- Cinci proiecte din România selectate
UniCredit Foundation sărbătorește programele susținute de Platforma Edu-Fund 2025, inițiațiva sa emblematică menită să combată sărăcia educațională în rândul tinerilor din Europa.
Cu un angajament total de până la 14 milioane de euro în finanțare, platforma permite derularea de proiecte îndrăznețe, cu impact puternic, menite să reducă abandonul școlar, să îmbunătățească rezultatele învățării și să le ofere elevilor competențele necesare pentru studii superioare și integrarea pe piața muncii.
Lansată în iulie 2024, Platforma Edu-Fund este deschisă pe tot parcursul anului organizațiilor non-profit care activează în cele 12 țări în care UniCredit este prezent: România, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Germania, Ungaria, Italia, Serbia, Slovacia și Slovenia.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
18 decembrie 2025: Gala Club Antreprenor
Vezi toate Evenimentele din 2025
Inițiativa este dedicată elevilor cu vârste cuprinse între 11 și 19 ani și sprijină soluții multidimensionale care abordează cauzele sistemice ale dezavantajelor educaționale, inclusiv formarea profesorilor, consilierea pentru accesul la universitate și programe pentru creșterea gradului de angajabilitate.
Aplicațiile depuse pe Platforma Edu-Fund au fost evaluate trimestrial de un Comitet Independent de Evaluare, format din experți internaționali din sectorul non-profit, mediul academic, societatea civilă și mediul de afaceri, care au analizat proiectele pe baza unor criterii clare și transparente.
Din peste 500 de cereri primite, 30 de proiecte au fost selectate, pe trei categorii – mici, medii și mari – permițând astfel atât programelor locale, cât și celor transnaționale să își multiplice impactul.
Prin Platforma Edu-Fund, Fundația UniCredit își reafirmă angajamentul de a construi un viitor mai echitabil și mai incluziv, promovând accesul egal la educație și sprijinind potențialul tinerilor din întreaga Europă. Cu ocazia începerii noului an școlar, Fundația este deosebit de mândră să evidențieze impactul acestor inițiative, care îi ajută pe tineri să revină la școală cu șanse mai mari de a învăța, de a se dezvolta și de a reuși. 
Silvia Cappellini, Director General al Fundației UniCredit, a declarat: „Prin Platforma Edu-Fund ne propunem să susținem soluții curajoase și concrete pentru combaterea sărăciei educaționale, oferind resurse semnificative și acordând încrederea noastră celor care lucrează alături de comunitățile locale. În același timp, alegem să credem în potențialul fiecărui copil, contribuind la ruperea cercului vicios al dezavantajelor și la deschiderea unor noi posibilități pentru viitor. Proiectele selectate sunt o dovadă puternică a faptului că schimbarea este posibilă și arată că inovația socială, atunci când este profund înrădăcinată în comunitățile locale, poate avea un impact real și durabil asupra parcursului educațional al copiilor și tinerilor.”
Anca Ungureanu, Director Identitate & Comunicare UniCredit Bank, a declarat: „Primul gând avut la aflarea rezultatelor selecției realizate de UniCredit Foundation pentru Edu-Fund 2025 a mers către numărul impresionant de copii și tineri din România care vor beneficia de programele propuse de asociațiile care au fost selectate din țara noastră – de la copii din zona rurală sau din comunități dezvantajate, la copii care pot aprofunda cunoștinte la materiile școlare sau își pot dezvolta aptitudinile pentru a face față provocărilor tehnologice care vin o dată cu ziua de mâine. Sunt mândră că România a propus asemenea inițiative, diferite, dar unite de un scop comun, ce duc la susținerea și creșterea potențialului aflat în fiecare tânăr, și deopotrivă mândră că prin intermediul Fundației UniCredit suntem parte a acestui efort responsabil pentru generațiile viitoare din țara noastră.”
„Campionatul național de matematică pe echipe – un program educațional inspirat din sport și gaming, aduce de 4 ani matematica în universul copiilor și pe copii în universul matematicii. Mii de elevi de gimnaziu și sute de profesori din toată țara au intrat până acum în Arena de joc, rezolvând, cu un plus de motivație, peste 3 milioane de exerciții de matematică în primele 4 ediții. Cu sprijinul UniCredit Foundation, pregătim acum de lansare CampioMATE Ediția 2026, ediție în care ne propunem să invităm în Arenă un număr record de jucători, peste 15 000, dar și alte premiere: extinderea „terenului de antrenament” pentru lucrul la clasă, zi de zi, lecție de lecție și un studiu național despre motivația elevilor pentru matematică. Suntem recunoscători echipei UniCredit și UniCredit Foundation pentru acest frumos parteneriat și ne simțim, în egală măsura, responsabili să transformăm susținerea în impact tangibil: în drag de matematică și plus de nivel pentru copiii din România.” au declarat Andrei Rădulescu și Maria Predoiu, Președinte și Director Executiv, Asociația Visuri Îndrăznețe și cofondatori CampioMATE.
„Selectarea printre câștigătorii Edu-Fund a reprezentat pentru proiectul „Șah în Școală” un sprijin excepțional, mai ales în regiunea Moldova. Fiind o inițiativă educațională care dezvoltă competențele cognitive ale elevilor prin șah, fondurile oferite au permis implementarea eficientă a unui program complex ce include formarea profesională intensă a echipei și profesorilor, organizarea a numeroase competiții școlare și lecții deschise de șah, precum și dotarea școlilor cu materiale specializate. Cu un grad de realizare generală de 85% (cifre măsurate până la final de august), o structură managerială stabilă și angajamente contractuale pe termen mediu, sprijinul UniCredit a fost esențial pentru asigurarea continuității și sustenabilității proiectului, contribuind astfel la impactul educațional vizibil în comunitățile școlare locale. Această finanțare a făcut posibilă, de asemenea, organizarea conferințelor internaționale și extinderea acoperirii regionale, demonstrând nu doar un aport financiar, ci și un angajament strategic pentru dezvoltarea educației prin șah în Moldova„, a declarat Vlad Ungureanu, Clubul de Șah Gambitul Damei Iași.
„Ne bucură că beneficiem de sprijinul Fundației UniCredit, un partener cu experiență europeană care înțelege foarte profund provocările educației din acest moment. Finanțarea Edu-Fund ne va permite să extindem programul Predau Viitor (Teaching the Future) și să acționăm acolo unde este nevoie de toată atenția noastră în perioada următoare; să pregătim elevii din mediul rural pentru o lume în care să știi să programezi și să înțelegi tehnologia înseamnă autonomie și putere. Este un privilegiu să avem alături pentru următorii 3 ani un partener care oferă în același timp și flexibilitatea, și rigurozitatea de care munca noastră are nevoie pentru a crea impact.” a declarat Elena Coman, Director de Dezvoltare, Asociația Techsoup.
„Pentru noi, selecția în cadrul proiectului Edu-Fund înseamnă să știm că nu suntem singuri în misiunea noastră. Este o promisiune că visurile copiilor pe care îi sprijinim contează, că adolescenții vulnerabili pot să-și găsească locul în școală și în lume și că împreună putem rupe cercul sărăciei educaționale.” a declarat Oana Bulmaga, Coordonator Sustenabilitate, Asociația Ana și Copiii.
„Faptul că proiectul nostru se numără printre cele selectate prin Edu-Fund e o validare importantă a faptului că investiția în educație este cea mai puternică formă de a construi o societate mai echitabilă și mai pregătită pentru provocările lumii de mâine. Este, totodată, o recunoaștere pentru munca noastră de a sprijini vocea copiilor și adolescenților și de a întări capacitatea profesorilor să răspundă actualelor nevoi. Prin Design for Change, oferim nu doar metode prin care școala devine un spațiu mai incluziv, relevant și orientat spre viitor, ci și o conexiune valoroasă cu o comunitate internațională de învățare. Sprijinul oferit de UniCredit Foundation întărește convingerea noastră că fiecare copil are potențialul de a fi un agent al schimbării.” a declarat Adelaide Katerine Tarpan, coordonator proiect din partea Romanian Angel Appeal Foundation
Câștigătorii primei runde de evaluare
Programe de mari dimensiuni
- Education Without Backpacks (Bulgaria)
Mai buni la matematică cu Khan Academy: extinderea programului în încă 50 de școli din Bulgaria
Programe de dimensiuni medii
- Lern-Fair e.V. (Germania, Austria)
Lern-Fair: extinderea programului digital de meditații 1:1 pentru echitate educațională în Germania și nu numai - ArbeiterKind.de (Germania)
Empower e Connect: voluntari-model îi inspiră pe elevii din mediul rural, proveniți din familii fără studii universitare, să urmeze învățământul superior - Asociația Visuri Îndrăznețe (România)
CampioMATE: campionat național de matematică ce combină gamificarea și munca în echipă
Programe de mici dimensiuni
- Amigos for Children (Ungaria)
Programul Amigos în spitale – pentru șanse egale - Queen’s Gambit Chess Club Iași (România)
Șah în școli – regiunea Moldova - PARSEC Cooperativa (Italia)
COMPITI@CASA - G-LAB (Italia)
Matematică cu Khan Academy
Câștigătorii celei de-a doua runde de evaluare
Programe de mari dimensiuni
- Vienna Hobby Lobby (Austria, Germania, România)
Extinderea Hobby Lobby pentru competențe educaționale în Europa - Network of Education Policy Centers (Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Slovenia)
ARISE: sprijinirea școlilor pentru depășirea barierelor și construirea unor medii de învățare echitabile
Programe de dimensiuni medii
- CIAI ETS – Centro Italiano Aiuti all’Infanzia ETS (Italia)
Dream Teen: sprijinirea elevilor pentru a-și atinge întregul potențial - Breaking Grounds – Social Change through Sport (Austria)
Life Goals – Mișcare pentru viitor - META o.p.s. (Cehia)
Potential, Support, Empowerment: îmbunătățirea accesului la educație și a incluziunii pentru copiii și tinerii cu background de migrație
Programe de mici dimensiuni
- Ana și Copiii (România)
Growth Mindset - CISV Solidarietà (Italia)
School4Future - Real Pearl Foundation (Ungaria)
De la școală la muncă - OUI (Croația)
STEM EduCamp - EMMAUS (Bosnia și Herțegovina)
Școlile viitorului de azi!
Câștigătorii celei de-a treia runde de evaluare
Programe de mari dimensiuni
- Škola dokorán – Wide Open School (Croația, Ungaria, Italia)
Empowering At-Risk Children: centre comunitare de învățare pentru copiii aflați în situații de risc
Programe de dimensiuni medii
- Asociația Techsoup (România)
Teaching the Future: predare pentru gândire critică, creativă și computațională - Schola Empirica, z.s. (Cehia)
Skills Builder: dezvoltarea competențelor secolului XXI în școlile profesionale și licee - Institut za razvoj mladih KULT (Bosnia și Herțegovina)
EduConnect BiH: învățare aplicată pentru comunități incluzive
Programe de mici dimensiuni
- Cultura e sviluppo ETS (Italia – Nord-Vest)
Insieme per il futuro: co-crearea de trasee educaționale personalizate cu școlile și sectorul non-profit pentru reducerea abandonului școlar cu 20% în rândul elevilor vulnerabili din Alessandria, Ovada și Novi - Associazione Giovanile Salesiana per il Territorio ETS (Italia – Nord-Vest)
Spazio Labs – laborator de învățare și bunăstare - ArrivalAid (Germania)
DigitalAid - C.R.E.S.M. – Centro di Ricerche Economiche e Sociali per il Meridione (Italia – Sicilia)
Noz Future Labs - Mentória (Slovacia)
Transforming schools from within – transformarea liceelor în comunități de învățare de succes - Fundația Romanian Angel Appeal (România)
Design for Change Romania - Közélet Iskolája Alapítvány – School of Public Life Foundation (Ungaria)
Creșterea oportunităților educaționale printr-o abordare de pedagogie critică - Asociația „Nova generacija” Banja Luka (Bosnia și Herțegovina)
EDU-Secure: educație și prevenirea abandonului școlar pentru un viitor sustenabil
Mai multe informații: https://www.unicreditfoundation.org/en










