Interviu cu Adela Bărbulescu, Cofondator,
CEO & Director tehnic, Emoface
Franța prezintă multe oportunități pentru startupuri care dezvoltă tehnologii noi și un business plan solid
Adela Bărbulescu și Mayra Lima, cofondatori, Emoface
Sunteți cercetător în informatică. Ați reușit să vă transformați teza de doctorat în informatică, realizată în cadrul Universității Grenoble Alpes din Franța într-un startup care a dezvoltat o tehnologie inovatoare cu impact real în viața persoanelor cu dificultăți în interacțiunile sociale, de exemplu pentru copiii cu autism. În ce constă această tehnologie?
În cadrul tezei doctorale am studiat modul în care persoanele folosesc comportamente specifice pentru a exprima emoții – au fost studiate expresiile faciale, mișcările capului, direcția privirii, intonația și ritmul vocii. Analiza acestor date a permis, cu ajutorul algoritmilor de inteligență artificială, crearea unor modele statistice pentru fiecare emoție studiată, utilizate pentru generarea de animații 3D pentru fiecare emoție. Această tehnologie este folosită în aplicația EMOFACE pentru a genera animații ce ilustrează emoții și situații sociale; animații care mai apoi sunt folosite în terapiile pentru copii cu autism.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
EMOFACE folosește animații 3D prin care ilustrează emoții complexe și de bază (i.e. fericire, furie, ironie, frustrare, etc.) dar și situații sociale (i.e. rezolvarea unui conflict la școală, salutul unei persoane în funcție de context, etc.). Tehnologia noastră permite de asemenea personalizarea animațiilor 3D pentru a răspunde nevoilor specifice ale utilizatorului. Animațiile rezultate sunt utilizate în activități ludice pe diferite niveluri de dificultate, co-proiectate cu ajutorul practicienilor din domeniul sănătății și educației și, de asemenea, cu ajutorul membrilor familiilor și a persoanelor cu autism. Algoritmii pot genera conținut 3D nou de fiecare dată când utilizatorul alege o activitate, astfel încât răspunsurile corecte să nu poată fi memorate. Acest mod de învățare este adaptat persoanelor cu autism, care au nevoie de material vizual și de conținut cât mai variat, permițând astfel generalizarea procesului de asimilare. Utilizatorul primește feedback automat pentru răspunsurile sale în activități, ceea ce face învățarea mai eficientă și stimulantă.
Cu ce specialiști ați colaborat până ați ajuns la varianta finală a aplicației Emoface Play & Learn Emotions?
Prima noastră aplicație, Emoface Play&Learn emotions, ajută copiii diagnosticați cu autism să recunoască, să exprime și să înțeleagă emoțiile de bază (bucuria, tristețea, furia, frica, surpriza și dezgustul.). Aplicația se adresează terapeuților, precum psihologi sau logopezi, pentru a fi folosită în timpul sesiunilor de terapie, și părinților, pentru a continua lucrul acasă. Pentru a dezvolta aplicația, am creat un comitet științific format din cercetători și specialiști clinicieni în psihologie, logopedie și pedagogie, am făcut sesiuni de observație în peste 100 de structuri și am testat cu 600 de beta useri.
Din ianuarie 2020, incubatorul de afaceri Ronalpia sprijină Emoface ca parte a programului său de susținere a dezvoltării ecosistemului antreprenorial. Ce sprijin ați primit concret? Ce alți parteneri francezi ați reușit să atrageți?
Ronalpia este un incubator francez cu un focus pe impact social, prin intermediul căruia am fost acompaniați de un antreprenor cu 20 de ani de experiență, am participat la multe formațiuni colective și am intrat într-un network foarte dinamic de antreprenori sociali. Prima acompaniere a fost făcută de SATT Linksium, din 2017, care ne-a ajutat prin transferul tehnologic de la universitate și prin acompaniere de expertiză business și financiară. În 2020 am atras mai mulți parteneri strategici, științifici și financiari, printre care BPI France, Réseau Entreprendre, Plan National Autisme și Orange.
Totodată, Emoface este unul dintre cele cinci proiecte ce fac parte din a doua ediție a acceleratorului Innovators for Children, program dezvoltat de Impact Hub Bucharest, în parteneriat cu Impact Hub Basel și Fondation Botnar, prin care startup-uri și ONG-uri primesc mentorat, resurse și finanțare pentru a dezvolta soluții tech ce contribuie la wellbeing-ul copiilor. Care este investiția necesară pentru dezvoltarea următoarelor aplicații Emoface?
