ANCOM supune consultării publice un proiect de revizuire a deciziei privind realizarea comunicaţiilor către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgență (SNUAU), menit să transpună în legislația secundară noile prevederi de la nivel european. Modificările propuse vizează, în principal,...
Instrumentul dezvoltat de Comisia Europeană, prin care cei interesați pot să afle costurile trimiterii unui colet în și din orice stat din Uniunea Europeană, este disponibil acum și în limba română. Astfel, utilizatorii pot afla din aplicația disponibilă aici...
În a doua jumătate a lui 2021 a fost depăşit pragul de 6 milioane conexiuni la internetul fix, ceea ce înseamnă că trei sferturi din gospodării beneficiau de internet fix, la finalul anului. Din cele 410.000 conexiuni noi în...
În cadrul ședinței online a Consiliului Consultativ au fost aprobate proiectul de decizie cu privire la actualizarea procesului de realizare a inventarului național al rețelelor publice de comunicații și proiectul de decizie privind o serie de modificări în reglementarea...
„În anul 2021 ANCOM a desfășurat aproape 3.700 de controale, neregulile descoperite fiind sancționate cu amenzi în cuantum de peste 3,5 milioane de lei. În acest an am derulat și o nouă campanie de verificare a acoperirii cu semnal...
Comisia Europeană pune la dispoziția celor interesați o aplicație care le permite să afle costurile trimiterii unui colet în și din orice stat din Uniunea Europeană. Astfel, utilizatorii pot afla din aplicația disponibilă aici cât îi costă să trimită un...
„În prima jumătate a anului 2021, internetul revine la ritmurile susținute de creștere pre-pandemie: 3% creșterea numărului de conexiuni, 6% creșterea traficului de internet fix. Tot în acest semestru, am depășit numărul de 3 milioane de gospodării conectate cu...
„Conform testelor efectuate de utilizatorii din România prin intermediul platformei Netograf, în prima jumătate a anului 2021, conexiunile la internet fix prin cablu au înregistrat viteze medii de download de 429,17 Mbps și upload de 279,83 Mbps, iar vitezele...
Procesul de consultare publică privind tarifele orientative pentru accesul la stâlpii operatorilor de rețea demarat de Autoritate se va extinde până la data de 5 noiembrie 2021, ca urmare a solicitării părților interesate.
ANCOM a lansat consultarea publică a proiectului...
ANCOM readuce în atenția celor interesați faptul că modificarea contractului pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune se poate face atât la cererea utilizatorului, cât și la inițiativa operatorului. Utilizatorul poate solicita schimbarea planului tarifar sau a altor clauze...