joi, mai 6, 2021
Abonament 2021 ClubAntreprenor.ro

Interviu cu dr. Andreea Șerban, fondator KIDoc: KIDoc este un proiect cu impact real în viața familiilor de copii cu boli cronice

Must Read

Managementul deșeurilor după Pactul Ecologic European (11 mai 2021)

Prezentare În temeiul Directivei-cadru privind deșeurile (2000/60/CE), statele membre au obligația de a recupera și a elimina deșeurile într-un mod care să...

Selgros sărbătorește 20 de ani în România și lansează o tombolă aniversară cu premii în valoare de 2,2 milioane de lei

Selgros Cash & Carry sărbătorește, în luna mai, 20 de ani de prezență pe piața din România și marchează...

Shell a devenit operațional în România

Echipa Shell operează de astăzi în formulă completă pe piața din România. Ultimii doi specialiști au completat dispozitivul Shell...

Interviu cu dr. Andreea Șerban, fondator KIDoc

KIDoc este un proiect cu impact real

în viața familiilor de copii cu boli cronice

 

Aveți experiență de chirurg pediatru în spitale din București, Paris, Londra și Luxemburg. Cum v-a venit ideea creării KIDoc – o aplicație medicală profesională creată pentru părinții copiilor cu boli cronice?

Ideea KIDoc s-a născut în timp, din dorința de a putea oferi mai mult pacienților noștri decât reușim astăzi. Din multe privințe, România privește bolnavii ca un contact episodic și mai puțin ca un element dintr-un sistem ce trebuie să funcționeze în armonie înainte, în timpul și după rezolvarea unei nevoi punctuale. Între două internări în spital, pacienții cu boli cronice sunt de multe ori lăsați să se descurce singuri, fără un sprijin real pentru ei sau familiile lor. KIDoc își propune să contribuie la îmbunătățirea acestui aspect.

Experiența clinică în România și în afara ei mi-a permis să învăț că doar o privire globală asupra pacientului, familiei lui și sistemului social din care ei fac parte poate aduce o adresare cu acuratețe a nevoilor individuale. Pe lângă medicamente, copiii cu boli cronice au nevoie de părinți care să se simtă în siguranță, să se simtă ascultați și să aibă încredere că pot oferi copilului cea mai bună îngrijire pentru patologia cu care ei luptă împreună. Acestea sunt premisele pe care s-a construit, în timp, ideea KIDoc.

Prima iterație a proiectului se va adresa copiilor cu epilepsie (KIDoc Epi), în România fiind peste 40.000 de copii diagnosticați cu această boală. Care sunt condițiile concectării la platformă și ce beneficii vor avea utilizatorii?

Ne-am propus să începem cu dezvoltarea KIDoc Epi, ținând cont de numărul mare de familii care luptă cu această patologie, de stigma socială care încă există în multe comunități și impactul puternic asupra calității vieții.

Asistăm astăzi la un moment în care digitalizarea contribuie din ce în ce mai mult la nivel global la democratizarea accesului la îngrijire medicală de cea mai bună calitate. În acest context, platforma noastră integrează comunicarea în echipele multidisciplinare care îngrijesc acești copilași, accesul la comunitatea de părinți, instrumentul de administrare în siguranță a medicației și dosarul personal cu documentele medicale.

Prima versiune a platformei KIDoc Epi va fi gata la începutul lunii mai, iar în acest moment invităm părinții copiilor cu epilepsie să se înscrie pentru a testa aplicația prin completarea formularului de pe pagina noastră.

Intenționați să dezvoltați o soluție similară pentru alte două patologii cronice, astmul și diabetul. Ne puteți oferi mai multe detalii?

Cu timpul, ne dorim să putem oferi soluții personalizate sub umbrela KIDoc pentru toate cele 480.000 de familii din România care luptă cu o patologie cronică a copilului. Orientarea către astm și diabet vine, ca și pentru epilepsie, din dorința de a adresa cu prioritate acele patologii cu prevalență crescută în populație și nevoi medicale complexe, care includ o monitorizare continuă și colaborarea în cadrul unor echipe multidisciplinare. În plus, astmul și diabetul se numără printre patologiile pediatrice pentru care absența unei îngrijiri optimale poate antrena complicații redutabile, care pot pune în pericol viața copilului. În acest context, un instrument profesional ușor de folosit de către părinți are potențialul de a crește calitatea vieții acestor familii, oferindu-le siguranța celui mai bun tratament.

Cum va funcționa abonamentul KIDoc?

