- Vânzările din primele 9 luni ale lui 2025 depășesc întreg anul 2024.
Allview Auto, divizia specializată în mobilitate electrică a grupului Visual Fan, anunță rezultate remarcabile pe piața vehiculelor full electrice din România. Modelul Allview CityZEN s-a situat pe locul 1 la nivel național în topul înmatriculărilor de autovehicule full electrice din categoria sa, în cel de-al treilea trimestru al anului 2025, conform datelor oficiale publicate de APIA.
Astfel, Allview CityZEN depășește semnificativ toți competitorii și confirmă interesul în creștere al românilor pentru soluții de mobilitate urbană sustenabilă și accesibilă. De remarcat este faptul că aceste rezultate vin într-un context mai puțin favorabil decât anul precedent. Dacă în 2024 modelele Allview CityZEN au putut fi achiziționate prin finanțare AFM pentru o perioadă de peste nouă luni, cu o valoare a ecotichetului de 25.500 lei, în 2025 programul a demarat abia la finalul lunii septembrie și cu un sprijin financiar aproape înjumătățit față de anul anterior. Chiar și în aceste condiții, Allview CityZEN a reușit să depășească în doar nouă luni întreg volumul de vânzări din 2024, confirmând poziția solidă în piață și atractivitatea acestui model.
Această performanță este susținută de extinderea accelerată a rețelei comerciale: în prezent, Allview Auto colaborează cu 18 dealeri autorizați la nivel național, care oferă atât vânzare, cât și servicii post-vânzare dedicate. Astfel, prezența brandului se consolidează constant, iar clienții beneficiază de suport rapid și profesionist, oriunde s-ar afla.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
30 septembrie 2025: Next Generation Business Finanțări; Digitalizare; Fiscalitate.
3 octombrie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
„Rezultatele înregistrate în primele nouă luni ale acestui an, confirmă încrederea consumatorilor români în Allview Auto și ne motivează să continuăm investițiile în mobilitatea verde. Creșterea rețelei de dealeri și consolidarea serviciilor post-vânzare reprezintă pași esențiali pentru a răspunde cât mai bine cerințelor clienților noștri. Pentru 2025, obiectivul nostru este să menținem un ritm de creștere accelerat al vânzărilor, iar evoluția de până acum ne oferă premise solide pentru a atinge un volum de vânzări considerabil mai mare decât cel din 2024.”, a declarat Adrian Vișan, Director General Adjunct al companiei Visual EV Distribution S.R.L.
Prin Programul Rabla Plus 2025, Allview CityZEN este disponibil începând de la 8.890 Euro (TVA inclus) – alegerea ideală pentru tineri și pentru mobilitatea urbană a viitorului. Pentru mediul de afaceri, gama Allview CityARGO aduce soluții practice și eficiente: modelul Pick-up pornește de la 13.480 Euro + TVA, iar varianta Cargo de la 15.350 Euro + TVA, oferind fiabilitate și costuri reduse de exploatare.
Allview Auto va fi prezentă și în acest an la Salonul Auto București & Accesorii (SAB), care va avea loc la Romexpo, în perioada 7–12 octombrie. Vizitatorii vor putea descoperi modelul Allview CityZEN, liderul pieței pentru categoria autovehiculelor electrice din clasa sa, dar și modelele comerciale Allview CityARGO (varianta Pick-up și varianta Cargo).
Pentru mai multe informații despre modelele diviziei Allview Auto și rețeaua de dealeri, accesați www.allview-auto.ro.
Despre Visual EV Distribution S.R.L.
Visual EV Distribution S.R.L. face parte din grupul Visual Fan S.A., o companie bine cunoscută în Europa de Sud-Est pentru brandul său IT&C, ALLVIEW. Visual EV Distribution S.R.L. are misiunea de a aduce mai aproape de utilizatori un viitor sustenabil, care va asigura o calitate mai înaltă a vieții, libertate de mișcare și grijă pentru generațiile viitoare.
Visual EV Distribution S.R.L. a început activitatea în 2021, având ca obiectiv redefinirea mobilității viitorului printr-o nouă viziune în domeniul vehiculelor electrice. În decembrie 2023, a fost lansat modelul 100% electric Allview CityZEN, ce poate fi condus începând cu vârsta de 16 ani. Acesta a depășit estimările de vânzări pentru 2024, marcând astfel, popularitatea și atractivitatea modelului pentru tinerele generații.
Anul 2025 marchează un nou pas strategic în dezvoltarea diviziei Allview Auto, prin lansarea modelelor CityARGO. Visual EV reprezintă EVoluție, Inovație, Tehnologie și Responsabilitate.