La începutul lunii iulie, Guvernul României a comunicat Planul Național de Investiții și Relansare Economică, realizat cu scopul de a susține întregul mediu de afaceri. Sprijinul Guvernului se va baza pe trei instrumente puternice, și anume: fondurile europene nerambursabile...
Efectul crizei COVID-19 a fost resimțit atât în sectorul public și privat, cât și la nivel social în România, modificând preferințele consumatorilor, dar și modul în care se raportează la activitățile uzuale și la viitor, se arată în studiul...
Piața spațiilor de birouri din București a fost afectată de pandemia de COVID în primul semestru al anului 2020. Cererea totală a scăzut cu 45%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În ceea ce privește nivelul livrărilor de...
Apetitul pentru achiziția de locuințe rămâne ridicat, în condițiile în care peste 80% dintre cei care voiau să își cumpere o casă sau un apartament înainte de pandemie își mențin această intenție, punând însă accent pe confort, un spațiu...
Material de opinie de Ana Petrescu, Senior Manager, Taxe Directe, și Robert Ionescu, Consultant Senior, Taxe Directe, Deloitte România
Conectarea caselor de marcat electronice la sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) pare a intra în linie...
Volumul spațiilor industriale și logistice închiriate în prima jumătate a anului a totalizat aproape 250.000 de metri pătrați, nivel în ușoară creștere față de cel înregistrat în perioada corespunzătoare a anului trecut, de aproximativ 240.000 de metri pătrați, informează...
Autor: Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, lider al activității de consultanță fiscală și juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA)
Modernizarea ajutoarelor de stat în cadrul...
O veste bună pentru cei care vor să investească în România. Așteptăm ca autoritățile române să adopte această prelungire până în 2023.
Autor: Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, lider al activității de consultanță fiscală și juridică în...
Regiunea Europei Centrale și de Est (ECE) poate să atragă capacități noi de producție, în contextul în care economia globală trece prin schimbări majore pe fondul pandemiei, potrivit unui raport Colliers International privind sectorul industrial din regiune. România este...
O nouă analiză realizată de Boston Consulting Group relevă faptul că averea financiară a românilor crește mai lent decât media din Europa de Est și rămâne puternic concentrată:
aproximativ 20% din averea financiară națională este deținută de persoane care...