miercuri, 14 ianuarie, 2026

City Grill Group: Ieșitul la restaurant redevine o experiență socială

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro
  • City Grill Group depășește 63.5 milioane de euro la 10 luni 

Cu una din șase persoane afectată de singurătate, potrivit OMS, restaurantele redevin locuri esențiale de reconectare, iar masa în oraș își recapătă rolul de experiență socială autentică.

City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, a încheiat primele zece luni din 2025 cu o cifră de afaceri de 63.5 milioane de euro, în creștere cu 13% față de aceeași perioadă a anului trecut. 

Rezultatele confirmă stabilitatea grupului într-un an marcat de provocări pentru industria ospitalității și consolidarea brandurilor care livrează consecvent calitate pe triunghiul esențial al HoReCa: gust, experiență și servicii, exact valorile care apropie oamenii și dau sens experienței la restaurant.

Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:

18 decembrie 2025: Gala Club Antreprenor

Vezi toate Evenimentele din 2025

Piața HoReCa se reașază în jurul experiențelor autentice

În 2025, piața ospitalității traversează o etapă de reașezare. Ieșirile la restaurant devin mai selective, dar și mai valoroase: oamenii aleg cu mai multă atenție, orientându-se către restaurante validate, care livrează constant calitate și o experiență predictibilă și foarte bună.

În același timp, ieșitul la restaurant a redevenit o activitate profund socială, cu grupuri mai mari de prieteni, colegi sau familii, pentru care masa în oraș rămâne una dintre cele mai plăcute forme de reconectare.

Conform raportului „From Loneliness to Social Connection” publicat de Organizația Mondială a Sănătății în 2025, una din șase persoane la nivel global se confruntă cu singurătatea, iar izolarea socială este recunoscută drept o problemă majoră de sănătate publică, cu efecte comparabile cu sedentarismul sau fumatul. În paralel, Gallup Global Emotions Report 2024 arată că 23% dintre adulții din întreaga lume s-au simțit singuri o mare parte din ziua precedentă.

Raportul OMS subliniază că spațiile comunitare – restaurante, cafenele, piețe sau pub-uri – reprezintă o infrastructură socială esențială, contribuind direct la reducerea izolării și la creșterea sentimentului de apartenență. Astfel, locurile care facilitează interacțiunea umană autentică, în jurul unei mese, devin o parte vitală a echilibrului social și emoțional.

Publicul urban este mai atent și mai exigent. Am remarcat creșterea rezervărilor pentru grupuri și mese mai mari, în care prietenii sau familia se întâlnesc pentru socializare. Restaurantele care inovează experiența și oferă consecvență în calitate, gust și servicii sunt cele care reușesc să rămână relevante și să devină destinații recurente pentru conectare”, explică Daniel Mischie, CEO City Grill Group.

În restaurantele grupului, valoarea medie a bonului a ajuns la 273 de lei, în creștere față de anul anterior. Cele mai ridicate valori se regăsesc în locațiile-simbol Pescăruș, Hanu’ lui Manuc, Hanu’ Berarilor Oprea Soare și Caru’ cu Bere, destinații populare pentru întâlniri în grupuri mai mari, apreciate pentru atmosfera lor vibrantă și pentru echilibrul între tradiție și experiențe moderne.

Această orientare spre experiențe de calitate se reflectă și în investițiile continue pe care grupul le face în modernizarea infrastructurii, sustenabilitate și digitalizare, direcții care consolidează poziția City Grill ca reper în industria ospitalității din România. Colaborările cu chefi tineri și inovatori, precum Dragoș Bercea, head corporate chef, aduc în prim-plan reinterpretări actuale ale unor preparate tradiționale sau gusturi cu care generațiile active au crescut.  

Despre City Grill 

Grupul City Grill este cel mai important jucător român din industria restaurantelor. Fondat în 2004, Grupul City Grill operează în prezent restaurante și cafenele sub brandurile Caru’ cu Bere, Hanu’ lui Manuc, Pescăruș, Hanu’ Berarilor, Buongiorno.Italian, City Grill, City Grill Family și City Grill Delivery, precum și La Boheme, primul hotel din portofoliu, dar și proiectele mai recente precum Aubergine, Marty Restaurants și complexul de evenimente Zooma din Corbeanca. Încă de la primul restaurant, Grupul City Grill a avut la bază ideea de a oferi clienților un loc potrivit pentru a crea experiențe culinare în pauza de masă, cu familia sau cu prietenii. 

- NEWSLETTER -
Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Fragedo Forbes for Kids

Ultimele Știri

TAXE ȘI IMPOZITE MARI? Plătește în rate fără dobândă cu Cardul Deștept de la Exim Banca Românească

Cardurile Exim Banca Românească oferă mai mult decât siguranță și flexibilitate, aducând la începutul acestui an beneficii speciale ”de...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni