vineri, 16 mai, 2025

Mareș & Mareș se extinde în Republica Moldova printr-o alianță cu Dolea & Co

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Mareș & Mareș și Dolea & Co au anunțat că au încheiat o alianță strategică ce are drept scop oferirea de servicii juridice integrate în România și Republica Moldova în domeniul infracționalității economice, investigațiilor, dar și al litigiilor transfrontaliere și arbitrajului comercial și investițional.

În aceste domenii clienții au nevoie de asistență pe probleme de drept din două sau mai multe jurisdicții, iar parteneriatul nostru se distinge prin soluțiile mai rapide, flexibile și la același standard de calitate atât pe aspectele de drept românesc, cât și pe cele de drept moldovenesc. Mai mult, avem resursele și capabilitățile de a ne adapta oricărei solicitări, astfel încât oricine, fie că reprezintă companii locale, multinaționale sau sunt persoane fizice, să beneficieze de cele mai potrivite strategii de apărare și de un raport onest între doua elemente esențiale: cost și valoare adăugată”, a declarat Mihai Mareș (foto jos), partener coordonator al Mareș & Mareș.

Dată fiind implicarea lui Mihai în unele din cele mai sofisticate dosare locale și transfrontaliere și experiența noastră în arbitraje, inclusiv într-o firmă din Magic Circle, aceasta colaborare ne oferă câteva atuuri considerabile: expunere internațională, echipe integrate calitativ și funcțional, specializate exclusiv în drept penal, litigii și arbitraj,  acces la bune practici și colaborări cu cele mai reputate firme și alianțe globale din domeniu”, a completat Sorin Dolea (foto jos), fondator al Dolea & Co.

Printre proiectele de anvergură gestionate de Mareș & Mareș în ultimii ani se numără asistarea a numeroși oameni de afaceri români și moldoveni și companii (din domenii precum farmaceutice, retail, construcții, automotive) în dosare de infracționalitate economică și corupție.

Dolea & Co gestionează litigii din industrii diverse

La rândul său, Dolea & Co este o firmă de avocatură fondată în acest an de Sorin Dolea, reputat avocat specializat în arbitraje investiționale și comerciale. Firma reunește cei mai buni experți în dispute internaționale, drept penal și infracțiuni economice și corporative, cu practică în jurisdicțiile cu sisteme de drept continental și anglo-saxon. Dolea & Co gestionează litigii din industrii diverse, printre care construcții, bănci, asigurări, media și telecom, farmaceutice.

Despre Mihai Mareș

Mihai este unul dintre cei mai renumiți și mai experimentați avocați de drept penal din România. Are la active cele mai multe și mai notabile cazuri care implică infracțiuni de corupție și economice la nivel național și transfrontalier și a reprezentat atât marile grupuri industriale și companii active în sectorul financiar bancar și persoane fizice în fața DIICOT, DNA și a tuturor instanțelor de judecată din România. Mihai a reușit să construiască strategii de apărare remarcabile și a pledat în numeroase dosare intens mediatizate din domeniul financiar-bancar, industrie, real estate, comerț etc.  Doctor în drept penal, autor zeci de articole din sfera dreptului penal și speaker la numeroase conferințe de profil, Mihai a obținut succese notabile în dosare ce implică nu numai infracțiuni legate de corupție, spălare de bani, fraudă fiscală, delapidare luare de mită, dar și extrădări sau alte forme de conduită corporativă necorespunzătoare.

Despre Sorin Dolea

Sorin este un avocat apreciat pentru experiența și specializarea sa în arbitraje investiționale și comerciale. În timpul colaborării cu unele dintre cele mai mari firme de avocatură internaționale (inclusiv Freshfields Bruckhaus Deringer LLP, birourile din Viena și Frankfurt), Sorin a reprezentat clienți din diverse industrii în fața unor instanțe de prestigiu precum: Curtea Londoneză de Arbitraj (LCIA), Curtea de Arbitraj a Camerei de Comerț Internaționale (ICC) și Centrul Internațional Arbitral din Viena (VIAC). Doctorand în drept internațional la Universitatea de Stat din Moldova, Sorin are un palmares academic impresionant, ce include: absolvirea Universității din Geneva și al Institutului de Relații Internaționale și Dezvoltare din Geneva, cursuri ale Academiei de Drept Internațional de la Haga și ale Academiei de Arbitraj de la Paris. Sorin este de asemenea autorul a peste 20 de articole de specialitate în materia arbitrajului internațional.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Academia Atlantykron omagiază 44 de ani de la zborul în spațiu al cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu

Echipa Academiei de vară Atlantykron, care va ajunge anul acesta la cea de-a 36-a ediție (1–8 august 2025), salută...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor