150 de opere de artă, realizate de 15 artiști români, reunite într-un concept expozițional unic, cu ocazia celebrării a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria. Aceasta este, pe scurt, povestea expoziției ROYAL, organizată de Academia de Artă Handmade București, o prestigioasă instituție ce promovează cultura, arta, tradițiile și meșteșugurile românești, al cărei președinte onorific este academicianul Mircia Dumitrescu.
Cu sprijinul Comisiei pentru cultură și media din cadrul Senatului României, expoziția ROYAL poate fi vizitată la Palatul Parlamentului, în perioada 7-26 noiembrie, fiind amplasată chiar în foaierul Plenului Senatului. Vernisajul va avea loc în data de 13 noiembrie, în prezența unor personalități remarcabile ale mediului cultural, economic, politic și diplomatic din România.
Arta contemporană românească în turneu național și internațional
Prezentată în premieră absolută în luna iulie 2025 la Muzeul Național al Literaturii Române din București, expoziția a avut succes atât în rândul istoricilor și criticilor de artă, cât și în rândul publicului, fiind o celebrare complexă a vieții și personalității Reginei Maria prin artă vestimentară, bijuterie, decor, pictură și gravură.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
„Conștienți fiind de aprecierile primite și de valoarea artistică a expoziției, am hotărât să organizăm un turneu național și internațional, astfel încât tot mai mulți oameni să se bucure de lucrările expuse, realizate în mod special cu această ocazie, mai ales că acestea reprezintă rezultatul a peste șase luni de cercetare, documentare, execuție riguroasă și colaborare între artiștii participanți. Armonizarea stilurilor acestora și juxtapunerea operelor create în conformitate cu tematica sunt factorii cheie care au contribuit la succesul proiectului”, spune Mioara Iofciulescu, președinte fondator al Academiei de Artă Handmade București și curatoarea expoziției. 
Astfel, expoziția ROYAL a ajuns în luna august la Castelul Balcic, ctitorie a Reginei Maria, unde a fost vizitată de peste zece mii de turiști. Turneul a continuat în luna septembrie cu Muzeul Cărții și Exilului Românesc din Craiova, un nou reper arhitectural adăugat în circuitul cultural și turistic al Băniei.
Prezentă la vernisajul care a avut loc în data de 5 septembrie, scriitoarea Alina Pavelescu, istoric și director adjunct al Arhivelor Naționale ale României, a declarat: “ROYAL este o expoziție care i-ar fi plăcut, cu siguranță, Reginei Maria. Celebrează inventivitatea, îndrăzneala cu gust și extravaganța femeii timide, care se știe privită în permanență, nu întotdeauna cu ochi binevoitori, dar care a învățat, lucrând cu sine și cu voința proprie, să nu se mai teamă de privirile celorlalți. Fiecare obiect expus vorbește, în felul lui, despre această femeie asumată, auto-îmblânzită și auto-educată într-un gust estetic ce a devenit marcă distinctivă a personalității sale”.
Un concept expozițional unic, dedicat Reginei Maria
Expoziția reunește costume tradiționale din perioada interbelică, aflate în patrimoniul Academiei, colecții de bijuterii realizate manual de Adriana Câmpean, Victoria Semen, Magda Stan, Iuliana Șoaită, Gabriella Jasz, Anișoara Mușat și Delia lobonț, precum și una dintre coroanele Reginei, reconstruită în format digital de Radu Iofciulescu.
Pentru a reda atmosfera aristocratică a începutului secolului XX, sunt expuse piese recondiționate de mic mobilier, iar pentru a evidenția pasiunea Reginei Maria pentru natură și flori, sunt prezentate aranjamente florale și decorațiuni semnate de Feudalia Peter, Lăcrămioara Anton, Angela Camenschi și Mioara Iofciulescu.
Arta plastică este de asemenea prezentă, atât prin colecția de gravură semnată de Mioara Iofciulescu, cât și prin colecțiile de pictură semnate de Valentina Butoi și Iulia Săsărman, alături de fiul ei, Ianis Radu.
În centrul întregului proiect stă colecția vestimentară Regina Maria, semnată de Mioara Iofciulescu, în calitate de designer de această dată, ce include o suită de rochii inspirate din ținutele regale, creațiile conferind o notă distinctă de eleganță și rafinament ce captează atenția privitorilor. Viziunea creatoarei și măiestria cu care a executat și prezentat întregul concept au culminat cu includerea sa în albumul „100 de artiști din Europa”, un proiect editorial inițiat în Italia, care va fi publicat la nivel mondial la începutul anului 2026.
