PwC România anunță că, începând cu 1 ianuarie 2021, Anda Rojanschi va fi Partener în cadrul practicii de Consultanță Fiscală și Juridică.
”O felicit pe Anda pentru reușita sa profesională remarcabilă și îi mulțumesc pentru contribuția de excepție pe care a adus-o de-a lungul timpului în firmă, precum și pentru devotamentul față de colegi și de clienți”, a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România.
Anda Rojanschi coordonează echipa de fuziuni şi achiziţii a D&B David şi Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC România, căreia i s-a alăturat încă de la înfiinţare. Din 2008, a devenit Partener în cadrul acesteia, deținând totodată poziția de director în PwC România.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
17 iunie 2025: Future Energy Europe Summit, Ediția a V-a
17 iunie 2025: Gala Club Antreprenor
27 iunie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Alba – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
”Anda este un avocat recunoscut care lucrează cu pasiune și seriozitate la cele mai înalte standarde, contribuind constant la dezvoltarea serviciilor noastre, la consolidarea și dezvoltarea echipei”, a spus Daniel Anghel, Partener, Liderul serviciilor fiscale și juridice PwC România.
Licenţiată în Drept a Universității București, Anda Rojanschi (foto) a fost admisă în Baroul Bucureşti în 1996, obținând de asemenea calificări juridice în Luxemburg şi Franţa. Are experienţă în negocierea şi structurarea unor tranzacţii corporatiste şi imobiliare complexe, coordonând realizarea analizei juridice a activităţii care formează obiectul tranzacţiei, asistând clienţii pe parcursul negocierilor şi acordându-le consultanţă juridică până la finalizarea cu succes a tranzacţiei.
Anda se află în cele mai importante clasamente privind piața avocaturii
În ultimul an, a acordat asistență juridică atât în procese de vânzare, cât şi de cumpărare, în principal în domeniile imobiliar, IT și farmaceutic. Totodată, are un nivel înalt de cunoştinţe în materia dreptului societăţilor comerciale, coordonând numeroase procese de restructurare (fuziuni şi divizări, precum şi procese de integrare post-achiziţie), de înmatriculare de noi societăţi şi structurare a asocierilor şi parteneriatelor, de redactare a contractelor de administrare. Datorită aprecierii de care se bucură în rândul clienților, Anda se află în cele mai importante clasamente privind piața avocaturii: Chambers and Partners, IFLR 1000, Best Lawyers, Legal 500.
Despre PwC
Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Suntem o rețea de firme prezentă în 155 de țări cu mai mult de 284.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri.