sâmbătă, iunie 3, 2023

Vodafone România, partener de tehnologie pentru eficientizarea procesului operațional al Sameday România

Must Read

  • Vodafone a furnizat soluții inovatoare pentru automatizarea și îmbunătățirea fluxurilor operaționale ale Sameday România, care contribuie la eficientizarea proceselor companiei de curierat;

  • Centrul logistic Sameday din Rudeni dispune de tehnologii de ultimă generație care scurtează până la de trei ori timpii de sortare a expedierilor;

  • Soluția completă de echipamente mobile și conectivitate pentru curieri pe care o utilizează Sameday contribuie la eficientizarea și automatizarea procesului de livrare a comenzilor;

Sameday România utilizează soluții Vodafone pentru conectarea, monitorizarea și administrarea de la distanță a rețelei de lockere easybox.

Sameday România colaborează cu Vodafone România pentru continuarea direcției de inovare pe care compania o urmărește. Vodafone România este partener în furnizarea de soluții complete de digitalizare pentru automatizarea și îmbunătățirea fluxurilor operaționale, care asigură o eficiență sporită a întregului proces, de la sortarea expedițiilor și până la livrare. Toate soluțiile implementate sunt conectate la o platformă unică ce asigură administrarea tuturor proceselor operaționale.

Parteneriatul cu Vodafone România se încadrează în direcția de digitalizare a companiei pe care am început-o de peste patru ani. Colaborarea noastră potențează tehnologiile pe care le utilizăm pentru revoluționarea experienței de livrare și ne ajută să fim mai agili într-un domeniu caracterizat de viteză. Coordonarea, eficiența și capacitatea de reacție rapidă sunt elemente cheie pentru Sameday, iar digitalizarea fluxurilor răspunde nevoii noastre de armonizare a proceselor interne cu așteptările consumatorilor. Clienții și destinatarii noștri își doresc un timp de livrare cât mai rapid și o calitate foarte bună a serviciilor de curierat. Prin inovație reușim să răspundem acestor exigențe cu performanțe mai bune decât media pieței și o experiență client îmbunătățită”, a declarat Elena Stoica, Chief Commercial Officer Sameday.

Această colaborare este o poveste de succes, atât pentru Vodafone România, cât și pentru Sameday. Ne bucură faptul că prin soluțiile noastre am ajutat Sameday să continue să inoveze pe piața serviciilor de curierat din România, să crească eficiența operațională prin digitalizarea și automatizarea unor procese esențiale, păstrând totodată nivelul de calitate așteptat de clienți. Dincolo de succesul acestor implementări, pentru noi este mai ales un parteneriat de succes, bazat pe încredere, colaborare și implicare totală din partea echipelor de proiect”, a spus Dinu Dragomir, Director Strategic Segment, Enterprise Business Unit, Vodafone România.

O componentă importantă în procesul de eficientizare și digitalizare o reprezintă soluția pentru centrul logistic Sameday din Rudeni, unde se desfășoară mare parte din operațiunile de descărcare, încărcare și sortare a coletelor în vederea expedierii. Centrul logistic utilizează soluția Vodafone integrată de echipamente rigidizate, specifice industriei de curierat și logistică, conectate la infrastructura companiei prin rețelele Vodafone, fixă și mobilă. Echipamentele utilizate de către angajați în depozite le oferă acestora viteză superioară de scanare și mobilitate ridicată în manipularea coletelor, astfel încât, timpii de sortare a expedierilor sunt mult optimizați.

Pentru eficientizarea și automatizarea procesului de livrare a comenzilor, Vodafone a implementat pentru Sameday o soluție completă de date și echipamente mobile – echipamente de scanare și imprimante mobile – pentru curieri. Prin intermediul acestei soluții, curierii pot efectua o serie de operațiuni în timp real, eficientizând, astfel, procesul de livrare: pot schimba statusul comenzilor, pot accesa informații din baza de date, pot verifica coletele, pot încasa ramburs și pot emite chitanța în format electronic. Soluția permite Sameday să susțină creșterea numărului de curieri, accelerând timpul de echipare a acestora, precum și îmbunătățirea timpilor de certificare și implementare a soluțiilor mobile în întreaga organizație.

Prin intermediul platformei software integrate, Sameday are la dispoziție informații despre performanța echipamentelor, atât cele utilizate în centrul logistic, cât și cele care echipează curierii, modalitatea de utilizare a acestora, dar și mentenanța lor predictivă. Din aceeași platformă, echipa IT poate interveni de la distanță și poate prelua controlul echipamentului mobil oricând este nevoie.

Nu în ultimul rând, încă de la lansarea serviciului de livrare la punct fix, in lockere, în 2019, Sameday a implementat soluția Vodafone pentru conectarea, monitorizarea și administrarea de la distanță a rețelei de lockere easxybox. Rețeaua de lockere s-a extins accelerat, ajungând astăzi la aproximativ 1.750 de puncte de livrare de proximitate la nivel național.

Rețeaua de easybox este monitorizată și administrată de la distanță cu ajutorul soluției Vodafone, care integrează un router profesional industrial conectat în permanență la o rețea de date VPN. Soluția oferă informații în timp real despre alimentarea compartimentelor, disponibilitatea acestora, statusul alimentărilor, ridicărilor și retururilor, alimentarea cu energie electrică a unităților. Prin soluția Vodafone, Sameday Romania are posibilitatea de a reconfigura echipamentele de la distanță, fără a fi nevoie de intervenție la fața locului, iar modalitatea de conectare prin rețeaua de date Vodafone asigură flexibilitate în ceea ce privește amplasarea lockerelor, eliminând dependența de o infrastructură de comunicații fixe.

Despre Vodafone

Vodafone este o companie lider în domeniul telecomunicațiilor în Europa și Africa. Misiunea noastră este să „conectăm pentru un viitor mai bun” care permite o societate digitală incluzivă și durabilă. Experiența și prezența noastră extinsă ne oferă oportunitatea unică de a susține schimbarea pozitivă pentru societate. Rețelele noastre mențin familiile, prietenii, afacerile și guvernele conectate – așa cum a fost demonstrate clar în cazul Covid-19 – și avem un rol esențial în menținerea funcționării economiilor și a sectoarelor critice, precum educația și asistența medicală.

Vodafone este cel mai mare operator de servicii mobile și fixe în Europa și cel mai mare furnizor de servicii IoT din lume. Platforma noastră de tehnologie M-Pesa permite, în Africa, unui număr de peste 50 de milioane de oameni să beneficieze de acces la plăți mobile și servicii financiare. Operăm rețele mobile și fixe în 21 de țări și 49 de rețele mobile partenere. La 30 iunie 2021, Vodafone Group avea peste 300 de milioane de utilizatori ai serviciilor mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix, peste 22 de milioane de clienți ai serviciilor TV și peste 130 milioane de dispozitive IoT conectate.

Susținem diversitatea și incluziunea prin politicile noastre de maternitate și concediu parental, prin furnizarea de oportunități multiple de dezvoltare femeilor cu ajutorul conexiunilor mobile și fixe, precum și prin îmbunătățirea accesului la educație și abilități digitale pentru femei și pentru societate, în general. Apreciem și tratăm cu respect toate persoanele, indiferent de rasă, etnie, dizabilitate, vârstă, orientare sexuală, identitate de gen, credință, cultură sau religie.

Totodată, Vodafone ia măsuri importante pentru a limita impactul companiei asupra planetei prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 50% până în 2025, până la net zero până în 2040, prin achiziția de 100% energie electrică din surse regenerabile până în 2025 și până în iulie 2021 în Europa, reutilizând, revânzând sau reciclând 100% din echipamentele noastre de rețea care devin redundante.

 

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Latest News

UniCredit Foundation alocă României și Bulgariei aproximativ 500.000 de euro pentru proiecte ce se adresează reducerii dezavantajelor educaționale

Primul Apel pentru Educație dedicat României și Bulgariei se încheie, 4 inițiative vor fi susținute Prima ediție a "Apelului...
- Advertisement -spot_img

Mai multe articole ca acesta

- Advertisement -spot_img