joi, 19 iunie, 2025

Clinica Zetta a investit 1,5 mil euro în dezvoltare și estimează afaceri cu 20% mai mari în 2021

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Clinica de chirurgie plastică şi microchirurgie Zetta mizează anul acesta pe o cifră de afaceri de aproximativ 13,23 milioane de lei, cu aproape 20% mai mult decât nivelul înregistrat în anul precedent. Această estimare are la bază mai mulți factori, între care și creșterea numărului celor care aleg să se trateze în clinicile private pentru a evita spitalele de stat, din cauza pandemiei, tendință observată și în 2020.

”Anul trecut, numărul intervențiilor chirurgicale a crescut cu peste 8% față de 2019. În prezent, avem și mai mulți pacienți care apeleaza la intervenții din categoriile <<non-estetice>>. Cauzele sunt evidente și au legătură cu faptul că pacienții preferă tratamentul la privat, după ce tot mai multe spitale au fost transformate în unități speciale pentru bolnavii de COVID-19”, spune Andreea Constantin, CEO Clinica Zetta.

La fel ca toate centrele medicale luate pe nepregătite de criza sanitară, și Clinica Zetta s-a readaptat din mers noii realități, aplicând rapid soluții care să asigure un flux normal al activității, imediat după ieșirea din lockdown, în luna mai, anul trecut.

”Lucrurile se schimbau de la o zi la alta. A trebuit ca, pe lângă grija pentru business, să avem, înainte de toate, grijă de cei care ne treceau pragul, pacienți și angajați deopotrivă, dar să păstrăm în același timp o relație echilibrată între colaboratori și parteneri. De la acel punct și până astăzi, am fost nevoiți să luăm permanent decizii potrivite noului context”, adaugă Andreea Constantin.

Pacienți din peste 40 de țări

O provocare în 2020 a fost și prăbușirea turismului medical, clinica Zetta având pacienți din peste 40 de țări. Cu alte cuvinte, declanșarea pandemiei a blocat total acest segment de business. Și nu doar în plan local, ci la nivel global, pentru toate companiile din domeniul medical, care se dezvoltau și în această direcție.

Chiar și așa, potrivit spuselor Andreei Constantin, planurile pentru dezvoltarea clinicii nu au fost abandonate. Este vorba despre o investiție de 1,5 milioane de euro începută în 2019, cu termen de finalizare în cursul acestui an, care vizează transformarea clinicii Zetta, situată în nordul Bucureștiului, în spital, cu mai multe săli de intervenție. O parte din această sumă este acoperită din credite bancare. De asemenea, o mișcare importantă a fost și faptul că, pentru plata lucrărilor, acționarii clinicii au decis să apeleze la programul IMM Invest, un program derulat de statul român pentru susținerea afacerilor afectate de criza sanitară.

Dacă până anul trecut, Clinica Zetta era desfășurată pe două niveluri, între timp au mai fost preluate încă trei etaje pentru a mări capacitatea de intervenții. La momentul de față, circa 90% din veniturile totale ale clinicii vin din operații, Zetta colaborând cu foarte mulți medici cu experiență și fiind deschisă tot timpul către noi colaborări. Restul de 20% înseamnă proceduri de cabinet, consultații, medicină estetică și alte specializări conexe, cum ar fi chirurgia generală, dermatologia sau ortopedia.

Despre Clinica Zetta

Înființată în 2012, Clinica Zetta este astăzi una dintre cele mai sonore nume din domeniul de chirurgie plastică şi microchirurgie, situată în nordul Capitalei. Deținută majoritar de medicul și antreprenorul Dragoș Zamfirescu, Zetta a trecut de-a lungul anilor prin mai multe etape de dezvoltare, cu aproximativ 1.500 de intervenții înregistrate anual. În anul 2020, cifra de afaceri a clinicii a ajuns la 11,25 milioane de lei, cu 36% mai mult decât în anul anterior.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Lingua Transcript încurajează învățarea… prin călătorit!

Vara este, prin excelență, sezonul mobilității, al întâlnirilor interculturale și al reconectării. La Lingua Transcript, credem că acest context...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor