joi, 9 octombrie, 2025

Analiză Freedom24: Fintech-urile Klarna și Revolut readuc Europa în topul preferințelor investitorilor

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro
  • Ecosistemul tech european își recapătă avântul. În mai 2025, startup-urile din regiune au atras finanțări totale de 5,5 miliarde de euro prin 341 de tranzacții — o creștere de 66,7% față de luna aprilie.
  • Revolut demonstrează că fintech-urile pot concura cu băncile tradiționale, Crowdcube și alte platforme aduc un plus de lichiditate în piață, în timp ce Klarna confirmă cererea în creștere pentru soluții financiare europene.
  • Pentru investitori, acesta este un moment prielnic: Europa rămâne subevaluată în comparație cu SUA. O expunere atent selectată — prin ETF-uri și participarea la IPO-uri poate livra randamente atractive pe termen lung.

Sectorul tech european revine în prim-plan pe harta globală a investițiilor. După o perioadă de incertitudine, marcată de IPO-uri eșuate și de o piață blocată între 2022 și 2023, anul 2025 aduce o schimbare de direcție: capitalul reîncepe să curgă spre Europa, iar fintech-urile din regiune atrag din nou interesul investitorilor – atât privați, cât și instituționali.

În acest context favorabil, Freedom24 – platforma care conectează investitorii români direct la bursele internaționale – oferă un ghid practic pentru cei care doresc să își diversifice portofoliul într-un mod strategic.

Klarna: între creștere accelerată și profitabilitate

Klarna, banca digitală globală și lider în soluții de plată flexibilă, a intrat în forță pe piața de capital în septembrie 2025, atrăgând 1,37 miliarde de dolari printr-o ofertă publică inițială (IPO). La scurt timp după listare, acțiunile companiei au urcat cu 30%, atingând 52 de dolari pe unitate și evaluând compania la aproximativ 15 miliarde de dolari.

Performanța financiară din prima jumătate a anului confirmă traiectoria ascendentă: Klarna a raportat venituri de 1,52 miliarde de dolari, în creștere față de 1,33 miliarde în perioada similară din 2024. Deși compania a înregistrat pierderi de 152 milioane de dolari, amploarea ecosistemului său – cu peste 150 de milioane de utilizatori, 500.000 de parteneri și două milioane de tranzacții zilnice – sugerează un potențial de monetizare considerabil și perspective favorabile pe termen lung.

Listarea pe o bursă din SUA a avut și o logică strategică: Klarna a intrat pe piață cu un multiplu preț–vânzări (P/S) de doar 4–5x, semnificativ sub nivelul la care se tranzacționează rivalii americani, precum Affirm și PayPal (9–12x). Această diferență oferă investitorilor o oportunitate rară de a susține un jucător global puternic în fintech, la un preț de intrare competitiv – cu condiția ca firma să continue scalarea și să își crească profitabilitatea.

Revolut și piața secundară: semnale clare de lichiditate și maturizare

Un alt semnal puternic care confirmă consolidarea fintech-urilor europene vine de la Revolut. Evaluarea companiei s-a stabilizat în jurul valorii de 75 de miliarde de dolari pe piața secundară, în urma tranzacțiilor realizate de angajați care și-au vândut acțiunile. 

Revolut a depășit de mult granițele unei simple neobănci. Astăzi, este un ecosistem financiar complet, care oferă servicii de plăți, investiții, crypto și creditare, și deservește o bază globală de peste 60 de milioane de utilizatori.

Faptul că evaluarea sa rivalizează cu cea a unor bănci europene consacrate reflectă o schimbare de percepție majoră în piață: fintech-urile nu mai sunt privite doar prin prisma creșterii accelerate a numărului de utilizatori, ci prin prisma capacității reale de a concura cu instituțiile financiare tradiționale – atât în termeni de inovație, cât și de profitabilitate și scalabilitate.

Noua infrastructură: Crowdcube, Zopa și consolidarea pieței

Crowdcube a lansat un model inovator pentru investitorii de retail: acces la acțiunile companiilor aflate în etape mai avansate de dezvoltare. Primul exemplu este parteneriatul cu Bolt (cu venituri de circa 2 miliarde euro și peste 200 milioane utilizatori). Acest mecanism aduce lichiditate suplimentară și reduce distanța dintre piața privată și cea publică.

Totodată, banca britanică Zopa a achiziționat startup-ul de inteligență artificială Rvvup, consolidându-și poziția în segmentul de finanțe integrate. Această mișcare reflectă o tendință generală: fintech-urile își unesc forțele și integrează din ce în ce mai mult AI.

În ciuda reglementărilor complexe și contextului global incert, Europa își conturează tot mai clar propria identitate în domeniul tech — un echilibru între inovație, suveranitate și independență digitală. Pentru investitori, este o oportunitate reală: tehnologia europeană nu mai este un sector de nișă, ci un pilon central. Vedem cum finanțările revin, iar domenii precum AI, sănătate și dezvoltare sustenabilă înregistrează creșteri consistente. Din perspectiva noastră, acesta este momentul oportun de a intra în piață, prin ETF-uri, participarea la IPO-uri și investiții în companii mature, cu potențial clar de profitabilitate”, a declarat Radu-Iulian Pădurean, Network Development Manager la Freedom24.

Recomandări practice pentru investitori: cum să profiți de revenirea sectorului fintech

Relansarea sectorului fintech european deschide oportunități importante pentru investitori, însă abordarea trebuie să fie strategică și diversificată. Iată câteva direcții cheie:

  • Investiții în ETF-uri axate pe tehnologie/fintech: O soluție simplă și eficientă este de a opta pentru fonduri UCITS pe indici de tehnologie sau ETF-uri specializate în fintech. Aceste instrumente permit accesul la un portofoliu diversificat de companii inovatoare, reduc riscul asociat investițiilor individuale și oferă lichiditate ridicată.
  • Monitorizarea tranzacțiilor secundare și a companiilor în stadii avansate: Unicorni europeni precum Revolut, Bolt și alte fintech-uri în plină expansiune devin tot mai accesibili prin platforme de investiții autorizate, care facilitează tranzacții pe piața secundară.

  • Atenție la furnizorii de infrastructură: O zonă cu potențial ridicat este reprezentată de companiile care furnizează infrastructura tehnologică necesară. Jucători din procesarea plăților, securitate cibernetică, servicii cloud sau soluții bazate pe inteligență artificială vor beneficia direct de creșterea ecosistemului fintech.

Despre Freedom24

Freedom24 este un broker european care conectează investitorii din UE la marile burse internaționale. Folosind propria tehnologie, oferă acces la o gamă variată de acțiuni, ETF-uri, obligațiuni corporative și guvernamentale, dar și opțiuni americane, pe piețele din SUA, Europa și Asia. Freedom24 funcționează sub reglementările MiFID II, garantând cel mai înalt nivel de protecție pentru investitori. Compania este licențiată de CySEC și certificată în toate statele membre UE. Este filiala europeană a Freedom Holding Corp., grup financiar internațional listat la NASDAQ, prezent în SUA, Europa și Asia Centrală. În 2024, Freedom24 a fost desemnat „Cel mai bun broker de ETF-uri din România” de către Rankia Awards.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

OferteBancare.ro: BNR menține dobânda cheie la 6,50% – ratele rămân mari, dar stabilitatea e prioritară

Banca Națională a României (BNR) a decis miercuri să mențină dobânda cheie la 6,50%, o decizie cu implicații directe...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni