Brandul românesc de bijuterii de lux cu expansiune internațională și cu un portofoliu centrat pe bijuterii din aur, cu diamante și pietre prețioase, a fost desemnat „Cel mai bun retailer român în 2025”, în cadrul IULIUS AWARDS.
Premiile, ajunse la cea de-a patra ediție, recunosc performanța partenerilor din rețeaua IULIUS, pe baza unor criterii riguroase, precum: rezultatele financiare, performanța operațională, calitatea interacțiunii și relaționarea de business.
Distincția confirmă poziția TEILOR ca brand românesc de referință în retail, cu o prezență solidă în toate dezvoltările comerciale majore IULIUS și o relație construită pe termen lung, bazată pe încredere, profesionalism și viziune comună. 
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
18 decembrie 2025: Gala Club Antreprenor
Vezi toate Evenimentele din 2025
„La finalul fiecărui an, recunoaștem și premiem partenerii care s-au evidențiat prin performanță constantă, implicare și profesionalism. TEILOR este un partener strategic, prezent în toate dezvoltările noastre comerciale majore, un brand apreciat de clienții noștri, pe care, la rândul nostru, îl preţuim. În acest context, avem plăcerea de a acorda, în cadrul campaniei IULIUS AWARDS, distincția „Cel mai bun retailer român în 2025”. Felicităm echipa TEILOR pentru managementul performant, energia, creativitatea şi dorinţa de a oferi constant experiențe inspiraționale, atât partenerilor, cât și clienților”, a declarat Oana Diaconescu, Head of Retail Leasing IULIUS.
Pentru TEILOR, această recunoaștere reflectă munca unei echipe extinse și angajamentul constant de a construi experiențe relevante și memorabile în retail.
„Acest premiu aparține, înainte de toate, echipei TEILOR, care pune pasiune, energie și responsabilitate în tot ceea ce face, zi de zi. Aprecierea primită din partea IULIUS ne onorează și ne confirmă că parteneriatele construite pe încredere, consecvență și respect reciproc aduc rezultate de excepție pe termen lung”, a declarat Florin Enache, Owner TEILOR. 
Prin această distincție, TEILOR își reconfirmă angajamentul de a contribui activ la dezvoltarea retailului modern din România și de a oferi, în fiecare spațiu în care este prezent, experiențe care inspiră și creează valoare.
Despre TEILOR
TEILOR este un lanț internațional de magazine de bijuterii de lux cu o tradiție de peste 25 de ani. Prezent în România și în Bulgaria, TEILOR deține peste 50 de magazine fizice și o prezență online puternică prin intermediul platformelor sale de eCommerce teilor.com, teilor.ro și teilor.bg. Colecțiile TEILOR includ bijuterii din aur, bijuterii cu diamante și pietre prețioase, create pentru a răspunde dorințelor clienților din întreaga lume.










