Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București, cu birouri în București, Londra, Abu Dhabi și Riyadh, raportează, la nivel individual, venituri de 26,7 milioane de lei, în scădere cu 12% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, o cifră de afaceri de 18,5 milioane de lei, în scădere cu 19% și un profit net de 6 milioane de lei, în scădere cu 2% față de primele șase luni din 2024.
În primele șase luni ale anului, serviciile de securitate cibernetică au contribuit cu 49% la cifra de afaceri totală, iar implementarea soluțiilor de securitate cibernetică a contribuit cu 51%. Marja de profit net a crescut la 33% în primul semestru din 2025 (față de 27% în S1 2024), ceea ce marchează o îmbunătățire de aproximativ 6 puncte procentuale, datorată în principal creșterii ponderii serviciilor de securitate cibernetică, cu profitabilitate superioară.
„Prima jumătate a anului 2025 a confirmat capacitatea Safetech Innovations de a-și adapta strategia la dinamica pieței de securitate cibernetică și de a-și menține profitabilitatea, în ciuda unui context economic și politic marcat de incertitudini. În această perioadă, am continuat să consolidăm segmentul serviciilor de securitate cibernetică – un domeniu cu marje superioare și o cerere constantă – atât prin extinderea colaborărilor cu partenerii existenți, cât și prin atragerea de noi clienți. Marja de profit net rămâne indicatorul central pe care îl urmărim și care a continuat să se îmbunătățească an de an de la listarea companiei în anul 2021. Această evoluție confirmă stabilitatea modelului nostru de business și capacitatea de a transforma creșterea veniturilor în profitabilitate. Prin urmare, rezultatele din prima jumătate a anului, modul în care am reușit să îmbinăm profitabilitatea cu investițiile și pașii efectuați la nivelul filialelor internaționale ne fac să fim optimiști că ne vom atinge obiectivele setate la începutul acestui an: venituri totale la nivel consolidat de 62,2 milioane de lei și profit net consolidat de 14,1 milioane de lei”, a declarat Victor Gânsac, Președinte Consiliu de Administrație și CEO al Safetech Innovations.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei)
30 septembrie 2025: Next Generation Business Finanțări; Digitalizare; Fiscalitate.
3 octombrie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
La nivel consolidat, unde sunt incluse și performanțele înregistrate de entitățile din Marea Britanie (Safetech UK) și Regatul Arabiei Saudite (Safetech KSA), cifra de afaceri a fost de 19,2 milioane de lei, iar rezultatul net a crescut cu 31%, până la 5,6 milioane de lei. Evoluția pozitivă s-a datorat, în special, creșterii veniturilor și a optimizării costurilor în cadrul Safetech UK. Trimestrul al doilea a continuat cu atragerea de noi clienți în UK și SUA, generând venituri care au acoperit costurile și care creează o bază pentru creșterea viitoare prin referințe locale solide. În prezent, clienții din SUA sunt deserviți de filiala din Marea Britanie. Aceasta a încheiat al doilea trimestru din 2025 cu profit, conform cu planificarea bugetară a companiei.
În primul semestru din 2025, Safetech Innovations a fost acceptată în programul de soft landing al statului Maryland, urmând să beneficieze, în lunile următoare, de sprijin din partea autorităților statale și a Departamentului de Comerț al SUA pentru atragerea de noi clienți locali. Este singura companie românească admisă vreodată în acest program și una dintre cele două selectate la nivel anual. În Arabia Saudită, compania a realizat pașii administrativi necesari și este în proces de identificare a clienților și a oportunităților.
De asemenea, în această perioadă, compania se află în etapa finală a procedurilor pentru semnarea unui contract-cadru semnificativ, în cadrul căruia Safetech Innovations va participa, în calitate de subcontractor, într-un consorțiu internațional ce va furniza servicii avansate de securitate cibernetică la nivelul Uniunii Europene. Proiectul vizează atât sprijin operațional, cât și consultanță și dezvoltarea de capabilități în domeniul securității cibernetice.
În ceea ce privește politica de recompensare a acționarilor, Consiliul de Administrație al Safetech Innovations intenționează să convoace o Adunare Generală pentru aprobarea inițierii unui program de răscumpărare a 12.717.653 de acțiuni, în vederea anulării acestora, precum și distribuirea unui dividend de 0,01 lei pe acțiune din profitul aferent anului trecut. Comparativ cu propunerea inițială, care includea doar acordarea de dividende, conducerea companiei a decis să direcționeze o sumă consistentă către un program de răscumpărare, care va genera acționarilor beneficii superioare pe termen lung, prin susținerea valorii acțiunilor și îmbunătățirea lichidității în piață.
Safetech Innovations este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București începând cu data de 6 februarie 2023 și se tranzacționează sub simbolul SAFE.
Despre Safetech Innovations
Safetech Innovations S.A. furnizează, din 2011, servicii și soluții de securitate cibernetică adaptate nevoilor fiecărei organizații. Portofoliul de servicii și soluții al companiei include consultanță pentru guvernanța, managementul riscului și conformitate (GRC) în securitate, testare de securitate și managementul vulnerabilităților, soluții de securitate, servicii profesionale, servicii externalizate de securitate, aplicații software proprii pentru securitate cibernetică.
Safetech Innovations are relații de parteneriat cu o serie de companii cu rol determinant în domeniul securității cibernetice, precum CheckPoint, DarkTrace, Microsoft, Splunk, Fidelis, HID, Cynet. Numărând în prezent peste 60 de angajați, compania are echipe dedicate de cercetare și dezvoltare de produse software de securitate cibernetică, de implementare și suport de soluții de securitate și, respectiv, de tip Computer Emergency Response Team (CERT).
Compania are clienți din domeniile utilități, sănătate, asigurări, producție industrială, retail, sector public. De asemenea, șapte din cele mai mari zece bănci din România au ales Safetech ca furnizorul lor de servicii de securitate cibernetică. Safetech Innovations a fost implicată în peste o sută de proiecte pentru securizarea infrastructurilor critice derulate în Statele Unite, Canada, Brazilia, Maroc, Uniunea Europeană, Singapore, Filipine, India, China și Noua Zeelandă.
Safetech Innovations (SAFE) este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București începând cu data de 6 februarie 2023.
Mai multe informații despre Safetech Innovations sunt disponibile la www.safetech.ro