joi, 13 noiembrie, 2025

AQUILA raportează o creștere a veniturilor de 17%, până la aproximativ 2,5 miliarde lei

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

AQUILA (simbol bursier AQ), unul dintre cei mai mari jucători din sectorul distribuției de bunuri de larg consum din România și regiune, cu peste 30 de ani de experiență în această industrie, a înregistrat venituri de aproximativ 2,5 miliarde lei în perioada ianuarie-septembrie 2025, în creștere cu 17% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Evoluția a fost susținută în principal de creșterea organică și sinergiile create în segmentul de afaceri distribuție, care au generat aproximativ 95% din cifra de afaceri a companiei. 

Cătălin Vasile, CEO AQUILA: 

„Integrarea companiilor achiziționate și investițiile realizate în ultimii ani au generat sinergii vizibile în 2025, care se reflectă în trendul ascendent al veniturilor și EBITDA. Acestea vor continua să se amplifice pe măsură ce vânzările ating potențialul optim. În luna noiembrie aniversăm patru ani de la listarea companiei la Bursa de Valori București, un moment cheie în evoluția AQUILA, când ne-am asumat obiectivele ambițioase de a crește cifra de afaceri cu 50% și de a dubla EBITDA până în 2026, având ca reper anul listării. Considerăm că EBITDA reflectă cel mai corect performanța operațională și sustenabilitatea modelului nostru de afaceri. Ne menținem pe o traiectorie solidă de creștere și dispunem de toate instrumentele necesare pentru atingerea obiectivelor propuse pe termen mediu, acordând în același timp atenție constantă evoluțiilor fiscale și macroeconomice, ce pot influența temporar nivelul profitabilității.”

Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:

Vezi toate Evenimentele 2025 organizate de CA & ZP

În primele 9 luni din 2025, în structura veniturilor, segmentele de afaceri distribuție și logistică au înregistrat creșteri de 18%, respectiv 21%, în timp ce segmentul de afaceri transport a înregistrat o scădere de 4%. Avansul veniturilor din segmentul distribuție reflectă dezvoltarea organică, atragerea de noi linii de afaceri și sinergiile operaționale realizate în urma integrării companiilor achiziționate. Canalele de distribuție cu cel mai mare ritm de creștere au fost canalul HoReCa (+30%) și de vânzare retail tradițional (+25%). În segmentul logistică, am implementat proiecte noi care au contribuit atât la avansul veniturilor, cât și la consolidarea modelului nostru de afaceri integrat.

Vânzările aferente brandurilor proprii, care includ 126 de articole, au depășit 105 milioane de lei, în creștere cu 19% față de perioada ianuarie-septembrie 2024. Veniturile aferente brandurilor proprii din categoria produselor alimentare (Gradena, LaMasă și Yachtis) au înregistrat un avans de 18%, iar cele din categoria produselor non-alimentare (JetXpert, AquaXpert, ExpertWipes) au crescut cu 29%.   

În perioada ianuarie – septembrie 2025, EBITDA a continuat trendul ascendent, cu un avans de 5%, până la 130 milioane de lei. Profitul net aferent primelor 9 luni din 2025 s-a situat la 34 milioane de lei, în scădere comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ca urmare, în principal, a majorării costurilor cu salariile și a diferențelor de curs valutar, precum și a impozitului minim de 1% pe cifra de afaceri, procentul de impozitare ajungând la aproximativ 50% din profitul brut înregistrat în România.

Mai multe detalii legate de activitatea și rezultatele financiare înregistrate de AQUILA în primele nouă luni din 2025 găsiți în raport

Despre AQUILA 

AQUILA este unul dintre cei mai mari jucători din sectorul distribuției de bunuri de larg consum din România și regiune, având un model de afaceri integrat care acoperă distribuția, logistica, transportul pe multiple categorii de temperatură de produse alimentare sau nealimentare, precum și activități de producție. 

Cu o prezență extinsă în Republica Moldova și Ungaria, compania oferă soluții eficiente și personalizate, sprijinind partenerii în optimizarea lanțului de aprovizionare. Prin infrastructura modernă și rețeaua extinsă în 3 țări, AQUILA asigură disponibilitatea unei game largi de produse în peste 72.000 de puncte de desfacere, inclusiv magazine tradiționale, rețele moderne de retail și platforme online. Portofoliul AQUILA, format din peste 15.000 de produse, include atât mărci proprii precum Gradena, LaMasă și JetXpert, cât și branduri globale de renume, precum Kinder, Lavazza, Whiskas și Mutti. Prin cele 4 achiziții recente, compania și-a consolidat poziția în piața regională, oferind clienților o gamă extinsă de produse, atât bunuri de larg consum, cât și soluții pentru întreținerea autoturismelor și echipamente de protecție a sănătății și a siguranței muncii. AQUILA operează prin 4 canale principale de distribuție, având ca obiectiv strategic dezvoltarea segmentului HoReCa printr-un portofoliu complementar și sinergii cu companiile achiziționate și deține cea mai extinsă și performantă flotă de distribuție din regiune de peste 1.600 autovehicule, din care mai mult de 200 sunt autocamioane.

În 2024, AQUILA a înregistrat venituri record, de aproape 3 miliarde de lei, în creștere cu 17% față de anul anterior, susținute de strategia de creștere bazată pe consolidarea segmentului de distribuție, diversificarea portofoliului și dezvoltarea brandurilor proprii.

Fondată în 1994 de antreprenorii Alin Adrian Dociu și Constantin Cătălin Vasile, compania a fost listată la Bursa de Valori București (BVB) în noiembrie 2021. Din grupul AQUILA fac parte 6 companii AQUILA Part Prod Com SA (compania-mamă) și filialele sale PRINTEX SA, Trigor AVD SRL (din Republica Moldova), Romtec Europa SRL, Parmafood Group Distribution SRL, Parmafood Trading SRL și KITAX Kft din Ungaria. Acțiunile companiei (simbol AQ) sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București și în indicii MSCI Frontier şi MSCI România. În 2024, prețul acțiunii AQUILA a înregistrat o creștere de peste 25%, poziționând compania în top creșteri din indicele BET. 

Cu peste 3.500 de angajați, inclusiv 5% străini, AQUILA susține o cultură organizațională bazată pe diversitate și incluziune. AQUILA este dedicată creării de valoare pe termen lung pentru investitori, angajați și comunități, integrând principiile ESG în strategia sa de afaceri. Prin inițiative durabile, transparență dovedită de scorul maxim VEKTOR by ARIR 10 și eficientizarea operațiunilor, compania promovează un mediu de lucru incluziv și un angajament ferm față de comunitățile în care activează. Pentru performanțele realizate în domeniul ESG compania a fost recompensată în anul 2024 cu medalia de bronz EcoVadis.

- NEWSLETTER -
Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Burger King deschide mâine primul restaurant din Piatra Neamț

Burger King își continuă planul de extindere în România și anunță deschiderea primului restaurant din Piatra Neamț, mâine, pe...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni