Consiliul Concurenței declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere pe piața producţiei şi comercializării vopselelor şi acoperirilor decorative între Fabryo Corporation S.R.L. şi unii dintre distribuitorii săi.
Autoritatea de Concurență are indicii că Fabryo Corporation S.R.L., în calitatea sa de producător, a stabilit preţurile de revânzare în relaţia cu distribuitorii săi, pentru o serie de produse comercializate. De asemenea, investigația vizează și o posibilă înțelegere pentru împărţirea pieţei pe criterii de teritorialitate.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
14 noiembrie 2024: Gala Ziarul Pozitiv, Ediția a II-a
26 noiembrie 2024: Viitorul asigurărilor în domeniul transporturilor, expedițiilor și logisticii
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
În cadrul acestei investigații, inspectorii Consiliului Concurenței au efectuat inspecții inopinate la sediul şi punctele de lucru ale Fabryo, precum şi la unele firme distribuitoare: Adimag Com Impex S.R.L., Almir S.R.L., BogMad Prestcom S.R.L., Cindy S.R.L., Macon S.R.L., Oyl Company S.R.L., Orca S.R.L., Romteco S.R.L., Service Top Agro S.R.L. şi Sanex Com S.R.L
Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor. Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.
Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.