vineri, 27 iunie, 2025

Sistemul pensiilor private a ajuns la active de 72,58 miliarde de lei, în creștere cu 18% față de septembrie 2019

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Sistemul pensiilor private a cunoscut o evoluție pozitivă pe tot parcursul funcționării sale, activele totale și numărul de participanți fiind în continuă creștere. Astfel, valoarea activelor totale aflate în administrare, la nivelul întregului sistem de pensii private, a ajuns, la 30 septembrie 2020, la 72,58 miliarde de lei, în creștere cu 18% față de septembrie 2019.

Ponderea pensiilor private în Produsul Intern Brut, la sfârșitul lunii septembrie 2020, a fost de 6,98%, peste nivelul din decembrie 2019.

La 30 septembrie 2020, ponderea investițiilor în instrumente cu venit fix reprezenta 74% din totalul portofoliului investițional al fondurilor de pensii private, în timp ce un procent de 20% a fost investit în acțiuni.

Pensiile administrate privat (Pilonul II)

Valoarea totală a activelor nete, înregistrată la finalul celui de-al treilea trimestru al anului 2020 de fondurile de pensii administrate privat, a fost de 69,82 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 18% comparativ cu aceeași dată a anului anterior.

La 30 septembrie 2020 erau înregistrați, în sistemul pensiilor administrate privat, 7,58 milioane de participanți, cu 3% mai mult față de perioada similară a anului 2019.

La nivelul Pilonului II, contribuția medie a participanților, cu contribuții virate la 30 septembrie 2020, a fost de circa 190 lei/participant.

De asemenea, la finalul lunii septembrie 2020, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor administrate privat era de 9.225 lei, înregistrând o creștere de 10,86% comparativ cu decembrie 2019.

În primele nouă luni ale anului 2020 au fost efectuate plăți ale activului personal net către participanți însumând 124 milioane lei pentru 8.831 de participanți și beneficiari.

La 30 septembrie 2020, titlurile de stat și acțiunile au rămas principalele instrumente financiare în care au investit fondurile de pensii administrate privat. Investițiile fondurilor de pensii administrate privat în titluri de stat au reprezentat 68% la 30 septembrie 2020, în creștere cu 6,54 puncte procentuale comparativ cu finalul anului 2019.

Pensiile facultative (Pilonul III)

Valoarea totală a activelor nete, înregistrată la 30 septembrie 2020 de fondurile de pensii facultative, a fost de 2,73 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 13% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

La sfârșitul lunii septembrie 2020 erau înregistrați în sistemul pensiilor facultative 520.879 de participanți, cu 6% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2019.

La nivelul Pilonului III, contribuția medie a participanților, cu contribuții virate la 30 septembrie 2020, a fost de 140 lei/participant, valoare egală cu cea înregistrată în luna septembrie 2019.

Valoarea medie a unui cont al participanților la sistemul pensiilor facultative era, la finalul trimestrului trei din 2020, de 5.235 lei, cu 7% mai mare decât în septembrie 2019, totodată reprezentând 57% din valoarea unui cont mediu din fondurile Pilonului II.

În primele nouă luni ale anului 2020 au fost efectuate plăți ale activului personal net către 6.362 de participanți și beneficiari însumând aproximativ 57 milioane de lei.

Titlurile de stat și acțiunile – principalele investiții

La finalul lunii septembrie 2020, titlurile de stat și acțiunile au rămas principalele instrumente financiare în care au investit fondurile de pensii facultative. Investițiile fondurilor de pensii administrate privat în titluri de stat au reprezentat 64% la 30 septembrie 2020, în creștere cu 7,13 puncte procentuale comparativ cu finalul anului 2019.

Analiza detaliată a evoluției pensiilor private din România la 30 septembrie 2020 o puteți găsi AICI.

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

SIMAVI, companie românească de top în soluții IT și transformare digitală, susține conferința „Pilonii de dezvoltare ai județului Alba” ca partener dedicat inovării în...

Software Imagination & Vision (SIMAVI), companie românească de tehnologie cu expertiză în soluții digitale pentru administrație, educație și mediul...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor