ROCA X, proiect destinat afacerilor disruptive la început de drum și parte a Impetum Group, intră într-o nouă etapă de dezvoltare și anunță extinderea echipei manageriale cu două nume importante din industrie. Jennifer Austin și Matei Dumitrescu devin Senior Investment Partners în cadrul ROCA X.
Jennifer Austin este printre co-fondatorii Startup Avalanche
Jennifer Austin, originară din SUA, și-a petrecut ultimii 7 ani contribuind activ la dezvoltarea ecosistemului de startupuri din România, prin: coordonarea directă a investițiilor, dirijarea startupurilor spre creștere accelerată, colaborarea cu investitorii, implicarea în proiecte de inovație corporativă, dezvoltarea de strategii și programe de engagement pentru startupuri. Jennifer va folosi în noul ei rol de Investment Partner al ROCA X toată experiența acumulată în activitatea sa profesională, care a cuprins crearea primului accelerator bazat pe equity, precum și a primului micro VC privat bazat pe o strategie de co-investiții, menit să dezvolte atât comunitatea de startupuri cât și pe a investitorilor. De asemenea, este printre co-fondatorii Startup Avalanche, una dintre cele mai importante competiții europene pentru startupuri, desfășurată în cadrul Techsylvania. Toate proiectele sale au contribuit la creșterea vizibilității și atractivității investițiilor în tehnologii din stadii incipiente de dezvoltare, pe care le-a făcut dezirabile pentru investitorii români și nu numai.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
10 decembrie: Future Energy Europe Summit, Ediția a IV-a
17 decembrie - Gala Club Antreprenor, Ediția a XVII-a
19 decembrie - Viitorul asigurărilor în domeniul transporturilor, expedițiilor și logisticii
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Viziunea și abordarea comună asupra investițiilor în tehnologie – mix de capital și sprijin operațional, activ, al investițiilor – sunt ce au apropiat-o pe Jennifer de echipa ROCA X și ce au determinat-o să se alăture misiunii de se implica alături de fondatorii startupurilor de tehnologie, pentru a dezvolta strategii de creștere accelerată pentru businessurile lor. Odată cu intrarea în echipă, Jennifer va sprijini stabilirea unei prezențe permanente a ROCA X în Cluj Napoca, cel de-al doilea mare hub IT al României. Astfel se extinde și concretizează prezența ROCA X în regiunea Transilvania, care este importantă din punct de vedere al oportunităților pe care le prezintă pentru companie.
Matei Dumitrescu este business angel
Matei Dumitrescu este business angel, Vice Președinte al Tech Angels și fondator al micro VC-ului Smart Impact Capital, cu 20 de ani de experiență antreprenorială. Expertiza sa de investment este de anvergură internațională, iar în 2018 a fost numit Investitorul Anului la Central European Startup Awards. Expert în accelerare de business și mentor pentru startupuri, Matei a sprijinit încă din 2014 sute de antreprenori de pe întreg mapamondul, alături de echipa Investment Ready Program din Viena, în calitate de codirector al Founder Institute și ca director al Commons Accel.
Expertiza acumulată în proiectele de succes europene și globale în care s-a implicat până acum îl vor ajuta pe Matei în rolul de Senior Investment Partener ROCA X. Navigând prin specificul unei multitudini de industrii, Matei, alături de echipa ROCA X, va continua să identifice oportunități relevante de investiții în companii inovatoare, cu un potențial de creștere accelerată. De asemenea, va contribui la poziționarea ROCA X în ecosistemul de startupuri local și internațional în care activează, prin crearea și consolidarea de parteneriate relevante.
„Un focus principal, atât pentru Jennifer cât și pentru Matei, va fi identificarea domeniilor și modelelor de business emergente, cu potențial disruptiv în economie. Cu ajutorul celor doi noi Senior Investment Partners, ROCA X își extinde semnificativ atât aria de contacte și colaborări, cât și capacitatea de selecție pipeline, mentorat și accelerare, astfel încât putem să ne implicăm și parteneriem și mai mult cu fondatori ale căror proiecte și visuri sunt de o asemenea anvergură încât au nevoie de noi. Astfel vom putea să îndeplinim mai rapid obiectivul de creștere a dimensiunii capitalului disponibil de până la €15M, precum și capacitatea noastră de a administra acest capital cât mai eficient”, a declarat Alexandru Bogdan, CEO ROCA X.
ROCA X gestionează 16 investiții
În prezent, sub mottoul „For Dreams too big to be built alone”, ROCA X gestionează, printr-o abordare unică – side by side cu fondatorii de startup, bine ancorată în universul și realitatea investitorului – 16 investiții și are în acest moment un pipeline de peste 100 de startupuri locale si internaționale din multiple domenii, pe care le evaluează în vederea unui parteneriat. Cu echipa întregită de cei doi Senior Investment Partners și mizând pe sinergiile posibile în cadrul Impetum Group, ROCA X este pe drumul cel bun pentru atingerea obiectivelor setate pentru anul acesta: creșterea numărului de companii susținute la 25 de parteneriate, continuarea creșterii capitalului investit până la €15M și realizarea de plasamente europene.
Despre ROCA X:
ROCA X este un proiect destinat afacerilor disruptive la început de drum: tinerii antreprenori cu idei revoluționare din zona de tehnologie, în stadiu de MVP sau prototip, cu viziunea de a avea un impact în societate și cu pasiunea pentru a transforma această dorință în realitate.
ROCA X nu activează exclusiv într-o anumită nișă, ci monitorizează activ atât evoluția economică și domeniile cu creștere rapidă, cât și tendințele nou apărute în tehnologie, derivate de dimensiunile noi ale dezvoltării societății și umanității.
Ambiția ROCA X e să fie un jucător regional, cu acces la companiile de tehnologie europene, care să creeze o punte de legătură între companiile tech, resursele umane necesare dezvoltării lor, capital din surse private și instituționale și piețele de desfacere worldwide cu o modalitate extrem de rapidă în luarea deciziilor de business.