joi, 27 noiembrie, 2025

Și în acest an școlar, 3.700 de liceeni din țară vor beneficia de o nouă ediție a proiectului JA „Cheia succesului în carieră“

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

În acest an școlar, peste 3.700 de adolescenți cu vârste între 16 și 19 ani beneficiază gratuit de sprijin pentru a-și descoperi valorile și pasiunile personale prin proiectul „Cheia succesului în carieră”, parte a programului JA Job Incubator™. Inițiativa îi ajută să aleagă cu încredere cariera potrivită și să pătrundă mai ușor pe piața forței de muncă.

Elevii sunt puși în contexte în care își descoperă valorile și pasiunile proprii, pentru a face alegeri profesionale mai informate. Aceștia participă la sesiuni online susținute de voluntarii de la Societe Generale Global Solution Centre, unde învață să redacteze CV-uri eficiente pentru domenii precum finanțe, IT, HR sau juridic, să-și identifice atuurile și aptitudinile potrivite unei cariere ideale și să transforme interviurile de angajare în oportunități de succes, dar și cum să se apere de riscurile asociate spălării banilor. Pe lângă acestea, tinerii au acces gratuit la modulul JA digital internațional Succesul profesional, la activități de consiliere profesională și de învățare aplicată.

„În lumea de astăzi, aflată în continuă schimbare, educația este esențială pentru a ajuta noile generații să își atingă obiectivele și să construiască un viitor mai bun. Considerăm că trebuie să acordăm prioritate educației, să colaborăm și să oferim sprijin tinerilor din România. De aceea, pentru al patrulea an, ne reafirmăm angajamentul pentru susținerea proiectelor asociației Junior Achievement România, și vom continua să lucrăm alături de colegii noștri pentru a dezvolta abilitățile de care elevii au nevoie pentru a se adapta la noile tehnologii și la cerințele pieței muncii. Iar programul „Job Incubator” oferă tinerilor acele cunoștințe esențiale și abilități practice pentru a-și asigura oportunități de carieră mai bune.”, a declarat Laurent Mirjol, CEO Societe Generale Global Solution Centre din România.

Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:

Vezi toate Evenimentele 2025 organizate de CA & ZP

În lunile octombrie și noiembrie au avut loc webinare, dar și sesiuni fată în față la trei licee din București – Colegiul Economic Nicolae Kretzulescu, Colegiul Național Mihai Viteazu și Colegiul Național Ion Neculce –, în care 127 de elevi au beneficiat de experiențe reale de viață, de îndrumare în recrutare și în domeniile financiar, resurse umane și IT/ programare, precum și în domeniul juridic și cybersecurity. 

Ca parte a parteneriatului educațional desfășurat între Junior Achievement România și Societe Generale Global Solution Centre la începutul lunii noiembrie, peste 800 de elevi din 60 de licee, împreună cu profesorii lor coordonatori, au participat deja la webinare cu tema „Riscuri asociate fenomenului de spălare a banilor”, dar și la “Aptitudini si competente necesare pentru un loc de muncă. La ce se uită un angajator?” susținute de profesioniști din cadrul companiei.

Cel mai mult mi-a plăcut la această sesiune faptul că am avut lucruri noi de învățat despre cum putem evita spălarea banilor/ comiterea unor fraude, înțelegând cum ne putem da seama dacă ofertele de locuri de muncă pe care le primim prin diverse canale de comunicare sunt legitime sau simple scheme de spălare a banilor.“ – Elev, Liceul Teoretic Mihai Eminescu (Vaslui, jud. Bârlad)

„Mi-a plăcut modul clar și aplicat în care au fost explicate etapele procesului de spălare a banilor, cu exemple concrete din practică. Conținutul prezentat a fost inedit, deoarece au fost multe noutăți atât pentru noi, profesorii, cât și pentru clasă.“ –  Profesor, Colegiul Național Nicolae Iorga (Brăila, jud. Brăila)

În cadrul proiectului se vor derula mai multe activități, precum webinare, sesiuni interactive și evenimente de tip Innovation Day și Job Shadow, la care vor lua parte atât tineri, cât și voluntari din partea Societe Generale Global Solution Centre.

Despre Junior Achievement România

Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională și dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În 2024, organizația a urcat pentru a șasea oară în Top 10 ONG-uri din lume și a primit a treia nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace. În România, programele JA de tip applied learning sunt urmate anual de peste 292.000 de elevi și studenți din 1.834 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. Mai multe detalii sunt disponibile pe https://www.jaromania.org.    

Despre Societe Generale Global Solution Centre

Societe Generale Global Solution Centre a fost fondată în România, în anul 2011, ca un centru de servicii pentru Grupul Societe Generale. Compania oferă o gamă largă de servicii profesionale de înaltă calitate, în diverse domenii de activitate, pentru entitățile Grupului din întreaga lume: finanțe și contabilitate, resurse umane, IT, Know Your Customer sau compliance.

Societe Generale Global Solution Centre în România înseamnă performanță, inovație și cei mai buni profesioniști. Având o echipă de 2.800 de experți, compania deservește peste 35 de țări, pentru toate liniile de business majore ale Societe Generale.

- NEWSLETTER -
Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Fragedo Forbes for Kids

Ultimele Știri

RisCo.ro: Orange, Vodafone și Telekom se prăbușesc în pierderi în 2024, în timp ce Digi conduce detașat industria telecomunicațiilor

Cei mai mari patru operatori de telecomunicații din România au înregistrat rezultate financiare fluctuante în 2024. Potrivit platformei de...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni