. Un avocat specializat în dreptul familiei va putea să ofere îndrumările necesare în soluționarea unui potențial diferend între soți, oferind o opinie juridică asupra tuturor aspectelor legate de divorț și efectele sale. Pavel, Mărgărit și Asociații Societate Românească de Avocatură recomandă să vă adresați unui avocat specializat în dreptul familiei, divorțuri și partaj care să vă îndrume în toate aceste proceduri.

Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații este una dintre societățile de avocatură de top din România, care furnizează servicii juridice de cea mai înaltă calitate. Printre clienții societății de avocatură se află companii multinaționale și autohtone de anvergură. În 2022, poveștile de succes ale societății de avocatură i-au adus recunoașterea internațională din partea celor mai prestigioase ghiduri și publicații internaționale de profil. Astfel, societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații s-a situat în acest an pe locul 3 în România în clasamentul firmelor de avocatură de business cu cea mai relevantă expertiză, realizat de publicația Legal 500. Societatea de avocatură este recunoscută la nivel internațional și de ghidul IFLR 1000 Financial and Coporate 2022. De asemenea, Pavel, Mărgărit și Asociații este singura societatea de avocatură din România recomandată de directorul internațional Global Law Experts din Londra în aria de practică Dispute Resolution. Toate informațiile relevante privind societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații, se regăsesc pe portalul www.avocatpavel.ro

 

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Latest News

Reciclarea ambalajelor: răspunderea extinsă a producătorilor, atribuțiile autorităților și rolul consumatorilor

Articol realizat de Asociația Română pentru Ambalaje și Mediu (ARAM) Sistemul de răspundere extinsă a producătorului, care funcționează în România...
- Advertisement -spot_img

Mai multe articole ca acesta

- Advertisement -spot_img