Provocarea cea mai mare a oricărui proiect de antreprenoriat social este identificarea echilibrului fin între impactul social și asigurarea sustenabilității demersului. Astfel, o prioritate pentru noi a fost încă de la început să ne asigurăm că soluția va fi accesibilă pentru toți aceia care au nevoie de ea. KIDoc va fi disponibil pentru utilizatori într-o versiune de bază gratuită și una cu funcționalități Premium și abonament lunar. Pe lângă aceasta, ne dorim să dezvoltăm cât mai mult și KIDoc Social, componenta noastră care va asigura acces gratuit la versiunea Premium pentru copiii din medii dezavantajate. Pentru aceasta, încercăm în acestă etapă să identificăm cât mai mulți parteneri din mediul de business care ar avea deschidere către sprijinirea acestei componente sociale.

Programul Innovators for Children a fost un adevărat catalizator pentru proiectul dumneavoastră. Ce experți și finanțatori ați reușit să atrageți?

Intrând în competiția Innovators for Children din perspectiva celui mai tânăr proiect, faptul că ne-am numărat printre câștigători a fost pentru noi o sursă puternică de validare și o oportunitate pe care am căutat să o valorificăm la maxim. Programul ne-a oferit acces la sesiuni de mentorat cu experți din arii diverse, de la marketing și promovare la business development și finanțare. În plus, echipa ne-a facilitat comunicarea cu un mare număr de investitori privați și fonduri de investiții, către care urmează să ne orientăm de îndată ce vom avea validarea din partea utilizatorilor în privința plus valorii adusă de soluția noastră.

Care sunt cele mai mari provocări în domeniul în care activați? 

Medicina rămâne în țara noastră unul dintre domeniile în care progresul este îmbrățișat tardiv și limitat. Mentalități învechite, bazate pe orgolii personale, fac ca orice dorință de schimbare, fie ea oricât de fundamentată, să fie deseori privită cu scepticism de către factorii decizionali din teritoriu.

În acest context, dacă ne dorim cu adevărat să avem un impact real asupra calității vieții pacienților noștri, putem face aceasta în două maniere. Prima rămâne desigur, contactul profesional și uman din îngrijirea fiecăruia dintre ei. A doua, la o scară mai amplă, poate fi constituită de orice demers antreprenorial construit atent, pe baza experienței clinice, în jurul nevoilor pacienților. Cred cu tărie că aceasta poate fi o cale viabilă de accelerare a progresului, întrucât mediul privat a fost și este mult mai deschis la promovarea unor soluții pe baza valorii lor intrinseci mai mult decât pe bază de etichete sau căi de recomandare.

Cum apreciați că sunt sprijiniți tinerii antreprenori din România?

Venind dintr-un mediu rezervat la schimbare, sistemul medical de stat din România, am avut bucuria să găsesc în antreprenoriat un univers cu totul diferit.

Un prim aspect care mi-a dat încredere în potențialul de realizare a unui astfel de demers a fost calitatea comunității. În intervalul de timp scurt de când am abordat această arie, am avut oportunitatea să interacționez cu profesioniști cu expertiză bogată, care au arătat extrem de multă deschidere către sprijinirea unor inițiative noi. În Innovators for Children și, de curând, și în programul Innovation Labs în care am avut bucuria de a fi acceptați, mentori din diferite arii de dezvoltare s-au alăturat proiectului KIDoc. Aceștia ne-au sprijinit în transformarea unei idei de suflet într-un proiect cu impact real în viața familiilor de copii cu boli cronice.

În același timp, în contextul accelerării adoptării soluțiilor digitale în ultimul an, în România se dezvoltă în paralel un sistem de finanțare a acestora, astfel că vedem și la noi un real progres în această arie. Am convingerea fermă că atât KIDoc, cât și multe alte proiecte cu impact în domeniul sănătății vor deveni foarte curând un sprijin real în viața pacienților din țara noastră și a familiilor lor.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -

Latest News

Managementul deșeurilor după Pactul Ecologic European (11 mai 2021)

Prezentare În temeiul Directivei-cadru privind deșeurile (2000/60/CE), statele membre au obligația de a recupera și a elimina deșeurile într-un mod care să...

Selgros sărbătorește 20 de ani în România și lansează o tombolă aniversară cu premii în valoare de 2,2 milioane de lei

Selgros Cash & Carry sărbătorește, în luna mai, 20 de ani de prezență pe piața din România și marchează momentul printr-o tombolă cu peste...

Shell a devenit operațional în România

Echipa Shell operează de astăzi în formulă completă pe piața din România. Ultimii doi specialiști au completat dispozitivul Shell din România, o echipă tânără...

EximBank finanțează cu 18 milioane de lei compania românească de agribusiness Interagroaliment

EximBank a structurat un pachet financiar care asigură necesarul de capital de lucru pentru compania băcăuană Interagroaliment, parte a Grup Șerban Holding, cel mai...

Grupul Trans-Oil lansează cu succes o nouă emisiune de eurobonduri în valoare de 400 milioane de dolari

La data de 14 aprilie 2021, Grupul Trans-Oil („Grupul”) a revenit cu succes pe piețele titlurilor de capital de împrumut internaționale, cu o nouă...
- Advertisement -

Mai multe articole ca acesta

- Advertisement -