Retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă JYSK inaugurează joi, 30 octombrie, un nou magazin în Titu. Compania revine în oraș într-un spațiu nou, modern și primitor, cu oferte excelente la produse pentru casă și pentru un somn sănătos. Noul magazin este amplasat pe strada Gării nr. 56, Titu.
Noul magazin are o suprafață totală de 1190 mp și va funcționa de luni până sâmbătă între orele 10:00 – 20:00 și duminică între orele 10:00 – 18:00.
“Ne bucurăm că Titu revine pe harta magazinelor JYSK, după o pauză de 1 an. Din 2019, de când am deschis primul magazin în oraș, JYSK a atras clienți fideli, care știu că aici găsesc mereu produse scandinave de calitate, la prețuri competitive. Acum, clienții vor găsi aceleași produse atractive și aceleași servicii excelente într-un spațiu nou, mai potrivit pentru conceptul nostru de magazin. Îi așteptăm pe clienți cu oferte speciale de deschidere și suntem nerăbdători să îi reîntâlnim”, spune Iraida Paiuc, Sales and Marketing Manager JYSK România și Bulgaria.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Cu ocazia inaugurării noului magazin, JYSK organizează un eveniment special în ziua deschiderii, pe 30 octombrie 2025, începând cu ora 10:00. Clienții care vizitează magazinul vor avea parte de multe surprize, o atmosferă de sărbătoare, muzică, baloane și reduceri speciale de până la 75%.
“Momentul deschiderii este aproape, iar echipa magazinului JYSK Titu este entuziasmată de faptul că munca lor din ultimele săptămâni va fi văzută în curând de clienți. Noul magazin din Titu arată foarte bine, totul este nou, iar rafturile sunt pline. Clienții vor găsi în magazin o gamă variată de produse, așa cum s-au obișnuit, de la perne, saltele și plăpumi, până la mobilier, decorațiuni și textile pentru casă. Iar în această perioadă vor găsi și colecția de decorațiuni și accesorii de Crăciun, care este perfectă pentru a aduce atmosfera de Sărbători în casă”, spune Andreea Iacob Cojocaru, Store Manager JYSK Titlu.
Oferte speciale de deschidere inclusiv la colecția de Crăciun
Campania cu oferte speciale este valabilă în perioada 30 octombrie și 5 noiembrie 2025, doar în magazinul JYSK Titu din strada Gării nr. 56, și include peste 2000 de articole din toate categoriile de produse disponibile în magazin: saltele, plăpumi, perne, lenjerii de pat, mobilier de interior, decorațiuni și textile pentru casă.
Printre produsele incluse în campania specială de reduceri se numără și colecția de Crăciun pe care JYSK a pregătit-o pentru acest sezon. În campania de deschidere, clienții pot cumpăra articole din colecția de Crăciun cu reduceri între 30-70%. Colecția include decorațiuni textile de Crăciun – perne, pături și traverse de masă cu motive specifice Sărbătorilor, elfi și spiriduși de Crăciun, luminițe, felinare, sfeșnice și pomi de Crăciun, decorațiuni pentru masă și pentru pomul de Crăciun.
Colecția de Crăciun din acest an de la JYSK își ia inspirația din rădăcinile scandinave ale brandului și evidențiază nuanța verde naturală specifică pădurilor de pini nordici.










