ZAREA anunță lansarea campaniei „Ne întărim echipa. De la 1912”, avându-l ca ambasador pe unul dintre cei mai respectați fotbaliști ai Generației de Aur — Ilie Dumitrescu.
Asocierea dintre brandul ZAREA și brandul Ilie Dumitrescu nu este întâmplătoare: eleganța, spiritul de echipă și experiența jocului care l-au consacrat pe „Mister” sunt valori ce definesc și compania ZAREA, inclusiv gamele ZAREA 5 și 7 STELE.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
Ilie Dumitrescu – Lider, strateg, reper pentru generații
Ilie Dumitrescu este recunoscut în sportul românesc ca un jucător complet tehnic: pasă precisă, șut puternic, joc consistent, capabil să schimbe cursul unui meci prin execuție și viziune. Cu peste 60 de selecții la echipa națională, meciuri în Premier League și La Liga, plus participarea la Mondialul din 1994 când România a scris istorie, Ilie rămâne un model de profesionalism pentru generațiile actuale de sportivi.
După retragere, el a devenit una dintre cele mai respectate voci din analiza sportivă — cu argumente solide, atitudine echilibrată și un stil de comunicare curat, apreciat de fani de toate vârstele. În noua campanie ZAREA, calitățile lui Ilie ne întăresc spiritul de echipă, ne deschid pofta de joc și ne întăresc încrederea că putem face performanță.
„Pentru mine, colaborarea cu ZAREA înseamnă respect pentru tradiție, înseamnă voință de a inova și înseamnă dorință de a evolua constant. Multe din valorile ZAREA sunt și valorile mele, iar mare parte din istoria mea seamănă cu istoria ZAREA și din acest motiv mă bucur să susțin acest longeviv și puternic brand românesc.”— Ilie Dumitrescu
ZAREA 5 STELE, un produs care deschide pofta de joc ȋntre prieteni
ZAREA 5 Stele este un blend din distilat de vin învechit, alcool din cereale și macerate din plante și fructe în proporții perfecționate în mulți ani de experiență. Gustul este echilibrat și rotund, cu note calde completate de accente de caise uscate, stafide și o urmă fină de vanilie — arome care aduc profunzime și o catifelare plăcută în final, exact genul care îți dă senzația de „încă o pasă bună”. Este o băutură prietenoasă, ușor de savurat simplu sau cu gheață, în momentele de relaxare sau cu prietenii.
Noua etichetă aduce o imagine mai rafinată și contemporană: linii simple, detalii elegante și o prezență vizuală care pune în valoare tradiția de peste o sută de ani a companiei.
„Ilie Dumitrescu este simbolul unei mentalități câștigătoare. Are experiență și credibilitate în fața românilor, pentru care este o voce echilibrată și respectată. Asta ne-am dorit și pentru ZAREA 5 și 7 STELE: continuitate, dar cu energia unei echipe mărite. În lumea competitivă din ziua de astăzi, cred că un coechipier de talia lui Ilie Dumitrescu ne va ajuta să “facem diferența”” – Emil Popescu, Președinte ZAREA S.A.
ZAREA – Istorie în băuturi spirtoase, tradiție în performanță
Din 1912, ZAREA este parte din cultura gustului rafinat din România. A produs de-a lungul timpului băuturi spirtoase premiate internațional, continuând tradiția distilatelor de calitate superioară. Astăzi, brandul intră pe teren cu o identitate revizuită, dar cu aceeași promisiune: calitate constantă și respect pentru tradiție.
Despre ZAREA
ZAREA este unul dintre cei mai importanți producători de băuturi spirtoase din România, cu o istorie de peste un secol în vinuri spumante și distilate. Reprezintă un mix de tradiție, inovație și excelență, fiind un brand românesc cu prezență puternică pe piața premium.
Mai multe informații pe: zarea.eu / cuvantuldat.ro / Facebook & Instagram: ZAREASPIRITS / ZAREAROMANIA











