Analiză

Analiză CITR: Numărul companiilor de impact în dificultate atinge cel mai înalt nivel din 2013 până în prezent

43% din totalul companiilor de impact sunt restructurabile sau aflate în insolvență iminentă.  Numărul companiilor în insolvență iminentă a ajuns la 6.949, cel mai mare nivel înregistrat din 2013 până în prezent La nivelul anului 2022, 41% dintre companiile...

Analiză Clean Recycle: Companiile care nu și-au trimis deșeurile de ambalaje la reciclat au peste 6 milioane euro către Fondul pentru Mediu

Companiile care activează în România și care nu și-au valorificat deșeurile de ambalaje puse pe piață au plătit către Administrația Fondului pentru Mediu o sumă totală de 33 milioane de lei, aferentă anului 2022, arată datele Institutului Național...

eJobs: Joburile part-time reîncep să intre pe radarul candidaților; angajatorii au scos cu 10% mai multe locuri de muncă part-time decât în 2022

Peste 62.000 de locuri de muncă part-time au fost scoase în piață de la începutul anului și până acum. Numărul este cu 10% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, asta deși joburile cu jumătate de normă...

CSALB: Numărul proceselor dintre consumatori și bănci s-a redus cu 1.000 în ultimul an

Negocierile încheiate cu împăcarea părților în cadrul CSALB au crescut cu 20% Numărul proceselor dintre consumatori și bănci este la cel mai scăzut nivel din 2015, anul înființării Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Dacă...

Una din patru organizații din România apelează la servicii de coaching

Se estimează că piața de nișă va ajunge rapid la 50 de milioane de euro Un sfert dintre organizațiile din România apelează la servicii de coaching care ajută la îmbunătățirea abilitaților de comunicare ale angajaților, creșterea productivității la locul...

tbi bank a redus de 8 ori timpul necesar pentru analiza situațiilor financiare ale IMM-urilor cu ajutorul soluțiilor de automatizare Prime Dash

IMM-urile joacă un rol major în economia europeană, acestea reprezentând peste 99% din numărul total de firme, potrivit datelor Eurostat. În același timp, în România, din cauza dimensiunii lor mai mici și a unui mediu economic complicat, acestea întâmpină...

Analiza EY: Evoluția pieței de fuziuni și achiziții din România în primele nouă luni ale anului 2023

Piața românească de fuziuni și achiziții (M&A) a înregistrat 183 de tranzacții (1) în primele nouă luni (9M) din 2023, reprezentând o scădere de 6,2% față de aceeași perioadă a anului trecut. Valoarea estimată a activității locale de fuziuni...

Analiză Storia.ro: Chiriașilor li se cer prețuri cu 15% mai mari decât anul trecut

Constanța – apartamentele cu două camere, în creștere cu 29% față de anul trecut Timișoara și Cluj-Napoca – singurele în care prețurile apartamentelor au stagnat în septembrie față de luna august Cei care își doresc să locuiască cu...

Analiza ING Bank x RBL: Top 10 companii antreprenoriale din județele Regiunii Sud-Est au crescut cu 32% și au generat o cifră de afaceri...

Cele mai mari 60 de companii din regiunea Sud-Est (primele 10 companii din județele Constanța, Brăila, Buzău, Galați, Tulcea și Vrancea) au generat o cifră de afaceri de 28 miliarde de lei în 2022, în creștere cu 32% față...

Analiză Storia.ro: Prețurile medii ale apartamentelor de vânzare au crescut în marile orașe din țară 

Prețurile pe metru pătrat au crescut accelerat în luna septembrie și sunt cu 7% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut Prețul solicitat pe metru pătrat pentru apartamentele noi de vânzare a crescut cu 7% în luna...
- Advertisement -Fragedo transavia sa Aniversare 35 ani

Ultimele Știri

Tenorul ŞTEFAN von KORCH îmbină eleganţa clasică şi autenticitatea tradiţională în concertul „VALURILE DUNĂRII” pe 15 mai la Teatrul Constantin Tănase 

Pe 15 mai, în luna în care celebrăm ziua Europei, tenorul Ştefan von Korch, gazda stagiunii Musical Extravaganza,  vă...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -reclamaTa advertisement oferta advertising Club Antreprenor revista evenimente