„Colecția vestimentară semnată de Mioara Iofciulescu reinterpretează cu rafinament simbolurile regalității, transformând expoziția ROYAL într-o instalație de memorie vizuală, în care fiecare piesă vestimentară devine o meditație asupra identității feminine, a eleganței ca formă de putere și a modului în care vechiul fast se poate rearticula în limbajul artei contemporane”, spune Dalina Bădescu, istoric și critic de artă. 
Toate exponatele sunt inspirate din viața și personalitatea Reginei Maria și evocă spiritul regal, distincția și noblețea acesteia, atașamentul său față de poporul român și puternicul simț al responsabilității și al datoriei cu care a reprezentat interesele României la cel mai înalt nivel.
„Expoziția ROYAL, articulată în jurul unei colecții vestimentare inspirate de figura Reginei Maria, propune un demers mai curând reflexiv decât spectacular, în care costumul devine purtător de sensuri istorice, culturale și simbolice. Fără să cadă în pastișe sau în fastul decorativ facil, piesele expuse recompun, prin structură, textură și detaliu, un imaginar al regalității interiorizate, filtrate prin sensibilitatea contemporană a Mioarei Iofciulescu, inițiatoarea proiectului. Conceptul curatorial devine astfel un demers de recuperare identitară, în care gestul artistic evocă fără a imita, și recontextualizează fără a reproduce întocmai”, a declarat criticul de artă Pavel Șușară la vernisajul care a avut loc la București.
Pe tot parcursul lunii octombrie, expoziția ROYAL a fost prezentă la Palatul Braunstein din Iași, fiind inclusă în seria manifestărilor organizate de autoritățile locale în mod special pentru celebrarea Reginei Maria. Ca element de noutate, Academia de Artă Handmade București a expus și parfumul preferat al reginei, Mon Boudoir, produs pentru prima dată în anul 1919 în cinstea suveranei României, devenită astfel prima membră alunei familii regale ce a apărut vreodată într-o reclamă. Parfumul a fost retras de pe piață în anul 1938, după moartea reginei, în semn de respect față de aceasta.
”Iașul este onorat să găzduiască o serie de evenimente speciale dedicate Reginei Maria, inclusiv această expoziție care ne bucurăm să fie aici cu ocazia simpozionului, chiar de ziua reginei, celebrată pe 29 octombrie. Este un prilej deosebit să completăm colecțiile expuse cu câteva piese din patrimoniul nostru – prima ediție a cărții autobiografice <<Povestea vieții mele>>, Cartea Marii Încoronări, precum și un album cu fotografii originale în care apare Regina Maria”, a declarat dr. Aurica Ichim, istoric, manager general al Muzeului Municipal Regina Maria din Iași.
Turneul național și internațional al acestei deosebite expoziții continuă la Muzeul Național de Istorie din Chișinău, unde vernisajul va avea loc pe data de 2 decembrie, în preajma Zilei Naționale a României, precum și la Castelul Pelișor din Sinaia, în perioada ianuarie- martie 2026. 
Organizatorii și -au propus să prezinte expoziția și în alte orașe emblematice din Europa, respectiv Roma, unde în 2026 se vor desfășura o parte a manifestărilor Anului Cultural Italia-România, dar și Bruxelles, chiar în incinta Parlamentului European. „Pentru a închide circuitul dincolo de ocean, sperăm ca expoziția ROYAL să ajungă și la New York, dat fiind faptul că în 2026 se împlinesc 100 de ani de la turneul Reginei Maria în Statele Unite ale Americii. Academia de Artă Handmade București este un ONG care nu beneficiază de finanțare de la bugetul de stat sau din alte surse europene sau guvernamentale, iar expoziția ROYAL este un proiect independent, așadar depindem de sponsorizări venite din mediul privat pentru a putea să ajungem în toate aceste locuri”, concluzionează Mioara Iofciulescu.
Turneul expoziției ROYAL este organizat cu sprijinul: Atlantis România, Puratos România, General Meel Electric, TCE Group Instal, Galeria de Artă Handmade, Aqua Carpatica și Cramele Basilescu. Partenerii media ai manifestării expoziționale sunt: Agerpres, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), revista Contemporanul. Ideea Europeană, Tele7abc, Ziarul News, Business Voice și Club Antreprenor.
Academia de Artă Handmade București este o organizație non-profit fondată în anul 2021, dedicată promovării artiștilor români, artei handmade și tradițiilor românești. Academia a organizat până în prezent numeroase expoziții de artă în cadrul cărora au fost expuse lucrări deosebite, realizate de artiști români, folosind diferite tehnici de lucru manual, tradiționale sau moderne. Printre proiectele recurente se află și Concursului Național „Handmade – Artă cu Suflet”, ajuns deja la ediția cu numărul cinci.










