Autor: Cristiana Deca, expert cybersecurity, CEO&cofondator Decalex Digital
După automatizare și digitalizare, companiile intră acum într-o nouă etapă de transformare profundă: agentificarea. Vorbim despre integrarea de agenți AI autonomi care nu doar execută sarcini, ci pot lua decizii operaționale, colabora între ei și interacționa direct cu oamenii. Este un mod de lucru avansat pentru organizațiile vizionare, care înțeleg că acesta este viitorul.
Spre deosebire de asistenții virtuali clasici (chatbot, voicebot etc.), agenții AI sunt entități digitale care au obiective definite, nu doar taskuri. Pot planifica, acționa, învăța, adapta, colaborează cu alți agenți AI din organizație și/sau cu echipele. De asemenea, pot accesa date, trimite e-mailuri, genera documente sau interacționa cu aplicații. Iată un exemplu concret: un agent AI monitorizează în timp real facturile restante, trimite automat notificări personalizate clienților, negociază termene și chiar propune directorului financiar decizii de cash-flow, ceea ce ajută esențial la optimizarea de costuri vizată de orice companie din lume.
Unde ar fi necesari și pot fi implementați primii agenți? Departamentele financiare, recrutare, marketing sau juridic ar putea fi printre primele.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei)
30 septembrie 2025: Next Generation Business Finanțări; Digitalizare; Fiscalitate.
3 octombrie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Financiar – Contabil – gestionarea și monitorizarea bugetelor, trimiterea de alerte când sunt pe cale să se consume.
HR & Recrutare – screening automatizat de CV-uri, trimiterea invitațiilor la interviu, personalizarea angajărilor și a integrării în echipe, în funcție de rol, departament și senioritate.
Marketing & Vânzări- Testarea campaniilor, îmbunătățirea mesajelor și propunerea de conținut personalizat, ușurând astfel munca creativilor. Interacțiunea directă cu clienții, dincolo de clasicul chatbot.
Departamentul Juridic și Conformitate – verificări automate ale clauzelor contractuale față de politicile interne, monitorizarea riscurilor și rapoartele necesare top managementului.
Agenții AI deschid ușa către organizații semi-autonome sau hibride, în care o parte dintre decizii sunt luate de software – rapid, documentat, fără bias emotional, iar cealaltă parte (esențială, de altfel) de către top managementul “uman”. Cu agenții AI, controlul centralizat pierde teren, iar deciziile se iau mai rapid.
Există riscuri? Categoric, da. Am identificat cel puțin patru, astfel. Vorbim înainte de toate despre dependența de AI: dacă agenții sunt prost configurați, deciziile pot deveni eronate, ineficiente, decontextualizate. În al doilea rând, despre securitatea și confidențialitatea datelor: un agent cu acces la ERP sau CRM poate deveni o breșă majoră dacă nu este proiectat și administrat corect. Al treilea risc vine în cazul eșecurilor: cine răspunde legal pentru deciziile greșite ale unui agent autonom? În al patrulea rând, cum îi gestionăm eficient pe acei agenți implementați local, fără aprobarea departamentelor de guvernanță (așa-numiții ”Shadow AI”)?.
În concluzie, agentificarea reprezintă o transformare radicală a modelelor de business clasice, vine la pachet cu o serie de riscuri și provocări ce trebuie atent gestionate. Un lucru este însă cert: companiile care adoptă rapid agenți AI, vor câștiga viteză decizională. Pentru aceasta este însă necesar și un leadership de nivel următor, pregătit să înțeleagă și să colaboreze cu AI.