Da, programul Innovators for Children ne-a ajutat în dezvoltarea și pregătirea lansării primei aplicații în România. Pentru dezvoltarea următoarelor aplicații am obținut subvenții R&D și pregătim în continuare un fundraising de 500.000 de euro pentru a asigura fondurile necesare pentru doi ani.
Prima aplicație, care lucrează emoțiile de bază, are peste 600 de beta useri în 5 țări și va fi lansată inclusiv în limba română, la începutul lui aprilie. Ce așteptări aveți de la utilizatorii din țara noastră?
Aplicația este deja disponibilă pe store-uri în România și pregătim curând lansarea oficială. Ne dorim să obținem cât mai mult feedback față de folosirea unei astfel de aplicații în timpul terapiei dar și acasă. Ne așteptăm să creăm o comunitate solidă de utilizatori prin care să putem comunica cât mai ușor informații utile care să-i acompanieze în folosirea aplicației și practicilor de învățare și de folosire a tool-urilor digitale în general. Terapeuții și părinții se pot simți pierduți în fața utilizării unui nou tool și a maselor imense de informație și vrem să-i ajutăm prin sesiuni de formare și facilitarea transmiterii informațiilor utile.
Cum apreciați condițiile de stimulare a antrepenoriatului din Franța, comparativ cu cele din România?
Am început să cunosc mediul antreprenorial din România prin faptul că am fost acompaniată de Impact Hub și beAI. Atât în Franța cât și în România am fost acompaniați de mentori extrem de talentați, care ne-au ajutat în aspecte tehnice și strategice. Cunosc mai bine ceea ce se întâmplă în domeniul deeptech: proiecte care necesită un program extins de R&D (cercetare și dezvoltare) și care implică un time-to-market mai lung. Franța prezintă multe oportunități pentru startupuri care dezvoltă tehnologii noi și un business plan solid, iar noi am beneficiat de acompanierea de către incubatoare și concursuri de inovație la nivel național.
Cum vă motivați echipa? Pe ce abilități puneți accent atunci când luați în considerare recrutarea de noi colaboratori?
Totul a pornit din pasiunea pentru subiectul pe care îl abordăm, și ce ne alimentează mereu motivația este reacția terapeuților, a părinților și a copiilor atunci când se joacă sau când testăm noi prototipuri. Printr-un mix de motive personale (eu sunt foarte pasionată de ideea folosirii tehnologiei pentru impact social, iar asociata mea, Mayra, are o soră diagnosticată cu autism) și profesionale (tehnologia Emoface se bazează pe studiile mele de cercetare, iar Mayra este designer UI/UX specializată pe aplicații pentru autism) suntem foarte pasionate de acest domeniu, ceea ce atrage toate persoanele care au crezut în noi și în conceptul nostru. Abilitățile pe care pun accent sunt: dorința de a activa în acest domeniu, gândirea inovativă și flexibilitatea.
Ce înseamnă să fii un tânăr antreprenor în Franța la ora actuală? Ce sfat aveți pentru cei care vor să își deschidă un business?
Ca să lansezi un proiect antreprenorial cred că cel mai important este să fii pasionat de ideea propusă ; este ceea ce vei trăi 100% din timp, iar dacă nu crezi cu tărie în ceea ce faci, nu are sens să continui. Legat de această idee, consider că nu câștigul financiar ar trebui să fie motivația principală a unui antreprenor, ci mai degrabă un bun indicator al „sănătății” unui business. Alte calități care mi se par importante: curiozitate, deschidere la noi idei și capacitate de ascultare, răbdare, hard work, empatie. Este important ca un antreprenor să se consulte cu oameni cât mai diferiți de la care să învețe, să găsească un mentor, să creeze un network solid, să întrebe mereu „de ce?” și să-și testeze ipotezele. Pentru a avea succes, o idee sau un produs cu o tehnologie genială au nevoie de o conexiune cu piața identificată.
Unde vă vedeți peste 5 ani, ca dimensiune a business-ului, anvergura clienților și poziționarea în piață?
Peste 5 ani ne dorim să fim recunoscuți internațional în lumea științifică și de business ca lideri în dezvoltarea de tool-uri educative pentru învățarea socio-emoțională, atât pentru persoane cu dificultăți în interacțiunile sociale, cât și pentru toți copiii. Alte subiecte care mă pasionează și pe care le văd în continuitatea naturală a Emoface sunt: neurohacking, brain-computer interfaces, affective computing.










