sâmbătă, 25 octombrie, 2025

Finanțarea Societăților Comerciale

„Finanțarea societăților comerciale” – evenimentul care aduce pe aceeași scenă banii, ideile și parteneriatele de viitor

Când provocările economice cresc, liderii adevărați caută soluții – iar soluțiile se găsesc acolo unde ideile bune întâlnesc finanțarea potrivită. Pe 25 septembrie 2025, la București, Consiliul Patronatelor ESG din România, alături de Institutul Bancar Român, NAI România &...

„Finanțarea Societăților Comerciale” – business breakfast event

Revista Patronatului Român  împreună cu Aura Icodin, fondator A_BEST, organizează o serie de evenimente dedicate dezvoltării afacerilor românești, în seria „The Right Business Choice”, de tipul professional business 360 breakfast events. Ne propunem astfel crearea unei comunități de business dinamice,...

Finanțarea Societăților Comerciale – 21 octombrie 2022

Revista Patronatului Român a organizat vineri, 21 octombrie, prima ediție a Conferinței "Finanțarea Societăților Comerciale". Evenimentul, moderat de Aura Icodin – Fondator A_BEST și Cezar Iulian Armasu – Director Revista Patronatului Român a adus în atenția mediului de business aspecte...

Finanțarea Societăților Comerciale – 21 octombrie 2022

Revista Patronatului Român organizează la Grand Hotel Continental, București, Calea Victoriei 56, în data de 21 octombrie, prima ediție a Conferinței "Finanțarea Societăților Comerciale". Evenimentul de business își propune să aducă în fața audienței și a mediului de afaceri în...
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Conferința Cities of Tomorrow, organizată de AHK România: Cum pot deveni mai reziliente în fața schimbărilor climatice și geopolitice

Pentru a oferi o calitate superioară a vieții locuitorilor, orașele trebuie să se adapteze constant la provocările climatice, economice...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -reclamaTa advertisement oferta advertising Club Antreprenor revista evenimente