După aproape două luni de inactivitate, marile companii din domeniul auto din România și-au reluat activitatea, la fel și în alte câteva țări din Uniunea Europeană. Producția din Asia își revine și ea treptat, departe însă de valorile anterioare. La ce ar trebui însă să ne așteptăm de acum încolo?
Cererea și vânzările au scăzut brusc: multe piețe au înregistrat o reducere dramatică a vânzărilor de vehicule noi, chiar cu peste 80% la cele care au avut o expunere maximă. Explicația simplă este că încrederea consumatorilor și performanța economiei merg mână în mână, ambele fiind afectate pe termen scurt: din cauza incertitudinilor economice, majoritatea consumatorilor nu doresc să achiziționeze un vehicul nou în acest moment. Pe fondul acestei incertitudini, cererea din industria auto este amânată. Întrebarea este cât de mult și pentru cât timp?
Scenarii de impact și recomandări pentru producătorii auto din România
Companiile din domeniul auto (producători de echipamente originale/OEM-uri, furnizori, dealeri) sunt mult mai bine poziționate acum decât au fost în criza din 2008-2009, deoarece și-au îmbunătățit fluxul de numerar, au mărit capacitatea de utilizare, și-au schimbat portofoliile de produse pentru a răspunde cererii cumpărătorilor și au instituit o disciplină mai mare prin stimulente de vânzare cu amănuntul.
Dar, o scădere chiar și de 20% a volumului vânzărilor (un rezultat în limita celor două scenarii considerate mai probabile) poate testa chiar și cele mai solide companii.
O analiză efectuată de Boston Consulting Group asupra mai multor companii din acest sector din România arată un impact potențial foarte mare: într-un scenariu sever, EBITDA (câștiguri înainte de dobândă, taxe, depreciere și amortizare) ar putea scădea cu până la 19 miliarde de lei, de la aproximativ 13,4 miliarde lei prognozate la -5,5 miliarde lei, ajungând în teritoriu negativ, în timp ce pierderile din vânzări s-ar putea cifra la 67 miliarde de lei.
Aceste scenarii plauzibile le forțează chiar și pe cele mai bine poziționate OEM-uri să ia măsuri decisive. La nivel global, OEM-urile răspund deja acestei crize prin: accesarea liniilor de credit, închiderea fabricilor, trimiterea angajaților în concediu, amânarea sau reducerea salariilor executive și amânarea investițiilor în programele viitoare.
Companiile din România se confruntă cu aceleași provocări, iar printre posibile recomandări, Boston Consulting Group menționează următoarele:
- Reechilibrați lanțul de aprovizionare și profitați de criză pentru a muta în România o parte cat mai mare din producția de parți și componente care acum este făcuta în alte țări (inclusiv China).
- Concentrați-vă activitatea pe programele de vehicule care s-au dovedit a fi mai rezistente pe timpul crizelor.
- Identificați mijloace de stimulare a vânzărilor de vehicule noi: România este dominată de câțiva ani (cu mult timp înainte de criza COVID-19) de vânzările de vehicule second-hand, care în multe cazuri generează și probleme pentru mediu (din cauza emisiilor mai mari) și, chiar pentru siguranța traficului. În acest context, măsurile guvernamentale pentru descurajarea cumpărării autovehiculelor second hand, prin impozitarea pe bază de poluare pot ajuta mediul și economia.
- Lansați un program comercial de vânzări pentru a vă conecta cu consumatorii și a găsi modalități care să vă ajute să vă diferențiați de competitori.
- Implementați reguli de măsurare a eficienței vânzărilor pentru a stimula și recompensa echipele de vânzări.
- Creșteți eficiența rețelei de distribuție / dealerilor, pentru a reduce costurile și a păstra numerarul.
- Reactivați vânzările în rândul clienților prin micro-segmentarea regiunilor specifice, optimizați cheltuielile de marketing prin stabilirea vehiculelor potrivite, utilizați canalele digitale pentru a vă conecta cu clienții în moduri noi sau pentru a sprijini dealerii și gestiona pro-activ brandurile.
Dacă ar trebui să folosim un singur cuvânt pentru a descrie ce trebuie să urmărească liderii industriei auto, cu siguranță acesta ar fi reziliența, care necesită creativitate și stimulează reinventarea modelului de business. Îmbunătățirile structurale ale costurilor, rețelele de aprovizionare si vânzare simplificate care sunt impuse industriei acum pot ajuta companiile auto sa adopte noi moduri de lucru si să facă față mai ușor perturbărilor viitoare.
Lecțiile învățate astăzi, ne vor ghida deciziile pe care le vom lua în viitor.
Boston Consulting Group este partenerul liderilor din afaceri și societate pentru a-i ajuta să facă față celor mai mari provocări și pentru a descoperi cele mai mari oportunități. Compania BCG a fost pionierul domeniului strategiei de afaceri, aceasta fiind fondată în anul 1963. Astăzi, aducem clienților noștri o transformare totală – care inspiră schimbări complexe, permițând organizațiilor să crească, să aibă un avantaj competitiv care să conducă la un impact liniar. Pentru a avea succes, organizațiile trebuie să îmbine capacitățile digitale cu cele umane. Echipele noastre globale aduc industrie expertiză, competențe funcționale și o serie de perspective care duc la crearea schimbărilor. BCG oferă soluții prin consultanța managementului de vârf, împreună cu tehnologie și design, proiecte corporative și digitale – și scopuri de afaceri. Avem un model unic de colaborare la nivelul companiei acoperind nivelurile organizației clientului, generând rezultate care să permită clienților noștri să se dezvolte. Pentru mai multe informații vă rugăm vizitați bcg.com.