duminică, septembrie 15, 2024

8 zimbri se alătură celei mai mari populații de zimbri liberi din România 

8 zimbri au ajuns ieri în zona de resălbăticire din Măgura Zimbrilor, Armeniș unde peste câteva luni de acomodare se vor alătura celor peste 57 exemplare libere din Carpații Meridionali.

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

8 zimbri au ajuns ieri în zona de resălbăticire din Măgura Zimbrilor, Armeniș unde peste câteva luni de acomodare se vor alătura celor peste 57 exemplare libere din Carpații Meridionali.

Inițiativa de repopulare cu zimbri a Rewilding Europe și WWF-România a ajuns la un număr record pentru România, care de 200 de ani nu a mai avut o asemenea populație numeroasă de zimbri în sălbăticie.

Au venit din Germania și Elveția

Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:

24 septembrie 2024: ESG – noua moralitate de business, Ediția a II-a
26 septembrie 2024: Gala Club Antreprenor, Ediția a XVI-a
3 octombrie 2024: Viitorul afacerilor de familie în România, Ediția a II-a
15 octombrie 2024: Soluții pentru finanțarea companiilor, Ediția a III-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP

Cele 6 femele și 2 masculi de zimbru și-au început lungul drum către sălbăticie din 6 rezervații din Germania și Elveția (Wisentgehege Springe, Wisentgehege Donaumoos, Wildpark Bruderhaus, Nationalpark Kellerwald-Edersee, Nationalparkverwaltung Bayerischer Wald, Wisentgehege Hardehausen).

Va fi realizat un documentar

Grupul de femele a fost găzduit de rezervația Springe timp de mai multe luni pentru a forma o turmă compactă și astfel a le mări șansele de adaptare într-un mediu nou. O echipă internațională de filmare a acompaniat transportul și  va realiza un documentar despre cel mai mare mamifer terestru din Europa.

„Pregătirile pentru transport necesită multă atenție. De la selecția exemplarelor pentru a avea diversitate genetică, până la montarea colarelor și îmbarcarea lor, suntem cu totul focusați pe binele zimbrilor, pe șansa lor de a trăi în libertate”, mărturisește Florin Hălăștăuan, coordonatorul rangerilor. 

Zimbrii sunt încă în perioada de nepârlire, dar în curând vor avea blana bogată și lucioasă. După perioada de aclimatizare, în care sunt atent monitorizați de rangeri și medicul veterinar, urmează eliberarea în zona de resălbăticire care le dă șansa să descopere un teritoriu nou și mozaicat, plin de păduri și pajiști. Porțile către sălbăticie se vor deschide peste câteva luni, iar zimbrii se vor alătura exemplarelor experimentate care se feresc de oameni.

Rangerii îi vor monitoriza prin semnalele GPS emise de colare, camere ascunse și mii de ore în teren pe urmele lor. Datele colectate sunt esențiale pentru a înțelege comportamentul și impactul lor asupra mediului.

„Fiecare transport reușit și fiecare naștere în sălbăticie este un succes pentru efortul depus în conservarea acestor animale vulnerabile și nu numai, fiindcă zimbri sunt elemente cheie pentru sănătatea unui ecosistem, precum și pentru sănătatea noastră, în plus dezvoltarea sustenabilă în zona proiectului, prin ecoturism, depinde de ei”, a declarat Marina Drugă, Manager proiect LIFE-Bison, WWF-România.

Transportul a fost posibil cu sprijinul Primăriei comunei Armeniș, Regiei Națională a Pădurilor – Romsilva, Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate Serviciul Teritorial Caraș-Severin, Gărzii Forestiere Județene Caraș-Severin, Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Reșița și Ocolului Silvic Teregova.

Această inițiativă Rewilding Europe și WWF-România nu ar fi posibilă fără ajutorul și cooperarea acestor instituții, rezervațiilor, comunităților locale din Armeniș și Teregova și a co-finanțării prin programul LIFE al Uniunii Europene.

Despre proiect

Odată răspândit în întreaga Europă, zimbrul european a fost dus la dispariție la începutul secolului al XX-lea prin vânătoare excesivă și pierderea habitatului. Începând cu anul 2014, programul de reintroducere a zimbrilor, în curs de desfășurare de către Rewilding Europe și WWF România, este cea mai mare încercare de acest gen din Carpații Meridionali.
Primele două transporturi au avut loc în 2014 și 2015 în Munții Țarcu, în vecinătatea comunei Armeniș. Transporturile s-au repetat apoi în fiecare an în cadrul proiectului LIFE Re-Bison finanțat de Comisia Europeană. În 2018 au fost eliberați încă 23 de zimbri în sălbăticie, iar anul trecut 11 exemplare. Obiectivul general al proiectului LIFE Bison este stabilirea unei populații sălbatice de zimbri viabilă din punct de vedere demografic și genetic în Carpații Meridionali. Subpopulațiile vor fi conectate prin coridoare naturale, permițând migrația și schimbul genetic.

Natura ca motor de dezvoltare a regiunii

Reintroducerea zimbrului nu este singura acțiune începută în cadrul acestei inițiative, deși totul se leagă și contribuie direct sau indirect la acest obiectiv central de conservare. Zimbrii reprezintă piesa centrală a unei viziuni complexe în care natura devine motorul de dezvoltare al acestei regiuni și o sursă de bunăstare pentru comunitățile locale. Acest lucru se întâmplă datorită eforturilor continue investite în ecoturism, dezvoltare comunitară, educație, cercetare și inovare tehnologică, în beneficiul naturii și omului deopotrivă.

Cercetarea în sfera naturii și monitorizarea reprezintă priorități-cheie, pentru a măsura impactul zimbrului asupra habitatelor și biodiversității, pentru a fundamenta acțiunile de conservare, a înțelege mai bine și atenua provocări precum conflictele om-specii de animale sălbatice.

Pe partea de dezvoltare locală, inițiativa a încurajat înființarea, de către localnici, a unei asociații denumită AMZA (Asociația Măgura Zimbrilor Armeniș) care este partenerul local în organizarea transporturilor și eliberărilor de zimbri, în relaționarea cu autoritățile locale, în dezvoltarea și oferirea de servicii de ecoturism (ex. cazare și masă, ghidaj specializat) și produse locale.

Colaborare strânsă

WWF România și Rewilding Europe colaborează îndeaproape cu comunitățile locale din ambele locații de reintroducere a zimbrilorilor, cu implicarea antreprenorilor locali, Romsilva, a ocoalelor silvice, a asociațiilor de vânătoare și a operatorilor de turism, asigurând că programul de reintroducere a zimbrilor va atinge toate obiectivele propuse.

Proiectul LIFE-Bison este derulat de WWF-România și Rewilding Europe, cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene, prin Programul LIFE.

Despre WWF (World Wide Fund for Nature)

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.

Urmărește-ne:

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 2024

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -RoHealth

Latest News

MF publică ordinul care stabilește amnistia fiscală reglementată prin OUG 107/2024

Ministerul Finanțelor a finalizat legislația subsecventă a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business ClubAntreprenor.ro și ZiarulPozitiv.ro -ABONAMENT 2024 Club Antreprenor Ziarul Pozitiv